Home Muzică A doua zi la Untold Festival

A doua zi la Untold Festival

by Daniela Bojincă
untold

Am zis să scriu pe zile despre Untold, așa că azi urmează a doua zi despre care să vă povestesc. Iar despre prima puteți citi aici.

Ieri am alergat între două scene. Cred că asta-i cea mai nașpa chestie la Untold. Sunt prea multe scene și prea mulți artiști faini care cântă în același timp pe scene diferite. E bine când sunt unul după altul și poți să alergi între scene. Pe bune, e un mega festival! Și partea faină e că-i reușit într-un procentaj de 95%. Despre restul de 5% o să vorbesc la sfârșit, într-un articol despre părțile faine și părțile nașpa de la Untold, că am văzut câteva. Nu multe, dar sunt.

Ieri am vrut să văd Luna Amară, Trooper și Avicii. Din păcate pentru mine, Trooper n-am apucat să mai văd. De la Luna Amară am plecat spre vară-mea ca să mergem la Avicii. Și cred că a fost mai bine așa. Pe cei de la Trooper sigur mai am șansa să-i văd și să-i ascult, pe când Avicii e foarte puțin probabil.

Cei de la Luna Amară au fost și ei, ca toți ceilalți, geniali. Deci au oamenii ăștia niște voci, foioioi (vorba ardelenilor pe care am prins-o și eu în două zile – e așa, amuzantă). Mi-au plăcut la maxim, la fel de mult cum mi-au plăcut toți cei care au cântat la Untold Festival Rock și pe care i-am ascultat. 

Oricum, din ce am văzut eu, comparativ cu mulțimea de pe Cluj Arena, oamenilor nu le prea place rock-ul. În fața scenei din Piața Unirii, unde cântau trupele rock, erau cam 10-20 de rânduri de oameni. Asta ar veni cam sfertul, sfertului, sferului, sfertului numărului de oameni de pe Cluj Arena, dacă nu chiar și mai puțin.

Până să ajungem la Avicii, pe Cluj Arena, am încercat să mergem și la Boney M, care au concertat în Club Euphoria. Însă clubul ăla era atât, dar atât de aglomerat, încât simțeai că te sufoci în el. Era mult prea mic ca și locație pentru numărul de oameni care intrau. Mult, mult prea mic. Așa că am plecat. Și i-am ascultat pe cei de la Cazzette până să vină Avicii. Au fost faini și ei.

Da, după cum spuneam. Toți pe care i-am văzut au fost faini. Și bag mână în foc că toți care au cântat au fost faini și au făcut spectacol. Pe scurt, banii cu siguranță n-au fost regretați din punctul ăsta de vedere.

Avicii. Ei bine Avicii a făcut SPECTACOL! Deci SPECTACOL, mă-nțelegeți? A umplut tot stadionul ăla și i-a fascinat pe toți cu muzica, artificiile, focul virtual și toate efectele speciale pe care le-a oferit publicului. Și, ca să înțelegeți cam cum a fost la Avicii, ei bine am să vă las niște poze de pe Facebook mai jos, făcute de oameni cu aparate mai performante :)).

https://www.facebook.com/3.14shky/posts/997166280335016

Telefonul meu nu a reușit să surprindă cine știe ce poze, dar zic să las una făcută și de mine și urcată pe Facebook. Asta așa, ca să vă oftic în caz că nu ați ajuns pe aici. Și pe bune, nu veniți, e MEGA FAIN și sunt deja prea mulți.

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=996962310355413&set=a.424025627649087.105830.100001249598596&type=1

You may also like

3 comments

Loredana august 1, 2015 - 15:23

Wow, distractie in toata regula,pozele sunt graitoare. Ma bucur pentru cei care au ajuns chiar daca eu absentez motivat :).

Reply
Daniela Bojincă - Pishky august 1, 2015 - 19:54

Da, deci este absolut genială atmosfera! Îmi place la maxim!

Reply
A treia zi la Untold Festival | danielabojinca.ro august 11, 2015 - 14:37

[…] Așa cum deja v-am obișnuit de două zile, m-am apucat să scriu despre cum a fost în fiecare zi la Untold Festival. Drept urmare, primele două zile o să le găsiți aici și aici. […]

Reply

Leave a Comment