Am primit cartea Ingredientele iubirii, de Nicolas Barreau, de la Editura All, în cadrul concursului de blogging SuperBlog, ediția de toamnă 2014. De fapt, ceea ce am primit a fost un voucher pe care l-am valorificat prin romanul Ingredientele iubirii.

Romanul Ingredientele iubirii, de Nicolas Barreau, face parte din Colecția Strada Ficțiunii Bestseller de la Editura All, fiind una din cărțile care, sincer, m-a uns pe suflet. Și nu vă așteptați să fie vreo carte siropoasă, având în vedere titlul. Nicidecum. Este un roman presărat atât cu romantism, cât și cu aventură, situații comice și puțină dramă.

Povestea romanului Ingredientele iubirii o are în prim plan pe Aurélie Bredin, proprietara unui restaurant din Paris, Le Temps des Cerises (Anotimpul Cireșilor). Aurélie, tocmai părăsită de iubit și după moartea tatălui ei, se refugiază într-o librărie, în timp ce încerca să scape de un polițist care o suspecta de tentativă de suicid în apele Senei. Toate astea, puse cap la cap, o conduc înspre aventura și fericirea vieții ei căci, în mica librărie în care se refugiase, dă peste un roman care avea să-i schimbe întreaga viață. Romanul, scris de un englez, își plasa povestea în Paris, având-o ca personaj principal tocmai pe Aurélie Bredin. După ce citește romanul, părându-i-se o coincidență mult prea mare, se focusează pe întâlnirea cu autorul romanului, Robert Miller. Eforturile ei de a cunoaște autorul par însă în zadar, din momentul în care îl întâlnește pe editorul André Chabanais. Însă tocmai de aici începe adevărata aventură.

Mi-a plăcu tare mult povestea romanului Ingredientele iubirii, citind cartea pe nerăsuflate. Povestea te cuprinde cu totul și, autorul Nicolas Barreau are un stil aparte prin care te face captiv printre cuvintele poveștii sale, iar eu ador cărțile captivante și pline de suspans.  Pe lângă asta mi-a plăcut tare mult că, la sfârșit, au fost scrise rețetele unui meniu care a avut un rol important în povestea cărții. Așa că, în curând, am să vă spun și cum sunt rețetele. Vreau să le încerc așa, una câte una.

reteta ingredientele iubirii

Ce nu mi-a plăcut însă la romanul Ingredientele iubirii, iar asta nu ține de poveste, ci exclusiv de traducerea în limba română, a fost faptul că multe expresii, propoziții, fraze, nu s-au tradus din franceză în limba română, ceea ce, pentru un necunoscător al limbii franceze este un adevărat inconvenient, deoarece lui sigur nu o să-i convină să stea cu dicționarul lângă el, ori să folosească Google Translate aproape la fiecare pagină. Cred că ar fi trebuit să fie date traducerile ori în continuare, în cadrul aceleiași fraze, cum de altfel se și întâmplă de câteva ori, sau chiar în josul paginii, drept note de subsol (există o singură notă de subsol cu o traducere și câteva continuări în română ale expresiilor în franceză). Eu n-am avut probleme citind Ingredientele iubirii pentru că știu limba franceză cât de cât. Dar poate alții or să aibă. Și asta e chiar păcat. Și, ca să nu ziceți că aberez, vă las și dovezi.

Facebook Comments
https://danielabojinca.ro/wp-content/uploads/2015/01/ingredientele-iubirii.pnghttps://danielabojinca.ro/wp-content/uploads/2015/01/ingredientele-iubirii-150x150.pngDaniela Bojincă - PishkyCărțibestseller,editura all,ingredientele iubirii,nicolas barreau,reteta ingredientele iubirii,robert miller,strada fictiunii,strada fictiunii bestsellerAm primit cartea Ingredientele iubirii, de Nicolas Barreau, de la Editura All, în cadrul concursului de blogging SuperBlog, ediția de toamnă 2014. De fapt, ceea ce am primit a fost un voucher pe care l-am valorificat prin romanul Ingredientele iubirii. Romanul Ingredientele iubirii, de Nicolas Barreau, face parte din Colecția...