A Dog’s Purpose – Câinele, adevăratul meu prieten

180

Am văzut filmul A Dog’s Purpose și mi-a plăcut foarte mult. Mi-a adus aminte de câinele meu din copilărie, un ciobănesc mioritic, Negrilă (și era alb cu pete negre). Filmul ăsta mi-a rupt câteva lacrimi. E înduioșător să vezi devotamentul unui câine față de stăpânii lui, mai ales atunci când îți plac câinii.

Povestea filmului A Dog’s Purpose 

Filmul A Dog’s Purpose – Câinele, adevăratul meu prieten spune povestea lui Bailey (sau Bailey, Bailey, Bailey, Bailey, Bailey) – vocea fiind a lui Josh Gad, un câine care experimentează mai multe vieți, alături de mai mulți stăpâni și care în tot acest timp își caută scopul pentru care se află în fiecare viață. Bailey, cu fiecare nouă viață, încearcă să aducă bucurie în viața stăpânilor săi. Să-i provoace la joacă și să le fie mereu alături când sunt triști, sau în momentele importante din viața lor.

Însă, alături de unul dintre stăpâni, Ethan, trăiește una dintre cele mai frumoase vieți, iar destinul face în așa fel încât să se reîntâlnească la un moment dat și să fie din nou fericiți împreună. Cei doi reprezintă unul pentru altul fericirea din viața fiecăruia. Fiecare îi aduce celuilalt ceea ce are nevoie, iar dacă o să vezi filmul o să înțelegi despre ce vorbesc.

A Dog’s Purpose este ecranizarea romanului omonim al lui W. Bruce Cameron. N-am citit cartea, dar tare curioasă sunt cum e și ce prezintă în plus.

Ce mi-a plăcut la filmul A Dog’s Purpose

Mi-a plăcut ideea în sine, de a încerca să se răspundă la întrebarea: care este scopul unui câine? E interesantă perspectiva din care câinele privește, de-a lungul tuturor vieților sale, scopul pe care îl are.

E interesant și faptul că scoate în evidență ideea că un câine ar avea mai multe vieți și că își aduce aminte de fiecare viață anterioară și se folosește de treaba asta pentru a-și afla scopul existenței sale prin toate viețile pe care le-a trăit.

Apoi, ce mi-a plăcut cel mai mult e faptul că se aduce în discuție treaba asta cum că un câine influențează viața stăpânului său, la fel cum și stăpânul influențează viața câinelui. Se influențează unul pe altul și se iubesc unul pe altul. E o relație din aia pură de iubire, care chiar nu se explică în cuvinte, ci pur și simplu se trăiește de ambele părți. Mi-a plăcut cum s-a subliniat faptul că, un câine, încearcă mereu să aducă fericire în viața ta. Să te facă să te simți mai bine, atunci când ești trist.

Și, de asemenea, sunt interesante și poveștile de viață pe care stăpânii câinelui le au alături de el. Cum interacționează și cum sunt influențați de acțiunea câinelui din viața lor.

Un plus, apare și o pisică. În contrast, desigur. Și e interesantă relația dintre cei doi. E un fel de educare și îmblânzire a bestiei foarte amuzantă.

Ce nu mi-a plăcut la filmul A Dog’s Purpose?

E un singur lucru care nu mi-a plăcut. Mi s-au părut prea multe povești. Unele dintre ele prea pe repede-înainte spuse. Cred eu, ca publicul să fi fost mulțumit, trebuia gândit un număr de povești cu conținut egal, sau cel puțin care să balanseze.

În rest, nimic de reproșat. E un film care se vrea a fi sentimental și i-a reușit.

Câteva lucruri din amintirile mele cu Negrilă

Am foarte multe amintiri cu el. A fost adus într-o cutie. Și mâncam clătite, prin zăpadă, când el era cât un bulgărea și dădea mereu în nas când alerga. O speriam pe bunica cu clătitele, cât de multe puteam să mănânc (adică Negrilă).

Apoi, la fel cum e și-n film, câinii au un miros foarte bine dezvoltat. Își simt stăpânii. Și, când ne apropiam de casă, Negrilă începea să „urle” cum știa el mai tare și mai bine de fericire.

Avea un talent să te scoată din gândurile tale adânci și din momentele de tristețe, dacă îți era prin preajmă. Venea să te ia în brațe. Să te pupe. Să se joace cu tine. Și, dacă vedea că nu are nicio șansă, se punea cu lăbuțele la picioarele tale și se întrista și el. Poate, poate ți s-o rupe sufletul de el și-ți schimbi starea. Și se uita cu așa niște ochi la tine.

Avea o problemă cu maică-mea deși ea îl hrănea, ea îi făcea curat și poate ea îl iubea și cel mai mult. Iar problema lui se manifesta printr-o iubire atipică. Îi lua papucii și îi aranja frumos, în fața porții, pe perechi, de parcă acolo s-ar fi descălțat cineva. Și, pentru că o iubea tare, tare, într-o zi a ajutat-o și la muncile gospodărești. I-a cărat o găleată mare cu pietrele pe care le adunase de prin grădină și a adus-o în fața casei, tot la poartă, să arate și lumi isprava lui.

Când te duceai la el, dacă îi plăcea de tine, avea propriile lui modalități de a-și exprima fericirea și faptul că vrea să se joace. Și cea mai cea îi era privirea aia care te topea din cap până-n picioare.

Și am să închei cu două povești mai triste, despre el.

Prima e de când eram eu în generală și intraseră doi câini periculoși de la vecini, în curte. Iar el, când am ieșit pe ușă, să plec spre școală, s-a urcat pe scară și a început să mârâie la mine. Și nu m-a lăsat să plec la școală. Tata, crezând că glumesc, a ieșit și el din casă. Și a fost întâmpinat de același tratament. Un mârâit de mai mai ziceai că sare pe tine să te nimicească.

A doua e de când m-am operat. În ziua respectivă s-a urcat pe mașină în curte și a început să plângă/urle cum vreți să-i spuneți, încât bunică-miu, care se dusese să-i dea de mâncare cât eram noi plecați, n-a mai suportat cum făcea și a plecat să se plimbe prin oraș. Nu a încetat până seara, târziu, când am ieșit din operație.

De ce să vezi și tu filmul?

Câinii sunt niște ființe minunate. Simt. Te simt în primul rând pe tine și își dedică întreaga viață să te facă fericit. Să-ți fie devotați. Și să se joace cu tine. E un film care spune o poveste frumoasă a devotamentului și a prieteniei. Și, dacă ești iubitor de animale, sigur o să-ți placă. Așa că, dacă te-am făcut curios, să știi că filmul apare în cinematografe de pe 27 ianuarie 2017 și este distribuit de Freeman Entertainment.

Sursă YouTube (user trailere subtitrate/dublate romana)