Home Cultură Prea multă vâlvă pentru o monarhie care nu există

Prea multă vâlvă pentru o monarhie care nu există

by Daniela Bojincă
monarhie

M-am gândit mult la titlul pe care să-l pun acestui articol. Orice găseam, era suficient de bun încât să mă facă să mă răzgândesc. Voiam ceva scurt și la obiect. Și, din câte se pare, tot n-am reușit. Sau cel puțin mie mi se pare prea lung.

M-am gândit mult și la cum să-mi încep articolul, cât și cum să-l continui astfel încât să mă fac înțeleasă pe deplin, nu pe sfert sau pe jumătate. 

Mi-a plăcut dintotdeauna istoria. Însă nu istoria aia predată la școală, în care proful venea mai mult sau mai puțin plictisit și începea, fix ca o moară stricată, să vorbească fără încetare despre o anumită perioadă și să aibă pretenția ca tu să scrii efectiv tot ceea ce spune el. Adică să fii atent și la ce spune și la ce scrii. Tu, practic, nu pricepeai mai nimic din clasă, pentru că nu puteai fi atent în două locuri. Așa că deveneai un robot care pur și simplu scria ce auzea, nu întotdeauna tot, pentru că el vorbea repede și mai pierdeai idei. Dintr-un astfel de text pe caiet, nu puteai să spui că înveți istoria. Poate o învățai dacă erai efectiv atent la ce vorbea și se purta o discuție pe o anumită temă istorică, dată de manual. 

Mie mi-a plăcut istoria pe care am studiat-o singură, din cărți. Asupra căreia am putut să fiu atentă. Istoria aia care îți era explicată, nu doar prezentați niște ani în care s-au întâmplat niște lucruri și cam atât, cum se întâmpla spre exemplu să întâlnești în manualele de istorie.

La început, eram pasionată de antichitate și de faraoni. Îi puneam pe ai mei să investească o grămadă de bani în cărți și în reviste. Apoi, a început să mă fascineze perioada monarhiilor și a războaielor ăstora care porneau de la intrigi fără nicio importanță. Însă, doar pentru că le-am studiat, n-aș putea spune că sunt de acord cu ele. Fiecare regim are și părțile lui bune și părțile lui rele. Importantă este echilibrarea balanței acestora și evitarea înclinării talerului spre părțile negative.

Cred că poți afirma cum a fost cu exactitate un regim doar în perioada în care ai trăit în el. Așa, din afară, de cele mai multe ori îți poți face o părere greșită. De cele mai multe ori, nu întotdeauna. 

Dar zic să revin asupra titlului acestui articol. Nu știu dacă ați fost atenți la ce s-a mediatizat excesiv în ultima perioadă, deși nu cred, dar s-a făcut o vâlvă imensă asupra monarhiei și cum Regele Mihai i-a luat titlul de Principe nepotului său, Nicolae.

Iar eu vin și vă întreb acum, care REGE și care PRINCIPE? Noi nu mai avem monarhie, oficial, de la 3 ianuarie 1948. În regimul actual, cel de republică semi-prezidențială, nu există regi, regine, prinți și prințese. Așa că, în momentul de față, că i-a luat un titlu inexistent în țara noastră, pe noi, cei din popor, nu ne afectează cu absolut nimic.  Pe noi ne afectează genunchiul lui Ponta și plimbările aproape fără rost ale lui Iohannis. Practic, ne afectează că niciunul nu face nimic pentru țară, pentru popor. Salariile sunt tot acolo, pensiile la fel, sistemul sanitar la fel, sistemul învățământului la fel. Și la fel sunt și dacă-i Nicolae Principe ori ba.

