Daniela Bojincă/ noiembrie 17, 2015/ Cultură/ 4 comments

omul-perna

Știu că titlul poate părea a fi un adevărat spoiler. Însă, piesa de teatru Omul-Pernă, în regia lui Eugen Gyemant, nu pot să o prezint altfel – decât ca fiind cea mai macabră piesă de teatru văzută de mine. Și bună.

Ni se dă un scriitor. Și un frate retardat mintal, înscris la o școală cu nevoie speciale și crescut de fratele mai mic, în urma morții părinților celor doi. Relația dintre aceștia este una puternică. Sunt totul unul pentru celălalt. Împreună sunt un întreg, indiferent de dizabilitățile fratelui mai mare. Până aici, povestea tinde să fie una cât se poate de înduioșătoare.

În scenă intră însă un scaun de tortură, doi polițai, un scriitor, 400 de povești și un dosar plin cu acuzații de crimă pentru care singura pedeapsă este cea cu moartea.  Nu există nicio scăpare pentru scriitorul ale cărui povești bolnave au fost puse în practică.

Ce fel de povești, care este firul lor narativ și morala, asta am să vă las pe voi să descoperiți la Teatrul Act, în timpul spectacolului Omul-Pernă. E interesant. E diferit. E altceva. Iar asta îl face să fie un spectacol special, cuprinzător.

Una singură vreau, însă, să vi-o spun. În mare. Cea a porcușorului verde:

„A existat odată un porcușor verde, printre mulți porcușori roz. Era diferit și îi plăcea să fie diferit, să nu se confunde cu ceilalți, să aibă propria lui identitate. Asta până într-o zi când niște fermieri l-au vopsit într-un roz care nu mai putea fi spălată niciodată și i-au dat peste cap întreaga viață. Porcușorul, trist, s-a rugat la Dumnezeu să-l facă să fie din nou diferit, căci lui îi plăcea să fie diferit. Să fie el. Așa că Dumnezeu, într-o zi, a dat o ploaie verde care i-a colorat pe toți ceilalți porcușori roz în porcușori verzi. El a rămas roz. Era din nou diferit. Era el. Și se simțea fericit. Sfârșitul poveștii” – morala, cred eu, este evidentă.

Dintre actorii din piesa Omul-Pernă, cel mai mult mi-a plăcut de Dan Rădulescu – retardatul mintal. Și-a jucat bine personajul, bine de tot. El era cel care reușea să mă prindă în piesă și să îi savurez acțiunea, oricât de mult mi-ar fi zbârlit părul pe mine. Omul ăsta a fost genial. Și tare mi-ar plăcea să îl văd și în alte piese, jucând. Am auzit că ar fi chiar bun cam pe orice rol.

Apoi, mi-a plăcut decorul scenei și al sălii în general. Pentru mine, tipurile astea de săli (care am uitat, sincer, cum se numesc), reprezintă ceva nou. La mine, acolo, la țară, la Târgu-Jiu sunt săli de teatru clasice. Aici e ceva nou (cred că tip studio), ca într-un mic amfiteatru sub formă de U, în centru fiind plasată scena și acțiunea. Revenind la decor, parcă pășeai în perioada sistemelor totalitare, într-o sală de interogare. Reușea să te întoarcă în timp, ceea ce mi s-a părut foarte tare.

Drept urmare, vă invit la Teatrul Act să vedeți piesa de teatru Omul-Pernă și îi mulțumesc lui Emil că m-a luat cu el la teatru (de fapt, m-a dus la piesa asta ca să mă avertizeze subtil cu tot ceea ce aș putea păți dacă nu mă prezint la ziua lui).

Facebook Comments
Share this Post

4 Comments

  1. Pingback: Bullets over Lipscani | danielabojinca.ro

  2. Pingback: Omul Perna

  3. Ma bucur c-ai inteles mesajul! 🙂

    1. Mă bucur că te bucuri că am înțeles mesajul :)).

Lasă-mi un gând!

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.