Category Archives: Blogging

TheCon susține bloggerii

Daniela Bojincă/ august 9, 2015/ Blogging/ 9 comments

O firmă de web design din România (de pe la Galați), TheCon, susține bloggerii și le rezolvă problemele într-ale bloggingului astfel încât blogul lor să fie cât mai bine optimizat, să se încarce repede și să fie cât mai drăguț din punct de vedere grafic atât pentru cititorii lui, cât și pentru blogger. Să fie, oarecum, pe gusturile tuturor în funcție de nișă și de toate cele. Încă de când a apărut programul ăsta, am tot dat peste el. Și, când am dat eu peste el, sincer, nu mi se părea deloc cine știe ce și n-am avut încredere să-i

Read More

Fenomenul Lumy Nitsa de pe Facebook

Daniela Bojincă/ iulie 1, 2015/ Blogging/ 14 comments

Am dat, recent, peste o doamnă pe Facebook. Și, deși poate nu o să vă creeze o impresia prea bună din pricina unui lucru poate chiar deranjant, că na, zgârie pe ureche, și nu i-ați atribui titulatura de doamnă nici în ruptul capului, eu am să-i atribui în continuare acest titlu. Pentru că este. Și pentru că mie mi se pare foarte tare. Doamna respectivă se numește Luminița. Sau Lumy Nitsa, pe Facebook. Iar primul video peste care am dat, este ăsta de mai jos.  „Adolescenți si selfies” (Poftim. Ați cerut, V-am adus ) Posted by Lumy Nitsa on Monday,

Read More

3 cuvinte despre Beck’s Gold

Daniela Bojincă/ iunie 29, 2015/ Blogging/ 7 comments

Beck’s tocmai și-a scos pe piață una dintre cele mai rafinate beri, Beck’s Gold, cu 4% alcool, cică pentru oamenii care gândesc liber, sau fresh tinker-ilor mai pe scurt și mai pe înțelesul tuturor celor care preferă să împrumute cuvinte din limba engleză atunci când ele exprimă mult mai rapid ceea ce în limba română s-ar exprima prin mult mai multe cuvinte. În fiecare domeniu în parte există anumite stereotipuri. Stereotipuri după care lucrurile se fac și se aplică într-un anume fel, integrându-se în nișe intervale bine delimitate ale domeniului respectiv. Și, uneori, domeniul ăla, în care lucrurile se fac cu

Read More

Bloggerul are nevoie de gadgeturi ca de aer

Daniela Bojincă/ iunie 23, 2015/ Blogging/ 16 comments

Dacă ești blogger, înțelegi cu siguranță despre ce vorbesc. Mereu ai nevoie de câte un gadget, fie el smartphone, laptop sau tabletă. Dacă nu ești blogger, fie mă înțelegi, fie mă consideri nebună și te pregătești deja să-mi faci rost de un loc la un spital de nebuni pe motiv că-ți sunt simpatică și vrei să mă ajuți să-mi fie bine. Așa cum de cele mai multe ori se gândește propria mea familie și nu înțelege efectiv de ce am nevoie de toate astea. Tocmai de aceea am zis să vă și explic. De laptop am nevoie ca să scriu articole

Read More

Ce aș face eu ca Președintă a Parlamentului European

Daniela Bojincă/ iunie 22, 2015/ Blogging, Cultură/ 2 comments

În viața mea au loc două momente mari și late. Momente în jurul cărora viața mea guvernează, ca să zic așa: Momentul 1: Momentul când învăț chestii noi și întreprind diverse activități. Și Momentul 2: Momentul când ard gazul de pomană și visez la cai verzi pe pereți. Și la unicorni. Și la zâne. La noi galaxii. Universuri. Forme de viață. V-ați prins voi. Astăzi tocmai am avut parte de un Moment 2. Și cum stăteam eu așa și mă gândeam la cai verzi pe pereți, am început să mă întreb cum ar fi dacă i-aș lua locul lui Martin Schulz și

Read More

Când spun București, la ce te gândești?

