Am văzut și eu, în sfârșit, filmul Chappie. Mi-am dorit să-l văd încă de când s-a lansat în cinematografe, doar că n-am apucat. L-am ratat. Așa că, cum am prins ocazia, m-am pus să-l văd. Eram tare nerăbdătoare. Habar n-am de ce, dar pur și simplu îmi doream să-l văd. Trailer-ul ăla m-a atras într-un hal fără de hal, drept urmare vi-l las și vouă mai jos.
Filmul, per ansamblu, mi-a plăcut. Firul acțiunii este foarte bine conturat, iar modalitatea în care fiecare gest îi este expus celui din fața ecranului, te face să treci prin toate stările complete: tristețe, fericire, râs și plâns. Asta, pentru mine, îl face să fie un film complet. Cel puțin eu văd un film complet cel care te face să treci prin absolut toate stările. Desigur, nu vorbim despre comedii care, în mod normal, n-ar trebui decât să te facă să râzi cu lacrimi. Vorbesc doar despre filmele de genul care pe mine trebuie să mă facă să trec prin toate stările ca să ajungă să-mi placă cu adevărat.
Pe scurt, Chappie este despre evoluția omenirii. Tindem spre asta și, cred eu, filmul ăsta este prea puțin SF. Adică este SF cât încă nu există un astfel de robot proiectat, însă proiectul pe undeva, în mintea cuiva, sau chiar pe vreo hârtie, sunt sigură că există. Lumea tinde să robotizeze orice, iar de aici până la roboți în poliție, care să nu poată fi mituiți și să scadă astfel rata criminalității și a infracționalității, este doar un pas.
Însă, oamenii, după o invenție, au vrut întotdeauna ceva mai mult. O îmbunătățire. Chappie este un robot îmbunătățit. Un robot mai aproape de om și, de cele mai multe ori, cu sentimente mult mai nobile decât ale oamenilor. Se naște precum un copil ce trebuie învățat doar cum să facă și face. Este diferit de ceilalți roboți tocmai din cauza faptului că el are capacitatea de a avea sentimente. Însă ce se poate întâmpla atunci când un astfel de robot ajunge să fie învățat să facă rău și nicidecum bine?
Un astfel de robot, sincer, mi-aș dori și eu. Iar dacă veți vedea și voi filmul, ori dacă l-ați văzut deja, mă veți înțelege de ce. Chappie, practic, este acea „ființă” care tindă să ducă lumea spre mai bine prin bunătatea și prin noblețea lui.
Pe mine una, filmul ăsta m-a pus pe gânduri. La fel cum multe filme o fac, iar despre unul asemănător am să scriu cât de curând. Nu-mi place să mă uit la filme doar ca să treacă timpul, ori ca să petrec altfel timpul, ci îmi place să analizez mesajul transmis: să mă gândesc cum ar fi dacă…?
Însă, mie personal, nu mi-a plăcut absolut deloc finalul. Te lasă-n pom și pomul în aer. Adică nu înțelegi cum s-au sfârșit exact lucrurile: dacă s-au sfârșit bine, ori rău. Practic, sfârșitul filmului este între bine și rău. E undeva la mijloc, cât să nu fie nici așa, nici invers, dacă mă înțelegeți ce vreau să vă spun.
Și, așa cum v-am promis, vă las aici și trailer-ul. Poate o să vă placă și o să-l vizionați. E de vizionat.
Sursă Youtube (user Sony Pictures Entertainment)