Chestia asta ne-ar afecta, într-adevăr, dacă am fi monarhie. Da, ar fi nașpa ca, singurul om din cadrul Casei Regale care-i mai aproape de oameni și de problemele lor, care se implică în activitățile societății și care încearcă să contribuie nu doar prin prezență, ci și prin fapte la ceva, este înlăturat de la tron. Practic, omul ăla de care chiar am avea nevoie în cazul în care AM FI o monarhie este înlăturat din motive politice, logic: pentru că, așa cum au spus ulterior într-un comunicat de presă, nu se adaptează la strictețile și răceala regală. El e acolo, printre oameni și pare bucuros de asta. Iar poporul asta vrea: un conducător care să fie printre ei, să le asculte problemele și să le rezolve, nu să se plimbe toată ziua ca și când ar fi într-una în concediu.

Și, deși monarhia nu există iar pe noi ne afectează prea puțin, ca popor, în momentul de față, ce se întâmplă în cadrul familiei lor, oamenilor le pasă de asta mai mult decât de ce face Iohannis, Ponta și guvernul actual. Ceea ce, pentru o republică semi-prezidențială, treaba asta-i destul de gravă. Asta înseamnă că oamenii, într-un număr destul de mare, își doresc un alt regim și, din câte se pare și se poate observa cu ochiul liber, se cam dorește trecerea la monarhie.

N-am trăit vreodată-n monarhie. Nici măcar în comunism. M-am născut la patru ani după terminarea lui. Părinții mei au trăit în comunism, iar bunicii mei au prins și monarhia, doar că, atunci, erau mult prea mici. Erau copii, iar un copil nu poate înțelege prea multe dintr-un sistem. În schimb, străbunicii mei au trăit în monarhie și povesteau cum, viile regale le culegeau cu botniță la gură. Străbunicul meu a fost și santinelă la tren, când Mihai a părăsit țara cu vagoanele încărcate de bunuri. Bunuri despre care lumea spune că au fost ale lui, iar alții că au fost ale statului. Străbunicului meu nu i-a prea convenit situația, căci el știa cum este cu adevărat viața oamenilor de rând și cum este viața bogătașilor din vremurile alea. Și era dureros să vadă averea cu care Mihai pleca și sărăcia în care ei au trăit și urmau să trăiască. Nu erau săraci lipiți pământului, dar nu trăiau nici în luxul de la Peleș, ce-i drept.

În schimb, tot ei povestesc că Mihai a fost doar o unealtă în mâna guvernului. A fost o victimă. Era un copil sub 10 ani când s-a trezit rege. Habar nu avea cu ce se mănâncă toate astea. Iar cei care au putut să se folosească de el, s-au folosit până l-au scos în exil. Am urmărit un documentar despre viața lui, în care el a fost educat să fie printre oameni – singurul lucru bun pe care consideră că l-a făcut tatăl lui pentru el. Să-i cunoască pe toți și să vadă cum trăiesc oamenii, care le sunt nevoile astfel încât el să demareze proiecte în soluționarea lor. Avea colegi din toate categoriile sociale, din toate colțurile țării, tocmai ca să poată să ajungă să-i înțeleagă pe fiecare, iar la sfârșit de trimestru plecau cu toții prin țară ca să vadă cum trăiește poporul.

Și totuși, monarhia nu mai există. Însă, noi, facem o paralelă între monarhiile actuale și regimul din țara noastră. Cu toții au un trai decent. iar atunci când vezi ce se întâmplă în afară, vrei și tu binele lor. Vrei și tu bogăția lor, viața lor, sistemul lor. De asta, oamenii, facă vâlvă când vine vorba despre monarhie, pentru că, pentru ei, Nicolae reprezenta un simbol. Un simbol al faptului că cineva îi poate asculta, înțelege și ajuta.

Însă, problemele noastre din prezent sunt legate de o democrație inexistentă și de o republică semi-prezidențială. Problemele noastre sunt create de conducerea actuală și, cred eu, ar trebui să ne preocupăm mai mult de prezent și să facem mai multă vâlvă și presiuni asupra lui, decât asupra a ce ar putea fi în viitor, fie el apropiat sau îndepărtat. Prezentul e mai important decât orice viitor. Iar prezentul nostru-i negru.

