Home Personal Din seria: Nu știu nimic despre fashion – Rochia lunii Septembrie

Din seria: Nu știu nimic despre fashion – Rochia lunii Septembrie

by Daniela Bojincă
fashion

Septembrie e aici, de mai bin de jumătate de lună. O altă lună plină de nunți, botezuri, cuninii și altele asemeni lor. Drept urmare, luna aceasta am zis să-ți arăt o rochie care s-ar potrivi la o petrecere de cununie. Sau chiar la botez. Sau, de ce nu, la o nuntă. Dar seara.

fashion

Dacă ai mai citit și alte articole din seria asta despre fashion, unde-mi dau cu părerea strict așa, în funcție de ce-mi place mie și nicidecum că m-aș pricepe sau ceva, probabil ai observat că, în materie de rochii de ocazie ca să le zic așa, îmi plac mult rochiile lungi.

N-aș putea să-ți spun exact de ce. Pur și simplu îmi plac. Mi se pare că-mi vine mult mai bine într-o rochie lungă decât într-una mai scurtă și mi se par mie ceva mai serioase și mai elegante. E așa, pur și simplu o impresie pe care o am eu și pe care am simțit că trebuie să o împărtășesc în acest articol din luna septembrie.

În luna septembrie m-a fascinat rochia de seară Celia Purple

Luna asta am intrat iar pe site-ul celor de la JR.ro și m-am uitat pe acolo. Și am zărit rochia asta din categoria cu rochii de seară, pe care probabil am mai văzut-o, dar care de data asta mi-a picat cu tronc. Mi-a plăcut la nebunie. Culoarea cred că e cea care m-a atras cel mai mult: mov cu reflexe negre și mov. Mi se pare o combinație interesantă și cumva de efect. Dar zic să ți-o arăt, ca să vezi și tu cam cât de faină e.

rochia celia purple septembrie

Rochia Celia Purple este confecționată din satin care e de culoare mov, iar satinul este acoperi cu tul cu reflexe negre și mov, accesorizat cu glitter. E tot o rochie simplă, fără cine știe ce chestii complicate. La fel ca toate celelalte rochii elegante pe care le aleg de obicei, de altfel. Mereu mi-au plăcut lucrurile simple,elegante, delicate și de efect. Și, mai ales, care să-mi placă așa la o primă vedere și în care să îmi pară că m-aș simți bine și confortabil. Mi se pare extrem de important să te simți confortabil într-o ținută ca să te poți bucura de tot ce se întâmplă în jurul tău.

Și cam atât și pentru luna asta.

Dacă vrei să vezi și celelalte articole cu rochii faine, să știi că le poți găsi aici.

P.S.: Așa cum am mai spus și cum o să o mai spun, cu fiecare articol, nu știu nimic despre fashion. Tot ce citești aici este scris strict din perspectiva propriului meu gust și cam atât. În rest, habar n-am nimic despre teoria fashionului sau mai știu eu ce altceva.

You may also like

4 comments

MissGrey septembrie 28, 2017 - 02:21

Rochia e foarte stylish si eleganta! As vrea sa stiu daca ai achizitionat-o si daca arata la fel de calitativ materialul si in realitate! Multumesc!

Reply
Daniela Bojincă - Pishky octombrie 4, 2017 - 16:04

Bună! Nu mi-am achiziționat această rochie. Aici scriu despre reochii care îmi atrag mie atenția și pe care le-aș achiziționa. Nu înseamnă neapărat că am și făcut asta :D.

Reply
Carmi octombrie 11, 2017 - 08:57

foarte frumoasa si deosebita rochia. cu siguranta atarage privirile.

Reply
Daniela Bojincă - Pishky octombrie 12, 2017 - 14:24

Da, așa mi s-a părut și mie 🙂

Reply

Leave a Comment