Daniela Bojincă/ iunie 15, 2015/ Blogging, Calatorii, Cultură/ 7 comments

Când spun București, la ce te gândești? Desigur, dacă ești din România, primul lucru care îți va veni în minte e faptul că-i capitala țării. Orașul ăla mare, înspre care mai toți tinerii se îndreaptă. E un fel de tărâmul tuturor posibilităților pentru România. La orașul cu cele mai multe evenimente de tot soiul și alte din astea. Dar dacă ai fi străin? Dacă ai fi străin și ți-aș spune numele de București, la ce te-ai gândi? Cu ce iese Bucureștiul în evidență? Cel face pe străin să exclame: „Aaah, București, orașul ăla în care se practică X lucru și-n

Read More

Culeg povești pe bicicletă

Daniela Bojincă/ iunie 14, 2015/ Blogging, Calatorii, Personal/ 13 comments

Fiecare lucru de pe lumea asta are o poveste. Tu. Eu. Copacii și frunzele de pe stradă. Casele. Chiar și un atom are propria lui poveste, împreună cu protonii și cu electronii lui. Iar mie îmi place să culeg povești. De mică mi-au plăcut poveștile în cele mai mici detalii ale lor. Îmi plăcea, ca oricărui copil, să aflu cât mai multe lucruri. Să pun întrebări. Să descopăr. Din fericire pentru mine, obiceiul ăsta nu s-a desprins de mine și nici eu de el așa că, zi de zi, continui să aflu cât mai multe povești pe care uneori le

Read More

De ce să tragi blogosfera într-o mizerie infectă?

Daniela Bojincă/ iunie 10, 2015/ Blogging/ 30 comments

Recent, blogosfera a fost târâtă într-o mizerie infectă. Pentru că se poate. Pentru bani de buzunar și, probabil, din plictiseală. Se dă un caz de câteva zile (iar eu am să vi-l spun la cel mai simplist mod posibil): un blogger scrie articole despre un caz social – o mamă cu doi copii care locuiau într-un grajd – pe care decide să-i ia sub acoperișul lui și, cu ajutorul donațiilor oamenilor de bună credință și dornici să le creeze copiilor o viață mai bună, să le ofere o casă socială, de-ale gurii, un serviciu mamei, haine și alte din astea

Read More

Viața la țară, desculț

Daniela Bojincă/ iunie 5, 2015/ Blogging, Personal/ 4 comments

M-am născut în oraș, dar mare parte din copilărie mi-am petrecut-o la țară. N-am să uit niciodată cum alergam pe ulițe neasfaltate și-mi rupeam papucii mei de cauciuc cu luminițe, ajungând, de obicei, cu câte un picior desculț acasă. Am crescut în praf și printre fire de iarbă verde, crudă. Printre pomi fructiferi, copaci și pe câmpuri și dealuri cu vie. Am avut o copilărie fericită. Și-mi amintesc că tare-mi făcea plăcere să merg cu ai mei la adunat de prune, vișine, cireșe, caise și alte cele. Mi-a plăcut întotdeauna să-ncerc să fac tot ceea ce făceau cei din jurul

Read More

Concurs pentru pasionații de biciclit

Daniela Bojincă/ iunie 4, 2015/ Blogging, Calatorii, Personal/ 4 comments

Nu știu dacă știți, iar dacă nu știți vă spun eu. Am lansat un concurs pentru pasionații de biciclit, împreună cu echipa DĂ-I pedală pentru mediu și povești. Și, dacă participați la concursul ăsta, primiți un premiu. Tot ceea ce trebuie să faceți este să vă distrați alături de bicicleta voastră și, dacă vreți, de ceilalți prieteni bicicliști. Mai multe detalii despre asta aveți în postul de mai jos. (concursul se desfășoară pe Facebook și doar pe Facebook) În plus, dacă vreți să ne susțineți proiectul nostru de biciclit pentru mediu și povești, vă așteptăm pe pagina noastră de Facebook

Read More