Home Personal Lego Elves – lego speed championship

Lego Elves – lego speed championship

by Daniela Bojincă
lego elves

N-am mai auzit de lego elves până la cei de la Noriel. Lego cu elfi e chiar ceva nou pentru mine și, chiar dacă e recomandat copiilor între 7 și 12 ani, parcă mi-ar plăcea și mie să încerc să construiesc un astfel de lego. Adică, de ce nu? Poate să fie la fel de fascinant și pentru un copil de aproape 22 de ani, zic eu.

lego elves

Lego Elves e un tip de lego speed championship. Cu cât îl faci mai repede, cu atât ești mai bun. Practic, copii între 7 și 12 ani sunt stimulați să se întreacă pe ei înșiși, ca într-o competiție și să rezolve misterul jocului cât mai repede posibil. Ceea ce e foarte tare. Copii trebuie să fie mereu antrenați să fie competitivi și să-și depășească de fiecare dată limitele. Așa se dezvoltă și așa devin din ce în ce mai buni. Jocurile astea educative sunt foarte bune pentru cei mici. Uneori mai bune decât orice altceva, pentru că copii sunt mult mai deschiși când vine vorba de a se dezvolta prin jocuri, decât când vine vorba de a învăța ceva pentru că așa trebuie și pentru că le e necesar.

Când eram mică mi-ar fi plăcut să am parte de mai multe jocuri educative

Când eram eu mică nu existau neapărat atât de multe jocuri educative. Abia apoi, când deja am mai crescut. Cred că era mult mai fain dacă învățam matematica prin jocuri educative și așa mai departe. De Lego Elves cred că aș fi fost de-a dreptul fascinată. Sunt atât de drăgălașe piesele și mă încântă faptul că au o poveste.

Construiește o cascadă și o peșteră, apoi pornește într-o aventură fascinantă cu Emily Jones, pentru ca Fledge, puiul de dragon, să ajungă înapoi la cuibul lui de care s-a pierdut încă de când era în ou. Emily Jones l-a descoperit întâmplător și l-a momit afară din ou cu puțină ciocolată. Învață-l pe Fledge să zboare și să își găsească familia cu setul de la LEGO Elves! – Noriel

Lego Elves au o poveste care te atrage și te provoacă să descoperi lucruri noi. Povestea însăși îți dezvoltă creativitatea, ca mai apoi să lase asta în grija pieselor de lego în sine. Îmi plac jocurile astea.

You may also like

2 comments

Diana Radu iulie 7, 2016 - 11:17

De câte cutii vei face rost? 🙂

Reply
Daniela Bojincă - Pishky iulie 9, 2016 - 03:21

Habar n-am. De câte am bani :))

Reply

Leave a Comment