Am dat, recent, peste o doamnă pe Facebook. Și, deși poate nu o să vă creeze o impresia prea bună din pricina unui lucru poate chiar deranjant, că na, zgârie pe ureche, și nu i-ați atribui titulatura de doamnă nici în ruptul capului, eu am să-i atribui în continuare acest titlu. Pentru că este. Și pentru că mie mi se pare foarte tare.

Doamna respectivă se numește Luminița. Sau Lumy Nitsa, pe Facebook. Iar primul video peste care am dat, este ăsta de mai jos. 

„Adolescenți si selfies” (Poftim. Ați cerut, V-am adus )

Posted by Lumy Nitsa on Monday, 8 June 2015

Da, știu. Aparent, femeia asta pare să omoare limba română. Asta a fost și reacția mea.

Desigur, până să aflu că stă în America de la 10 ani și că habar nu are gramatica limbii române nu pentru că e proastă sau ceva, așa cum o insultă mulți, ci pentru că nu a învățat gramatica limbii române în școală. Un copil care la 10 ani este dus în America și se apucă să învețe gramatica unei alte limbi, automat nu o să se descurce prea bine cu gramatica limbii române. Pentru că nu are cum să facă asta, atâta timp cât nimeni nu-l învață.

Iar dacă stăm bine să ne gândim, doamna asta vorbește  limba română mai bine decât unii care au făcut 12 ani de zile școală în România și habar nu au să lege două cuvinte. Serios, cunosc oameni care stau de o viață în România și, din punct de vedere strict gramatical, vorbesc de enșpe mii de ori mai prost decât doamna de pe Facebook, Luminița.

În plus, dacă doamna ar fi proastă așa cum mulți o fac, cu siguranță nu ar vorbi nici limba engleză corect din punct de vedere gramatical. Ar vorbi o engleză americană din aia de stradă și cam atât.

Personal, eu am trecut peste felul în care vorbește limba română, deși, în mintea mea, de fiecare dată când face câte o greșeală, tind să o corectez. Pentru că na, sunt obișnuită ca o sintagmă să sune cu totul altfel.

După ce i-am văzut clipul de mai sus, am realizat că ea spune chiar ceva interesant acolo. Așa că i-am dat replay, ignorând felul în care vorbește limba română și ascultându-i mesajul. Serios acum. Dați și voi un replay și ascultați ce are de spus. Asupra cărui fapt atrage atenția și o să vă dați seama că este o femeie cu capul pe umeri, care judecă lucrurile cât se poate de logic și de normal. Doar că e puțin mai agitată și, drept vorbind, subiectul ăla nu are cum să nu te agite și să nu te înfurie. Sunt niște copii care cad pradă unei societăți bolnave, din nefericire. Iar cazurile astea ar trebui scoase în față și discutate.

Apoi, i-am dat un follow. Tare curioasă am mai fost de ce avea să mai posteze. Dacă aveau să aibă același ton și îmbibate cu aceeași revoltă asupra societății, uneori mult prea bolnavă, în care trăim. Și, într-o zi, a postat video-ul ăsta de mai jos care, pe mine una, m-a motivat. Adică m-a captivat așa vreo câteva minute și mi-a dat un impuls. N-aș știi să vă spun exact cum și ce. Cert e că s-a întâmplat. 

De ce ți-e frica? De ce esti trist/a ?

Posted by Lumy Nitsa on Tuesday, 23 June 2015

Acum, sincer, nu înțeleg oamenii care o înjură, ori care o critică efectiv și o fac agramat. Adică, ok, du-te să o înjuri, să o critici, dar fă-o corect gramatical. Vrei să-i dai o lecție, păi dă-o în mama ei de treabă cum trebuie. Recunosc, am stat și i-am citit multe dintre comentariile pe care le-a primit și n-am văzut unul singur care să îi arunce un comentariu de critică constructivă și cât mai pertinent. Erau toate o apă și-un pământ.

Și, acum serios, eu prefer să mă uit la un vlog di ăsta, decât la ai noștri care fac joculețe din alea destul de stupide cu adevăr sau provocare și se prostesc pe acolo. Măcar în vlog-urile ei găsesc lucruri interesant și simt oarecum că nu-mi pierd timpul degeaba. Doamna asta, indiferent de cum vorbește limba română, are ceva de spus. Ceva de luat aminte și nicidecum de aruncat la gunoi. Pe bune.

Îi doresc să aibă inspirație de cât mai multe video-uri și de cât mai mulți oameni care să-i înțeleagă mesajele. Și, dacă va avea vreodată timp, pentru sufletele celor care o înjură că nu vorbește corect gramatical, poate se apucă și de gramatica limbii române, în particular. Dar cum spuneam, mesajele ei sunt mult mai importante și există oameni cu 12 ani de școală în România care habar nu au să vorbească corect gramatical. Așa că zic să nu mai comentăm aiurea. Pam Pam.

https://danielabojinca.ro/wp-content/uploads/2015/07/lumy-nitsa-facebook-1024x553.pnghttps://danielabojinca.ro/wp-content/uploads/2015/07/lumy-nitsa-facebook-150x150.pngDaniela Bojincă - PishkyBloggingfacebook,luminita,lumy nitsa,mesaj vlog,video blog,video facebook,vlog,vlog facebookAm dat, recent, peste o doamnă pe Facebook. Și, deși poate nu o să vă creeze o impresia prea bună din pricina unui lucru poate chiar deranjant, că na, zgârie pe ureche, și nu i-ați atribui titulatura de doamnă nici în ruptul capului, eu am să-i atribui în continuare...
Webstock