De multe ori sunt maniac în ceea ce priveşte greşelile gramaticale. Anumite greșeli mi se par de neacceptat. Altele, gen o literă mâncată, sunt greşeli acceptabile. Pot accepta că o persoană greşeşte, unele greşeli fiind chiar simpatice.

Ce se întâmplă când, însă, avem parte de greşeli intenţionate?

Personal, ca blogger, mă fac deseori că am greşit. Cam toate aceste greşeli intenţionate se reduc la unicele două motive: SEO și Google. Să vă dau exemplele cele mai la îndemână, cele legate de filme:

  1. Nu-mi plac filmele care au în titlu virgule. De exemplu un film gen “Me myself and Irene”. Totdeauna îl voi scrie aşa, fără virgule. Motivul e simplu: dacă pun virgule nu voi putea pune titlul ca tag pentru că tagurile se despart prin virgule, deci nu voi avea un singur tag, ci două (în acest caz).
  2. Alteori sunt nevoit să scriu greşit, pentru că ştiu că aşa caută lumea. De exemplu, aţi auzit de filmul Ștrumfii? Da, știu, se scrie cu „P”, Ștrumpfii. Dar lumea caută fără. Drept urmare, şi eu am scris fără. Eu vreau să fie corect sau să mă găsească lumea? Iar rezultatele traficului mi-au confirmat faptul că am ales corect.
  3. Tot din cauza Google, repet numele filmului, exact în forma originală, de cât mai multe ori. În loc să pun cuvinte înlocuitoare, gen „pelicula” ori „producţia”, voi pune de fiecare dată titlul. Poate unii cititori vor fi agasaţi de repetarea obsesivă a titlului, dar asta-mi cere google.

Drept urmare, cazul semnalat de Raluca Cincu, cu privire la Tăntălăul si Gogomanul, mi se pare a face parte FIX din această categorie. De obicei nu-mi plac traducerile româneşti, dar în acest caz sunt de partea celor care au făcut traducerea. Deşi forma corectă este Tontălău, majoritatea folosesc, în vorbirea curentă, forma Tăntălău. Puţini ştiu ce este acela un tontălău. Un film având în titlu un cuvânt aproape necunoscut este, din start, un film condamnat la săli goale.

Putea fi găsit alt cuvânt pentru a traduce titlul, de asta sunt convins. Dar sunt la fel de convins că alegerea acestui titlu s-a dovedit a fi extrem de benefică pentru încasări. Cei câţiva intelectuali nemulţumiţi de eroarea gramaticală evidentă oricum nu fac parte din publicul ţintă al acestui film.

Apropo, ce preferăm: să stăm să explicăm fiecărui spectator în parte ce înseamnă un cuvânt sau să explicăm unui intelectual de ce, din punct de vedere comercial, am făcut această alegere? Eu zic că varianta a II-a este din start mai uşoară.

Voi face în continuare greşeli intenţionate. Asumându-mi acest lucru nu înseamnă că îmi cer iertare. Nu am nevoie de iertare. Am nevoie doar să explic alegerea mea. Este exact ca-n situaţia în care cineva îşi ia un pantof galben şi unul roşu: el intenţionat se îmbracă aşa, deşi noi, când eram mici, fusesem învăţaţi altfel.

Apropo, de la un punct încolo îmi dau seama că titlul de greşeli intenţionate este forţat: ar fi o greşeala să acţionez altfel. Ar fi o greşeală să scriu despre Me, Myself and Irene şi să las virgula acolo. Optimizarea s-ar duce de tot, însă, ce-i drept, intelectualii ar fi extrem de fericiţi. Apăi pentru ei scriu, nu?

Emil Călinescu sunt, blogger. Am făcut multe greşeli intenţionate la viaţa mea, două dintre acestea fiind Emilcalinescu.eu şi cinemil.ro. Salutări CINEMILE tuturor!

https://danielabojinca.ro/wp-content/uploads/2014/12/greseli.jpghttps://danielabojinca.ro/wp-content/uploads/2014/12/greseli-150x150.jpgDaniela Bojincă - PishkyGuest Postgreseli,greseli filme,greseli gramaticale,greseli intentionate,greseli scriereDe multe ori sunt maniac în ceea ce priveşte greşelile gramaticale. Anumite greșeli mi se par de neacceptat. Altele, gen o literă mâncată, sunt greşeli acceptabile. Pot accepta că o persoană greşeşte, unele greşeli fiind chiar simpatice.Ce se întâmplă când, însă, avem parte de greşeli intenţionate?Personal, ca blogger, mă...