O firmă de web design din România (de pe la Galați), TheCon, susține bloggerii și le rezolvă problemele într-ale bloggingului astfel încât blogul lor să fie cât mai bine optimizat, să se încarce repede și să fie cât mai drăguț din punct de vedere grafic atât pentru cititorii lui, cât și pentru blogger. Să fie, oarecum, pe gusturile tuturor în funcție de nișă și de toate cele.

Încă de când a apărut programul ăsta, am tot dat peste el. Și, când am dat eu peste el, sincer, nu mi se părea deloc cine știe ce și n-am avut încredere să-i las să-și bage nasul în blogul meu, fără ca eu să-mi fi dorit asta dinainte.

Însă, azi așa, mâine așa, poimâine așa, la un moment dat, tot apărându-mi chestii despre cum TheCon susține bloggerii, am zis hai frate să mă bag și eu, să văd ce și cum, de ce sunt în stare, cum colaborează cu bloggerii, dacă au răbdare cu ei și, mai ales, dacă țin cont de părerea bloggerului și nu fac ei ce-i taie capul și atât. Căci, în cazuri de genul, în care ei se oferă benevol să facă ceva pentru tine, se mai întâmplă și din astea.

Și uite așa am dat eu peste Marian din cadrul proiectului de susținere a bloggerilor al celor de la TheCon, un tânăr care și-a sacrificat vacanța de vară ca să învețe lucruri noi privind crearea și optimizarea site-urilor și să ne suporte căci, sincer vă spun, nu-i chiar ușor să lucrezi cu un blogger. Sunt ciudați. Acum vor ceva, după nu mai vor așa, te pun să schimbi și să modifici chestii până simți efectiv că-ți vine să-l iei la palme.

Ce se întâmplă în spate la TheCon, puteți vedea în reportajul de aici, făcut de Digi24. Marian, în momentul ăla, lucra chiar la blogul meu. Deci pot să spun că sunt o fericită deoarce blogul meu a apărut, într-un fel sau altul, la Digi24. Ieeeeeeiiiii.

Cu ce m-a ajutat pe mine Marian și proiectul celor de la TheCon, exact? Ei bine, blogul meu s-a ales cu următoarele:

→ are un logo drăguț – cel puțin eu m-am îndrăgostit de această variantă și-mi place la nebunie; adică îmi place tipa aia, mi se pare că mă caracterizează;

→ l-a făcut să se încarce mult mai repede, ceea ce eu habar nu aveam să fac;

→ mi-a implementat un plugin 3 in 1 pentru postările cele mai citite, recente și ultimele comentarii;

→ a încercat să modifice și pozele, doar că acolo am intervenit eu și nu l-am lăsat – bine, mint, l-am lăsat ca mai apoi să-l pun să modifice de enșpe mii de ori;

→ mi-a optimizat tema pentru mobil, căci era varză și mai nimeni nu putea să citească ok;

→ și, cel mai important, mi-a rezolvat o eroare care făcea să-mi pice blogul.

Proiectul este foarte fain, pe bune. Mie chiar mi-a plăcut experiența asta și, de ce să nu recunosc, mi-a prins foarte bine. Oamenii sunt buni în ceea ce fac și vin cu idei faine. Așa că, dacă ești blogger și vrei să iei și tu parte la proiectul celor de la TheCon, te invit să participi cu încredere în campania de susținere a bloggerilor.

https://i2.wp.com/danielabojinca.ro/wp-content/uploads/2015/08/thecon.png?fit=102%2C48https://i2.wp.com/danielabojinca.ro/wp-content/uploads/2015/08/thecon.png?resize=150%2C150Daniela Bojincă - PishkyBloggingbloggeri,optimizare blog,seo optimization,sustine bloggeri,thecon,web designO firmă de web design din România (de pe la Galați), TheCon, susține bloggerii și le rezolvă problemele într-ale bloggingului astfel încât blogul lor să fie cât mai bine optimizat, să se încarce repede și să fie cât mai drăguț din punct de vedere grafic atât pentru cititorii lui,...