Home Personal Ai grijă de copilul tău când conduci!

Ai grijă de copilul tău când conduci!

by Daniela Bojincă
drive

drive

Dragă părinte, dacă ai un copil mic, să știi că el stă în spate, într-unul dintre acele scaune auto pentru copii. Ăla e locul lor, ca să fie în siguranță.

Mergeam pe stradă. Îmi place, uneori, să merg pe jos și să cunosc mai bine orașul. Mă opresc la semafor și, din depărtare, văd o mașină care venea spre Eroilor, pe partea stângă a Dâmboviței, cu ceva viteză. Ceea ce m-a uimit nu era neapărat faptul că avea viteză, ci că mie mi se părea că văd două persoane la volan. Începusem să cred că am vedenii.

Dar nu. N-aveam vedenii. Pe scaunul șoferului chiar erau două persoane. Un adult și un copil de vreo trei-patru ani, hai maxim cinci. Stătea în brațele tatălui său, cu mâinile pe volan. Practic, conduceau amândoi. Treaba asta, m-a șocat, deși nu este primul caz de acest gen pe care l-am văzut.

Mă întreb ce s-ar fi întâmplat dacă eu, pieton bezmetic, i-aș fi sărit în față. Nu doar că ar fi dat peste mine, din lispă de neatenție și din partea lui, ci și-ar fi nenorocit și copilul care, cu siguranță, ar fi fost proiectat prin parbriz direct pe asfalt.

Sau ce s-ar fi întâmplat dacă o mașină, în intersecție, i-ar fi ieșit în față? S-ar fi ciocnit, cel mai probabil. Sau poate ar fi pus doar brusc, frână. Oricum ar fi fost, copilul ăla ar fi plonjat prin parbriz și, dacă nu ar fi murit, cu siguranță ar fi fost nenorocit pe viață. Și e păcat, pentru un copil.

Un copil nu are discernământ. De cele mai multe ori, nu are discernământ nici pe la 18 ani. Tocmai de aceea ai fost lăsat tu, pe acest pământ, dragă părinte. Ca să-l educi, ca să-l înveți și ca să-l ocrotești până ce va ajunge la maturitatea necesară astfel încât să o facă el singur, fără să mai fie nevoie de cicăleala ta zilnică.

Un copil nu-l educi însă decât dându-i un bun exemplu și nicidecum unul prost. Copilul are nevoie de tine, în primii lui ani de viață, până începe să se formeze ca om, să-i spui cum să facă, ce să facă și unde trebuie să stea. Nu trebuie să fie nici o marionetă în mâinile tale, dar trebuie să-i trasezi cumva drumul de început, ca să poată ulterior să și-l croiască singur. Ăsta-i rolul unui părinte. Să aibă grijă de copilul lui, nu să și-l nenorocească.

Sunt sigură că nu vreți să faceți un copil de care să nu apucați să vă bucurați, că-l îngropați dintr-o prostie, așa cum s-a întâmplat în foarte multe cazuri. Nu-l mai ține în față, cu tine, la volan. Și nici pe scaunul din dreapta. Ține-l în spate, în scaunul auto special. Vezi că, la Noriel, au scaune de toate tipurile, de care să-i fie drag și copilului tău, ca să nu înceapă să plângă de cum l-ai legat acolo și l-ai lăsat singur.

Ai grijă de copilul tău. Nu l-ai făcut ca să-l omori, ci ca să-l iubești și să vă bucurați de o viață frumoasă împreună.

You may also like

2 comments

Loredana noiembrie 8, 2015 - 13:16

Absolut de acord! Dar ce faci cu parintii care la randul lor au fost crescuti astfel si care cred ca lor nu li se poate intampla nimic ??

Reply
Daniela Bojincă - Pishky noiembrie 9, 2015 - 18:00

habar n-am să răspund la întrebarea asta. Chiar nu știu. Nu zice nimeni să fii speriat de bombe că s-ar putea întâmpla ceva la fiecare pas, dar nici inconștient. Pe bune, m-ai încuiat :)). Nu știu cum să-ți răspund la întrebare 🙁

Reply

Leave a Comment