You may also like

10 comments

ratzone august 14, 2015 - 15:29

nu e despre rege. e despre mutarea atenției publice, e despre, dacă vrei, lipsa unui viol de vaslui sau a altor fapte. dacă nu se vor găsi altele spre care să se mute atenția, căci povestea cu regele e trasă de păr și ordinul pe redacție nu mai ține, se vor fabrica, se vor da exact cum dă gsp-ul la știrile. dacă se confirmă, ies ei campioni, dacă nu, nu mai spun nimic despre asta.
dacă te întrebi de la ce să se mute atenția… de fapt asta e un pic prea evidentă. salutare

Reply
Daniela Bojincă - Pishky august 14, 2015 - 15:55

Cred că confunzi puțin cum au mers lucrurile în cazul de față. Nu media a anunțat asta, prima dată. Pe site-ul lor oficial, al Casei Regale, s-a anunțat treaba asta. Adepții monarhiei, care-i urmăresc, au sărit în sus în Social Media, în asociațiile pe care le au pro monarhiei (există, da, există așa ceva, chiar cunosc oameni care fac parte din cea mai mare asociație pro monarhiei românești și care încearcă să readucă monarhia în România), iar apoi ziarele și alte astea au preluat știrea dată de Casa Regală și s-a mediatizat și mai mult. Însă, cei care au dus la asta, au fost cei pro monarhiei care, nu știu dacă știi, dar sunt enorm, enorm de mulți :D.

Reply
ratzone august 14, 2015 - 16:09

mă sperie ideea că sunt foarte mulți. la fel cum sunt mulți colonei in media romaneasca, poate sunt la fel de mulți pro monarhie in media romaneasca. eu stiu ce stiu cu atentia publică și cu menținerea ei pe un subiect care nu are nicio valoare.
sși mai mă sperie sintagma: linie succesorala la tronul romaniei

Reply
Daniela Bojincă - Pishky august 14, 2015 - 17:04

Pe mine nu mă sperie realitate. Dacă-mi place, încerc să o trăiesc, dacă nu, încerc să o schimb :D.

Reply
Mugur august 14, 2015 - 20:09

Aș interveni și eu pe acest subiect, dar destul de lapidar.
Casa Regală, deoarece din acea familie au făcut parte persoane ce au purtat rangul de rege.
Conform uzanțelor, cei care au deținut titlul de rege, îl vor purta până la sfârșitul vieții, chiar dacă nu se mai află la conducerea statului.
Istoria scrisă este tributară intereselor celor ce o scriu. Din istoria „vorbită”, știu că cel plecat cu un întreg tren ar fi fost Carol, nu Mihai. Dar poate că am fost înșelat de cei care mi-au spus-o, deși nu aș crede că aveau interesul, căci erau din familia mea.
Mă bucur că ai o opinie și o spui răspicat.

Reply
Daniela Bojincă - Pishky august 15, 2015 - 00:21

De acord cu prima parte. De acord cu a doua. Știu că așa e. Nu sunt contra lor, dacă asta ai înțeles. Cât despre plecare, și Mihai a plecat cu 6 vagoane pline ;). Se știe asta și din istoria scrisă, și din aia vorbită. Chiar el spune într-un documentar „Via Regis”, că el, spre deosebire de mama lui, a fost lăsat să-și ia în vagoane tot ce a considerat el că-l va ajuta să se întrețină o perioadă și că, o perioadă, a trăit din bunurile respective. Abia apoi, când s-au epuizat, a înființat o firmă cu niște prieteni în industrie pe partea tehnică și de tehnologizare :D.
Revenind la prima parte, nu contest că nu e rege. Rămâne rege veci pururi. Însă nu mai e rege asupra României, în momentul de față, când România e republică semi-prezindențială. Înțelegi, acum, ce vreau să zic? Oricum, ideea articolului meu, aera cu totul alta. Co oamenilor le pasă mai mult de un fost monarh, decât de conducătorii actuali. Își doresc altceva, chiar dacă genunchiul lui ponta și plimbările lui Iohannis ne afectează mai mult. Sper că am reușit să te lămuresc cu ce voiam eu exact să punctez :D.

