Duminică seara am mers cu al meu prieten la un film. Am stabilit asta încă de sâmbătă dimineața. Adică eu i-am spus că vreau să merg la unul dintre filmele astea trei: Ascensiunea lui Jupiter, Jocul codurilor sau Mortdecai.
Duminică dimineața prietenul meu m-a pus să aleg între două: Joc periculos sau The Wedding Ringer. Da, exact. Niciunul de mai sus. Așa că, după ce m-am chinuit întreaga duminică, am ales The Wedding Ringer, deși, sincer, trailerul nu mă fascinase prea tare. Ba chiar nu mă dăduse pe spate deloc. Dar, după ce până acum am mers doar la filmele pe care le-am vrut eu, am zis să-i fac pe plac măcar o dată în viață și să mergem la unul pe care îl vrea el.
Am intrat în sală pregătită să adorm. Ori gata să mă pierd în ecranul ăla mare. Treaba nu a stat deloc așa. Căci din 114 minute ale filmului The Wedding Ringer, 100 am râs într-una. Nu apucam bine să mă opresc din râs în urma unei scene, că apărea alta și mai și.
Deși The Wedding Ringer mi se părea o mare porcărie la început, după ce am văzut trailer-ul și imediat ce a început filmul, la sfârșit mi s-a părut chiar unul destul de reușit, atâta timp cât m-a făcut să râd într-una. Și uite așa m-a făcut să cred că este unul dintre filmele alea care merită văzute.
The Wedding Ringer spune povestea unui bărbat fără prieteni, care nu reușește să-și găsească cavaler de onoare și nici nași. Așa că apelează la o firmă care închiria cavaleri de onoare și nași. Iar de aici începe întreaga aventură și comedie. Din momentul în care bate palma și-și închiriază cavaler de onoare.
Comedia The Wedding Ringer, deși nu pare, este presărată cu multe momente comice. Și, pe bune că este unul dintre filmele alea care îți face efectiv ziua mai bună. Cel puțin mie așa mi s-a întâmplat. Am ieșit râzând de acolo. Și-am mai râs chiar și azi când îmi aduceam aminte de anumite scene. Știți vorba aia: râdeam ca prostu de ce-și aduce aminte.
După cum bine cred că deja mă știți, obișnuiam să aduc și critici filmelor pe care le vizionam. Ei bine, de data asta, nu am ce critici să aduc filmului The Wedding Ringer. Mi-a plăcut la nebunie. Și mă bucur nespus de mult că a fost o surpriză plăcută pentru mine. Nu mă așteptam nici măcar o secundă să fie ceva de capul lui. În plus, venisem pregătită de acasă cu un discurs pe care aveam să-l susțin în fața prietenului meu, după film, despre cât de prost a fost filmul și despre cât de fain ar fi fost să mergem la unul dintre filmele alese de mine. Așa că, la ieșire, am zâmbit și am tăcut mâlc. ba chiar mi-am călcat pe orgoliu și i-am spus că mi-a plăcut tare mult filmul The Wedding Ringer. Ar fi fost chiar culmea să-i spun altceva cât eu am râs într-una.