Daniela Bojincă/ ianuarie 20, 2015/ Cărți/ 13 comments

Am fost săptămâna trecută prin Craiova. Asta așa, ca să mai fac câte o plimbare și prin alte părți. Pentru că nu era nici foarte cald și nici nu am mai avut chef de plimbări, m-am dus direct în mall. Și cum eu în mall mă duc ori la cărți, ori să-mi cumpăr ceva și să ies, m-am dus direct la cărți. În Diverta. Nu-mi propusesem să cumpăr ceva, ci doar să casc ochii.

Mă plimbam liniștită printre cărți când, din senin, o tipă tare drăguță, brunetă și crețulină, vine lângă mine cu un zâmbet larg pe față, cu mâinile împreunate la spate și, după ce vede că mă sperii de ea, zice:

– Scuză-mă că te-am speriat! 😀 Nu te-am speriat prea tare, nu-i așa?

– Nu, nu m-ai speriat prea tare. 🙂

– Voiam să-ți spun că pe mine mă cheamă Xulescu (scuze, da nu-i mai știu numele) și lucrez aici, în Diverta. Așa că, dacă ai nevoie de ceva, orice, dă un semn. Caută-mă printre rafturi și eu te voi ajuta numaidecât. (Zâmbește și mai larg, de nici nu înțeleg de unde scoate toate zâmbetele alea).

– Sigur. Am să te anunț. Mulțumesc frumos! 🙂

– Și acum, dacă ai nevoie neapărat de vreo carte, să știi că poți să-mi spui. Nu trebuie să pierzi timp prețios. Eu sunt aici să te ajut. (Alt zâmbet, chiar mai larg ca cele anterioare)

– Nu, acum nu am nevoie. Îmi place să mă plimb printre cărți, să le iau pe fiecare în parte și, dacă va fi cazul, să mă decid ce voi cumpăra.

– Bine. Îți mulțumim că ai ales Diverta. Și nu uita, de orice ai nevoie, sunt aici!

S-a întors și a început să-și facă de lucruri, aranjând cărți. Era ca un titirez. Și, cu zâmbetul ei, indiferent de cât de trist erai, îți făcea ziua mai bună.

Eu am continuat să mă plimb printre rafturile celor de la Diverta și să mă uit la cărți. Cele care îmi făceau cu ochiul le luam în mână și citeam rezumatul de pe spate. Altele le luam și citeam prima pagină, admiram coperta, mă uitam la preț și tot așa.

Tot plimbându-mă eu prin Diverta, am observat cartea lui Klaus Iohannis. Și am luat-o. Nu pentru că sunt pro Iohannis, ci pentru că sunt pur și simplu curioasă de cum scrie, cât și de conținut. De povestea din spatele cuvintelor.

Apoi am mai găsit o carte de Kafka, Procesul, scoasă de Editura RAO. Și am luat-o și pe ea.

Când am ajuns cu ele la casă, aceeași tipă cu zâmbetul pe buze mi-a zis așa:

– Bune alegeri! Nu știu însă dacă ai văzut, dar la Editura RAO avem o ofertă. Dacă mai iei o carte, de lai ei, a treia e gratis. Nu vrei să te mai uiți și să-ți mai alegi două cărți?

– Ok. (M-a convins. Și, drept urmare, am aterizat în fața rândului cu cărți de la Editura RAO alegându-mi încă două cărți).

– Bune alegeri și aceste două cărți ( Albert Camus – Primul om și Jean-Paul Sartre – Zidul)! Sunt sigură că o să le citești cu plăcere.

– Mulțumesc frumos!

– În plus, la noi îți poți face un card. Și, cu el, beneficiezi de reduceri: 5% la prima comandă, 2% la restul comenzilor și 10% de ziua ta onomastică. Îl vrei, nu-i așa? Nu costă nimic!

Și uite așa mi-am făcut și card și m-am ales și cu patru cărți. Iar asta datorită unei fete care a știut cum să se paorte cu un client. Cum să-l atragă. Cum să-i vorbească. Felicitări ei. Și felicitări celor de la Diverta, pentru că au angajat-o. Fata aia chiar știe să facă vânzare. Iar eu am să revin mereu cu plăcere în magazinul Diverta din Mall Electroputere Craiova.

Facebook Comments

13 Comments

  1. Pingback: Zidul - Jean Paul Sartre - o carte despre viață

  2. Imi plac oamenii inimosi si implicati! 🙂
    Mie mi-ar placea sa lucrez intr-o biblioteca! Nu stiu de ce, dar mi-ar placea sa recomand carti! :))
    Cam asta era visul meu din perioada liceului. 🙂

    1. Ha, ha! Ce tare! Mie mi-ar plăcea să lucrez într-o bibliotecă/librărie, ca să pot să citesc cât mai multe cărți :))!

  3. Nu stiu cum e la Craiova dar la Cluj la Diverta rafturile sunt pe jumatate goale si mi se pare foarte deprimant sa intru. Nu au destule carti pe cat de mare e spatiul pe care il au la dispozitie iar mie imi place ca in librarie cartile sa ”cada” pe mine. De-aia prefer Cărturești sau Humanitas.

