Dacă mă urmăriți pe Facebook, cu siguranță m-ați văzut etichetată prin pozele lui Dărădan, la Băile Tușnad, prin diferite expediții, la conferințe și în diferite ipostaze. Eu n-am postat poze pe Facebook atunci, că n-am mai avut efectiv loc de toate postările lui. Mă eclipsa și am zis să o las așa.

Ce-am căutat la Băile Tușnad? Ei bine am fost prezentă la evenimentul Youth Bloggers 2015 – No Hate Speech, unde am avut o multitudine de sesiuni despre ce înseamnă Hate Speechul și cu ce se mănâncă el. Dar, mai multe despre asta în articolele viitoare. Vreau să încep cu începutul și să vă povestesc cum am ajuns acolo și cât de tare mi-a plăcut mie hotelul și prestația angajaților. Serios, sunt de nota 100!

Până la Tușnad, am schimbat două trenuri și un autocar. Un tren până la Craiova, de unde i-am cules pe Ianolia și pe Rareș, un tren până la București și apoi un autocar până la Băile Tușnad, împreună cu toți participanții din România, Lituania, Portugalia, Polonia și Grecia.

Și stau și mă întreb dacă am să pot vreodată să trec direct la subiect, fără să vă mai dau alte detalii. Nu. N-am să pot. Și cred că știți și voi asta deja.

Așa, am ajuns cu autocarul la Tușnad, la Hotel Ozone (și parcă nu se mai termina drumul ăla infinit dintre București și Băile Tușnad). M-am dat jos din autocar, l-am admirat și m-am uitat sus, sus de tot, la ultimele etaje, cu verde și mi-am zis: „Ce tare ar fi să văd priveliștea de acolo!”.

hotel ozone tusnad
Sursă: Facebook Hotel Ozone

Și ghiciți ce, când mi-am primit camera, era fix la 708, etajul 7, de unde îmi doream eu să văd priveliștea și frumusețile naturii. Karma vieții, eu voiam să fiu acolo, la etajul 7, în Hotel Ozone, dar nu SINGURĂ PE TOT PALIERUL!!!! Oricum, mi-a plăcut acolo, la etajul 7, că petrecerea în pijamale s-a făcut la 6.

Hotelul, tare fain și pe interior, cu lifturi bune de selfieuri, sală de mese, bufet suedez, piscină, saună și niște camere în care te simțeai tare bine. Hotel Ozone este un hotel primitor, cu oameni tare faini și simpatici, pe care bloggerii cred că i-au cam speriat. Așa că, dacă ai de gând să te duci la Băile Tușnad, eu îți recomand Hotel Ozone cu toată căldura. E și tare curat, zilnic se intră în cameră și se face curățenie. Ai parte de tot confortul ăla pe care ți-l dorești atunci când pleci de acasă, indiferent de scop (că te duci pur și simplu să te relaxezi, să te distrezi, sau cu treabă pe la conferințe).

Această prezentare necesită JavaScript.

Mâncarea la Hotel Ozone, pe lângă faptul că era atât de bună încât te lingeai pe degete, era și foarte diversificată. Adică, atât dimineața, cât și la prânz și seara, aveai mai multe feluri de mâncare din care să poți să-ți alegi măcar unul care să-ți placă și să nu mori de foame pe acolo :). Eu am mâncat câte puțin din fiecare, ca să știu dacă-i laud sau nu. Și, din câte se pare, și-au câștigat toate drepturile de a fi lăudați și recomandați cititorilor mei. Felicitări angajaților și managerilor de la Hotel Ozone, eu una m-am simțit excelent la ei acasă și sunt sigură că la fel s-au simțit și colegii mei. Aș putea chiar să bag mâna-n foc și să nu mă ard. Sau cel puțin să sper că nu mă ard. Știți voi, speranța moare ultima!

Și, ca să vedeți că nu laud degeaba hotelul Hotel Ozone, am să vă las și un filmuleț cu prezentarea hotelului, filmuleț pe care l-am găsit pe Youtube, după lungi căutări :D.

Sursă Youtube (user Paul Pop)

Ei, v-am convins că-i fain și că merită să fiți găzduiți acolo?

Facebook Comments
https://danielabojinca.ro/wp-content/uploads/2015/03/hotel-ozone-tusnad-1024x690.jpghttps://danielabojinca.ro/wp-content/uploads/2015/03/hotel-ozone-tusnad-150x150.jpgDaniela Bojincă - PishkyBloggingCalatoriibaile tusnad,conferinta,hotel,hotel ozone,hotel ozone tusnad,hotel romania,hotel tusnad,no hate speech,ozone,youth,youth bloggersDacă mă urmăriți pe Facebook, cu siguranță m-ați văzut etichetată prin pozele lui Dărădan, la Băile Tușnad, prin diferite expediții, la conferințe și în diferite ipostaze. Eu n-am postat poze pe Facebook atunci, că n-am mai avut efectiv loc de toate postările lui. Mă eclipsa și am zis să...