Home Filme Dacă ai putea să ai o super putere, ce ți-ai dori să fie?

Dacă ai putea să ai o super putere, ce ți-ai dori să fie?

by Daniela Bojincă
super putere the darkest minds

Dacă ai putea să ai o super putere, ce super putere ți-ai dori să ai?

Cu siguranță te-ai gândit la asta măcar cel puțin odată în viață. Fie că te-a enervat cineva și voiai să ai o super putere ca să te răzbuni, fie că aveai nevoie de ajutor să poți să faci mai ușor ceva, ori că pur și simplu ți-ai fi dorit să faci un lucru pe care altfel nu l-ai fi putut face. Oricum ar fi, sigur ți-ai dorit și tu o super putere.

Și eu am făcut-o. Doar că eu n-aș vrea doar una. Aș vrea mai multe. Că na, oltenii sunt mai lacomi de fel.

Mi-ar plăcea să pot citi gânduri. Să pot să le schimb altora gândurile. Să mișc lucrurile prin casă fără să le ating. Să mă pot teleporta. Să încetinesc timpul. Și astea sunt doar câteva. Aș mai adăuga, dar îmi e că nu mai finalizezi veci pururi articolul ăsta.

Poate că ți-ar fi plăcut să uiți anumite întâmplări, sau pur și simplu să le faci cumva să dispară. Sigur te-ai întrebat, cel puțin odată în viață, cum ar fi fost viața fără o anumită întâmplare, sau fără un șir de întâmplări care au generat dintr-una într-alta. Doar că viața e un cumul de drame și fericiri.

super putere the darkest minds

Săptămâna trecută a intrat în cinematografe The Darkest Minds (Minți primejdioase). Un film despre adolescenți cu abilități supranaturale, considerați o amenințare de către guvern. Unii puteau să citească gânduri și să le schimbe, alții erau super deștepți, alții se bucurau de bine cunoscutele puteri de a avea fenomenele naturale de partea lor.

4 dintre ei sunt în prim plan și încearcă să găsească o soluție de a trăi liniștiți, în afara lagărelor create de guvernul care ar fi trebuit să-i protejeze. Ruby, Liam, Zu și Chubs, reușesc cumva să supraviețuiască împreună, în special datorită abilităților lui Ruby de a schimba gânbdurile celor din jur și a-i pune să se conformeze planurilor sale.

Deși cu o poveste deja clasică, predictibilă pe alocuri, mi-a plăcut filmul. M-a prins ideea asta de a te putea șterge din memoria cuiva, de a uita anumite întâmplări și de a convinge oamenii să facă anumite lucruri mult mai ușor decât prin tehnicile complicate ale manipulării.

E un film are are câte puțin din toate: ficțiune, povești de iubire și drame adolescentine. Și parcă nu exagerează nici cu una, nici cu alta. E fix precum o viață de adolescent. Cu câte puțin din fiecare. Așa că dacă vrei să vezi cum controlează un copil mințile unor adulți, te invit să vezi acest film proaspăt intrat în cinematografe.

https://www.youtube.com/watch?v=N7GBs9KsH9s

Sursă YouTube (user Odeon Romania)

You may also like

Leave a Comment