    1. Nici aici nu erau foarte multe cărți. Erau însă destule pentru dimensiunile spațiului.

  4. Vanzatorii care chiar stiu sa se poarte cu clientii,merita toata aprecierea.Si cum mai bine decat in mediul online?Felicitari domnisoarei(presupun?)cretulii si clientilor care stiu sa aprecieze astfel de comportamente.Fiecare librarie,in special,ar trebui sa aiba un angajat de genul.Din pacate prin partile mele mai rar…

    1. Da, domnișoară cred și eu că era. N-am văzut vreo verighetă.
      Iar oamenii ăștia chiar merită în mediul online. Sunt puțin, dar măcar să se știe de existența lor!

  5. În Craiova poate țin cu dinții de un loc de muncă și au altă atitudine făță de client, dar să vii în București, în magazinul Unirea, și să vezi o vânzătoare de acolo. Să încep…

    Am fost să-mi cumpăr o ascuțitoare. După ce nimeni nu m-a băgat în seamă când traversam magazinul de la un cap la altul, deși magazinul era gol și una stătea și o freca degeaba la casă, iar altele random prin magazin cu telefonul la ureche sau sprijinind rafturile, mi-am făcut curaj să întreb unde găsesc ceea ce căutam, că singură nu reușisem. M-am apropiat de casă, i-am spus ce vreau, mi-a făcut un semn cu mâna „acolo!” și nici măcar nu s-a uitat la mine. Cu aroganțe sunt obișnuită, așa că m-am dus să-mi iau ascuțitoarea. O iau, o aduc la casă și evident nu corespunde prețul de la raft cu cel din sistem. Ca să nu mă enervez și mai mult, mi-am zis că o schimb, că nu dau 15 lei pe o ascuțitoare decât dacă ar fi fost de cosmetice. Iau alta, o aduc la casă. Asta tasta frenetic, fără niciun rezultat, iar după ceva timp mă întreabă „Cât costă?”. Ea pe mine. Ea, vânzătoare, mă întreabă pe mine, client, cât costa ascuțitoarea din raftul ei. Nu-i zic nimic. Mă întreabă „5 lei este?”, mă bufnește râsul, îi spun că 1 sau 2 lei (nu mai știu exact cât era). Zice „A, da, da… acum am găsit!”. Ca să ne înțelegem… dacă îi confirmam că e 5 lei și îmi scotea bon de 5 lei pentru o ascuțitoare de 2 lei, cred că suntem cu toții de acord că făcea evaziune fiscală, ceea ce probabil se întâmplă, voluntar sau involuntar, căci la câte produse n-au coduri de bare și la cât de bine își cunosc angajații produsele, nimic nu mă face să cred că ceea ce mi s-a întâmplat în acea seară este un caz izolat.

    Nu e prima oară când mi se întâmplă asta în Diverta, dar cu siguranță e ultima, căci nu voi mai cumpăra ceva, vreodată, de la ei, dar m-am gândit să mai trec pe acolo, când ajung în Unirea, s-o stresez pe-aia cu prețuri pe care să le ghicească pentru produse fără cod de bare și prețuri afișate corect. Trolling nesimțit. În același timp, le doresc faliment plăcut! #săfieprimit

    Cărți găsim la Cărturești cu duiumul, iar experiențele din magazinele lor sunt impecabile și de admirat. 🙂

    1. Cei drept, în București am fost doar în Cărturești și-n Eminescu.
      Peste tot cred că sunt specimene și specimene. Mie una chiar mi-a plăcut de tipa aia. Era așa vioaie și dornică să-și facă treaba, să te ajute și să te facă să zâmbești.
      Eu una aș mai fi stresat puțin vânzătoarea aia. Merita =))).
      iar vânzătoare de care zici tu, am în Târgu-Jiu. Ele nici măcar nu știu să-ți indice locul, ci doar îți spun: „Pe aici pe undeva”.

  6. Data Viitoare, anunța din timp ca vii in Craiova ca sa ma perind si eu cu tine prin librarii. :))

    1. Păi, măi Ianolia, ce să fac eu dacă nici eu nu sunt anunțată din timp? Dar, promit că, atunci când o să fiu și eu anunțată din timp, am să te anunț și pe tine :*.

  7. Ador asemenea persoane care lucreaza in librarii.

    1. Da, și eu! Mi-aș dori să fie câte o persoană din asta în fiecare librărie. Din păcate, în multe dintre ele, sunt câte unele așa acre… de nici nu-ți vine să mai citești vreo carte :)).

Lasă un răspuns pentru Arachne Anulează răspunsul