Home Blogging Cum să ai puțini GB pe blog?

Cum să ai puțini GB pe blog?

by Daniela Bojincă
optimizare blog

M-am hotărât să scriu articolul ăsta fix acum cinci minute. De ceva vreme am observat că blogul meu, în nici 10 luni de când e el (adică de când am trecut pe domeniu și am luat-o, practic, de la 0), ocupă nici mai mult nici mai puțin de 1,34 GB din cei 5 GB alocați. 

În necunoștință de cauză, la început, am zis meh, e ok, doar nu o să mă țină ăia 5 GB o viață, nu? O să se ocupe repede, că doar îs cinci. Apoi, am zis să caut pe Sfântul Google să văd el ce zice. E ok, sau nu e ok. Și uite așa am dat eu peste articolul ăsta al lui Marius, în care spunea că el în șapte ani are 19 mii și ceva de poze care ocupă doar 3GB. Șapte ani – 3GB. Atunci mi-am zis că nu-i ok și am conștientizat că nu-i ok.

Așa că m-am dus la alt sfânt, Sfântul Damian al Olteniei, și l-am întrebat ce mama naibii trebuie să fac ca să-mi diminuez GB ăștia, că am citit eu articolul lui Zoso în care spune că el în șapte ani are 3GB de poze, ceea ce, logic, eu i-aș fi făcut în mai puțin de 30 de luni. Adică în mai puțin de doi ani și jumătate.

Și, după ce m-a lămurit că eu am fost destul de dâng-dâng-dâng încât să-mi urc poze de pe DSLR neoptimizate la enșpe mii de MB, m-a pus să le optimizez. Am descărcat împreună folderul de poze din FTP în calculator și dă-i nenică la optimizat poze, ca mai apoi să le pun la loc în FTP, optimizate. Pe toate. Măcar dacă tot m-am apucat de treabă, să o fac până la capăt, nu?

Acum, cum să le optimizezi și unde, astfel încât să se păstreze calitatea pozei? Ei bine eu o fac online, pe Optimizilla. Urc câte 20 de poze și apoi le descarc, având grijă să le păstrez același nume ca în folder, ca să se rescrie unele peste altele. Altfel, când le urci la loc, riști să bulversezi articolele. Optimizilla, când le descarci, o să-ți mai pună un „min” în nume, ca să o diferențieze de cealaltă, așa că tu trebuie să te apuci să ștergi chestia aia ca ele să se rescrie corect.

Desigur, ideal ar fi să-ți optimizezi pozele mereu. Adică să-mi optimizez eu pozele și de aici încolo, ceea ce am să și fac. Sper că te-a ajutat articolul ăsta și, dacă cumva ești la fel ca mine și nu-ți optimizezi pozele și te întrebi de unde mama naibii faci atâția GB, acum știi ce trebuie să faci și ai soluția ideală.

You may also like

25 comments

Georgeta Popoiu august 20, 2015 - 21:27

Vorbesti limbi straine pentru mine, care am pierdut un site deja din cauza asta, am renuntat fiindca prea se ” umplea ” repede. Sau habar nua am … dar e bine ca ne spui macar unde gresim.

Reply
Daniela Bojincă - Pishky august 20, 2015 - 22:12

Hai măi, dacă și eu am vorbit aici limbi străine, care, sinceră să fiu, nu mă prea pricep, le învăț din mers, nu știu ce să mai zic. Adică am încercat să explic cât mai pe înțeles. Iei poza, o urci pe site-ul ăla, apoi o downloadezi optimizată și abia apoi o pui pe blog :D. E simplu :D.

Reply
Marius august 20, 2015 - 22:17

În trecut am scris și eu ceva asemănător. Pe lângă redimensionare e bine să și optimizezi dimenisunea pozei. Îți poți arunca un ochi aici.

Reply
Daniela Bojincă - Pishky august 20, 2015 - 22:20

Mersi fain, dar, de obicei, la redimensionare, se pierde din calitatea pozei, iar asta chiar nu vreau. Am să mă uit, că paote tu zicic eva util să nu se piardă calitatea :d.

Reply
Marius august 20, 2015 - 23:27

Nu se pierde. E un alt algoritm pentru poze. Oricum, pe wp ai 85% calitate a pozelor.

Reply
Daniela Bojincă - Pishky august 21, 2015 - 00:50

Da. Și aici pot face cam același lucru. Le redimensionez, le optimizez și pam pam, am mai mult spațiu liber pe blog.

Reply
Dorina Danila august 21, 2015 - 09:08

Un articol cu adevărat util. Am pățit și eu exact chestia asta cu pozele. Nu ai vorbit limbi străine. dacă am reușit și eu care sunt un fel de Gâgă al tehnicii… E simplu de tot, Mulțumesc, Daniela :)))!

Reply
Daniela Bojincă - Pishky august 21, 2015 - 13:56

Ieeeei, mă bucur că nu am vorbit limbi străine! Au fost și oameni care mi-au spus că tot n-au înțeles nimic din ce am zis eu, cum trebuie să facă, ce să facă. Dar dacă sunt și oameni care au înțeles, înseamnă că mi-am atins scopul :).