Reply
Natural august 19, 2015 - 10:20

Din articolul tau inteleg ca il vedeai pe Nicolae ca pe o speranta, desi n-ai treaba cu monarhia. Sincer, m-ar bucura revenirea la monarhie, indiferent cine ar fi primul in linia succesorala in momentul respecitv. Pentru mine ar conta mai mult sistemul decat o anumita persoana, desi ii apreciez pe toti membrii Casei Regale. Cu Nicolae am avut ocazia sa schimb cateva cuvinte cand si-a lansat cartea la Craiova si mi s-a parut foarte ok si vesel. Nu cunosc motivele pentru care a pierdut titlul de principe, insa asta e treaba Casei Regale, nu a mea. Spor!

Reply
Daniela Bojincă - Pishky august 19, 2015 - 13:21

Deci, ca să explic. Îl vedeam pe Nicolae ca o speranță prin monarhie. Iar Casa Regală a specificat, până la urmă, mai mult sau mai puțin direct, că i s-a luat titlul tocmai pentru că e mai mereu printre oameni, participă la tot felul de proiecte fără un spirit neapărat protocolar și chestii de genul. E mai libertin. Fix omul de care avem nevoie practic. Omul ăla care să fie printre oameni ca să le înțeleagă problemele. E puțin mai mult decât bunicul lui, din cauza vremurilor diferite pe care cei doi le-au prins. În rest, mie mi se par a fi ca două picături de apă, iar eu de asta nu-i înțeleg decizia. Și, scuză-mă că-ți zic, dar în momentul în care, vreodată, s-ar reveni la monarhie, e și treaba noastră privind deciziile pe care Casa Regală le ia. Ne privesc poate chiar mai mult decât pe ei, pentru că ei sunt o singură familie, iar noi suntem un popor întreg. Ne privesc pentru că e vorba de viitorul nostru ;).
Și cred eu că greșești puțin când spui că ar conta mai mult sistemul decât o persoană. Sistemul pe care îl avem acum, e foarte bun. Oamenii ar trebui să aibă libertatea de a alege: adică să fie totul democratic. În schimb oamenii care aplică sistemul ăsta nu-s buni, pentru că-l aplică foarte prost. Deci, concluzia? Contează la fel de mult amândouă: și omul și sistemul. Degeaba sistemul e bun, dacă omul ăla care-i la cârmă îl manevrează prost. Iar eu, personal, n-am încredere în Duda. Îmi pare un om destul de manipulator cât să facă mai mult pentru el, decât pentru ceilalți. Și nu cred că Margareta i s-ar împotrivi. Pe când Nicolae era, într-adevăr, în cazul unei reveniri la monarhie, speranța aia pentru popor. Iar eu cred că ar trebui să se țină cont de ceea ce cei pro monarhie își doresc de la monarhie. Practic Nicolae se implică în problemele poporului și încearcă să le rezolve, deocamdată, din postura în care e, prin diferite acțiuni.

Reply
Natural august 19, 2015 - 16:31

Eu n-am inteles din scrisoare ca schimbarea a venit pentru ca Nicolae sta prea mult printre oameni. De acord ca si omul conteaza, dar intr-un sistem stramb, degeaba esti cel mai bun. Din punctul meu de vedere Monarhia este sistemul in care s-a realizat Romania Mare, iar revenirea la Monarhie ar fi anularea interventiei nedemocratice a societicilor. Monarhul are mai putina putere decat presedintele actual, dar fiind un sistem stabil nu va mai exista lupta actuala pentru putere. De-aia pun pe primul plan sistemul.

Reply
Daniela Bojincă - Pishky august 19, 2015 - 19:37

Da, și asta e adevărat. Iar treaba asta a spus-o Nicolae în comunicatul lui oficial: prea libertin (prea multe activități în afara politicii interioare, prea mult printre oameni) și nu mă potrivesc cerințelor actuale. Ceva de genul a zis.

Reply

Dă-i un răspuns lui ratzone Cancel Reply