Am fost acum vreo trei săptămâni (între 26 și 28 martie 2015)  la Băile Tușnad, unde a avut loc workshopul Youth Bloggers – No Hate Speech despre care am decis să vă povestesc câte ceva. Da, acum, mai târziu decât toți ceilalți care deja au făcut-o, pentru că… la naiba, n-am nici măcar o scuză. Eh, mai bine mai târziud ecât niciodată, nu?

În articolul de aici vă vorbeam despre hotelul genial la care am stat în Băile Tușnad, articol pe care vi-l recomand în caz că vreți să ajungeți pe acolo și nu știți la ce hotel să stați. La Hotel Ozone din Băile Tușnad o să vi se pună la dispoziție tot ce vreți și ce nu vreți, astfel încât șederea voastră acolo să fie cât mai relaxantă și odihnitoare.

Dar gata. Să vă povestesc mai multe despre workshopul Youth Bloggers – No Hate Speech și ce am făcut noi, bloggerii, mai exact acolo. Adică cum și cât ne-am distrat, pe lângă lucrurile faine pe care le-am învățat acolo.

După ce ne-am cazat și ne-am odihnit puțin, am avut parte de prima sesiune a workshopului. partea aia în care trebuia să ne cunoaștem unii pe alții și să spunem de ce suntem acolo. În engleză, dat fiind faptul că erau acolo participanți din Lituania, Polonia, Portugalia și Grecia. Așa că tot workshopul a fost în engleză.

A doua zi am vorbit o grămadă despre hate speech și ce înseamnă el, din perspectiva fiecăruia. Însă ce mi-a plăcut cel mai mult nu a fost neapărat faptul că am vorbit, ci faptul că am făcut asta prin intermediul unor jocuri de echipă.  Lucrurile se asimilează mult mai ușor, din pucntul meu de vedere, atunci când se lucrează în echipă, pentru că înveți ceva de la fiecare membru al echipei tale, preiei fiecare idee și o digeri, iar de aici se formează o idee generală a grupului asupra problemei despre care se discută.

Am răspuns unor întrebări pe echipă, am formulat discursuri în echipă, am vorbit despre stereotipuri în echipă și am înșirat calitățile băieților, tot în echipă. Cu ce-am rămas după toate astea? Cu faptul că am înțeles că suntem educați să judecăm lumea după niște stereotipuri ce există doar în mintea noastră, nu neapărat și în realitate. Sunt crescuți să avem păreri despre ceilalți, bazate exlusiv pe stereotipurile ce ne-au fost întipărite în minte de către societate. De aici, de la aceste stereotipuri pleacă de fapt rândurile unui hate speech.

Practic? Am învățat faptul că trebuie să învăț cum să-mi șterg stereotipurile din minte. Stereotipuri după care, desigur, analizez și eu oamenii de cele mai multe ori. Adică fiecare om are dreptul la a fi imperfect, fără să fie judecat de ceilalți. Na, nu toți sunt olteni. Nu toți sunt perfecți și simpli.

Și parcă nici cele de mai sus nu au fost cele mai tari chestii pe care le-am făcut. Cea mai tare chestie, din tot workshopul acesta a fost când a trebuit să lucrăm cu toții în echipă. Organizatori și participanți. Membri ai echipelor adverse.

Într-o zi, am mers în pădure, loc în care am fost împărțiți în două echipe și trimiși pe două „insule”, lângă doi copaci. Între copacii ăia, deasupra de sol, dar destul de aproape de el, erau niște cabluri pe care noi trebuia să mergem astfel încât să ajungem pe cealaltă insulă. N-a fost nimic surprinzător să ne ajutăm între noi, ca echipă. A fost surprinzător când, după ce ne încurajam unii pe alții din echipele adverse să picăm de pe cablul ăla, am ajuns în punctul în care trebuia să ne ajutăm unii pe alții să traversăm și să nu picăm de pe cablu. A fost surprinzător ca, deodată, să ne ajutăm unii pe alții și să facem schimb de locuri pe frânghie, ținându-ne unii de alții, căci până la urmă concursul nu era despre cine ajunge primul pe cealaltă „insulă”, ci despre muncă în echipă astfel încât fiecare echipă să ajungă pe cealaltă „insulă”.

Partea cea mai amuzantă de aici a fost că unul dintre noi nu se putea folosi de ambele mâini, căci avea un !@#$%$#% de grapefruit de cărat după el. Iar grapefruitul ăla parcă rpindea deodată viață și făcea ca totul să pară imposibil pentru  tine. Absolut totul. Dar eu m-am descurcat. Am fost fată inteligentă și am scpăat ușor de el, l-am predat lui Vlad. Iar Vlad încerca să mi-l dea înapoi, doar că n-a prea reușit, căci eu am început efectiv să urăsc acel grapefruit.

Și da, am mai avut ceva în ultima zi, înainte de plecare, dar despre asta am să vă vorbesc eu cu altă ocazie, cât de curând. Este un subiect care merită, la rândul lui, să îi fie dedicat un articol în întregime. Până atunci vă puteți uita peste cele câteva poze pe care am să vi le las mai jos. Asta ca să vedeți că ne-am distrat pe cinste.

Această prezentare necesită JavaScript.

Facebook Comments
https://danielabojinca.ro/wp-content/uploads/2015/04/hate-speech-youth-bloggers.jpghttps://danielabojinca.ro/wp-content/uploads/2015/04/hate-speech-youth-bloggers-150x150.jpgDaniela Bojincă - PishkyBloggingdiscriminare,hate speech,lucru in echipa,no hate speech,ong romania,stereotip,ura,youth bloggersAm fost acum vreo trei săptămâni (între 26 și 28 martie 2015)  la Băile Tușnad, unde a avut loc workshopul Youth Bloggers - No Hate Speech despre care am decis să vă povestesc câte ceva. Da, acum, mai târziu decât toți ceilalți care deja au făcut-o, pentru că... la...