Reply
Mihaela august 21, 2015 - 11:42

Un articol foarte util. Eu nici macar nu stiam de treaba asta cu pozele. Dureaza mult sa le optimizezi? O sa incerc si eu sa vad ce iese.

Reply
Daniela Bojincă - Pishky august 21, 2015 - 13:25

Mă bucur că ți-a fost utile, Mihaela. Nu, să știi că nu durează mult. Asta dacă nu ai multe poze. Dar, dacă te apuci să optimizezi poze pentru câte un articol, nu-i mult. Dacă te apuci să optimizezi poze pentru tot blogul, de la început, durează cam o zi jumate pentru 10 luni de arhivă de poze :)).

Reply
Urieş august 21, 2015 - 16:43

Daniela, plimbatul pozelor de colo colo afectează calitatea, dar dacă nu te interesează acest aspect plimbă-le până curge şi ultimul pixel din ele. Nu sunt adeptul optimizării fotografiilor cu ajutorul a nu ştiu ce siteuri cel puţin ciudate pentru mine. Tai, frezez, optimizez totul offline, iar apoi urc definitiv poza pe blog. Părerea mea.

Reply
Daniela Bojincă - Pishky august 21, 2015 - 17:32

Traian, surprinzător, am văzut că nu-mi modifică calitatea pozelor. Chiar eram curioasă dacă se întâmplă asta. Dar nu. Merge foarte bine și, după cum se vede, acum, pozele de pe blog arată cât se poate de ok, la o calitate foarte bună.

Reply
Traian Urieş august 21, 2015 - 17:37

Modificarea de care vorbesc nu se vede cu ochiul liber. Dar oricum ar fi e bine. Noua ţinută a blogului tău este impresionantă. În curând voi pune şi eu haine de sărbătoare la mine pe blog. Succes mai departe.

Reply
Daniela Bojincă - Pishky august 21, 2015 - 18:52

Mulțumesc frumos :). Mă bucur că-ți place. Încerc să fac în așa fel astfel încât experiența cititorilor mei pe blog să fie cât mai plăcută :D.
Și spor cu îmbrăcatul blogului tău. :))

Reply
francisc august 21, 2015 - 17:19

Mult mai simplu cu JpegMini.
Am copiat tot folderul uploads din ftp pe hard, l-am tras in program și-am așteptat 5 minute să le micșoreze pe toate. Din 5 giga de poze mi-a fcut 2 giga. apoi le-am urcat sus, cu overwrite. Genial program.
Nu-ți schimbă nimic din calitatea pozelor, am testat cu poze de 80 mpx bucata.

http://francisc.org/cum-sa-micsorati-pozele-pentru-blog/

Reply
francisc august 21, 2015 - 17:22

Mint, rezoluții mai mari de 28 mpx nu suportă.

Reply
Daniela Bojincă - Pishky august 21, 2015 - 17:33

Acum am și un plugin. E ok așa, nu-mi place să fac schimbare după schimbare. Testez, văd dacă e ok, apoi decid ce fac ulterior.

Reply
Kathy august 26, 2015 - 20:08

Auzi dar parca pe Google Drive ai o optiune sau ceva de genu’ sa faci pozele publice si sa le pui pe blog cu url-ul pozei direct de acolo cu click dreapta > copy image url. Dar nu sunt 100% sigura ca merge. Si acolo ai parca 15Gb spatiu de stocare…

Reply
Daniela Bojincă - Pishky august 26, 2015 - 20:41

Da, merge de oriunde să pui poza URL a pozei. Dar, dacă la un moment dat se duce naibii baza de date și se pierd toate, ți-ai distrus automat toate articolele. Cel mai bine e așa, cu pozele anexate la fiecare articol în parte și optimizate.

Reply
Alina septembrie 1, 2015 - 12:25

Eu folosesc programul XnView pt poze! 🙂

Reply
Daniela Bojincă - Pishky septembrie 1, 2015 - 12:39

Am căutat acum să văd și eu ce și cum. Care dintre ele? Sunt fix 6 programe pentru Desktop. Dintre care trei pentru procesare (bănuiesc că unul din astea).

Reply
Alina septembrie 1, 2015 - 13:01

XnView pentru redimensionarea pozelor, habar n-am care din ele. :)) Idee este ca daca pastrez proportia pozelor, nu se pierde din calitate.

Reply
Daniela Bojincă - Pishky septembrie 1, 2015 - 13:03

Dai click pe iconiță și-ți arată numele, Alina :)). Sau click dreapta, proprietăți și iar îți arată acolo tot numele aplicației, exact :)). Oricum, ideea e că eu le și redimensionez la 1024px/512px și nu mi se pierde din calitate :D.

Reply
Mili septembrie 8, 2015 - 13:57

Ai punctat foarte bine si da, adevarat, fotografiile ocupa mult spatiu. Si eu am cateva facute de curand care sunt kilometrice (ma mustra constiinta ca nu le-am modificat, dar am gasit numai progremele care imi stricau din pixel).
Multumesc pentu sfaturi

Reply
Daniela Bojincă - Pishky septembrie 8, 2015 - 14:19

Cu mare plăcere, Mili! Sper să-ți fie de folos! Aici nu ți se distorsionează pixelii. 😀

Reply

Dă-i un răspuns lui Alina Cancel Reply