Home Muzică Ce-a fost nașpa la Untold Festival?

Ce-a fost nașpa la Untold Festival?

by Daniela Bojincă
untold

Am scris patru articole (pe care le găsiți aici) despre cum a fost la Untold Festival. Patru. Și, în timp ce le scriam, îmi dădeam seama că nu reproșez nimic nimănui.  Pentru că, sinceră să fiu, organizatorilor nu prea am ce să le reproșez. Din punctul meu de vedere partea organizatorică a fost cât se poate de ok. Nu stăteai la cozi pe niciunde. Sau cel puțin eu n-am stat. Chiar și la toaletă am intrat imediat.

Totuși, Untold a avut o problemă imensă. Oamenii.

Oamenii, în marea majoritate a cazurilor, nu știu să respecte. Nu știu să se respecte nici pe ei și nici pe ceilalți. Iar când spun ceilalți mă refer atât la organizatorii care au depus un efort să le ofere un astfel de festival, cât și la ceilalți participanți, la fel ca și ei, în cadrul festivalului.

În prima dimineață, după ce s-a terminat prima zi de Untold, marea de oameni care a început ușor ușor să părăsească stadionul, a lăsat în urma ei o mare de gunoaie: sticle, doze, șervețele, cartoane și alte cele. Mi s-a părut dezgustător. Frate. Îți e lene să-ți iei gunoiul să ți-l arunci la coș? E așa greu să fii civilizat și să nu-ți lași gunoiul pe unde apuci? Adică sunt sigură că și tu îți dorești o lume curată și să nu fii nevoit să vezi în jurul tău gunoaie. Sunt sigură că-ți displace treaba asta. Nimănui nu-i place să fie înconjurat de gunoaie. Așa că, dacă nu-ți place, nu o face nici tu. Știi cum vine treaba aia, totul pleacă de la noi.

Problema asta a fost peste tot. În băi, unde au fost scenele și pe unde treceau oamenii ca să ajungă la ele. Era un coș la 100 de m în fața lor, iar ei preferau să arunce înainte. Sau după, undeva pe jos, numai la coș nu. Și, când plecai spre dimineață de la Untold, trebuia să faci slalom printre gunoaie. Și nu, nu cred că organizatorii trebuiau să pună pe cineva care să-ți ia ție gunoiul de pe jos, când erau atâtea locuri amenajate în care puteai să le arunci și care, mai tot timpul, erau goale. Asta ține de simțirea ta. Sau de nesimțirea ta.

untold

Poză baie Cluj Arena

În Cluj-Napoca, am mai fost. Și este un oraș tare curat, cu oameni cât se poate de civilizați. Problema au fost ăia din afară, care se credeau la ei acasă și care mergeau pe principiul: „A, uite, și ăla a aruncat! Un muc de țigară în plus pe jos nici nu mai contează!”. Însă, fără să-ți dai seama, un gunoi în plus contează. Dacă aduni unu cu unu și cu unu, îți dai seama cât de mult contează.

În grupul meu, a fost cineva care a mers pe principiul ăla de mai sus și și-a aruncat mucul de țigară. Și i-am zis așa: „Îl iei, sau îl iau?”. Nu l-a luat. Așa că, după ce i-am spus ce cred, m-am dus și l-am ridicat ca să-l arunc în coș. Dacă e ceva ce nu suport și ajung să spun în față fără niciun menajament, este aruncatul gunoiului la întâmplare. Am eu mai mulți pitici pe creier.

Apoi, că-mi amintii, nu mi-a plăcut o chestie din punct de vedere al organizării la Untold. Faptul că nu puteam cumpăra și cu cardul meu care era contactless. Trebuia să mă duc la bancă, să scot bani, apoi să mă întorc la ei și să-i pun pe cardul lor. Pierdere de timp. Da, chestia asta trebuia făcută cu cei care nu aveau card contactless. Cu al meu, de la ING, se poate plăti așa. Așa plătesc peste tot pe unde mă duc, mai nou, fără să mai stau să pierd timp să bag pinul, ori să îmi numere cash-ul și să-mi dea rest la el.

Sau cel  puțin unde am întrebat eu mi s-a spus că nu pot decât cu card de la ei, deși alți amici mi-au spus că a mers și cu cardul lor care este deja contactless.

Astea două sunt chestiile care nu mi-au plăcut. Prima nu ținea de organizatori, iar a doua a fost o primă experiență care, cu siguranță, va fi îmbunătățită de-a lungul edițiilor viitoare. Însă, per ansamblu, a fost foarte tare la Untold.

You may also like

10 comments

Formatia Bucuresti august 4, 2015 - 20:13

Educația… sau lipsa ei…impact major asupra oamenilor cu valori bine impregnate nu doar în simțul civic, dar și în respectul vis-a-vis de semeni.. păcat, să sperăm că până la următoarea ediție participanții se vor mai cizela.

Reply
Daniela Bojincă - Pishky august 4, 2015 - 22:50

Eu cred că ne trebuie decenii întregi, ca să ne cizelăm 🙁

Reply
Emil Calinescu august 5, 2015 - 02:27

Eu am inteles ca mergea sa platesti daca aveai dinainte card contactless de la transilvania, adica sa nu-l fi facut special pt festival. Nu stiu cat de normal e sa te puna sa-ti faci card transilvania doar pt ca e acea banca sponsor.

Eu tin minte la B’estFest ca era sponsor alta banca. Aia erau singurii cu bancomat (gen ATM, daca voiai sa scoti). Insa apoi cumparai cu banii cash. E drept, se statea mult, nu avea sa-ti dea rest, dar ca idee, nu-ti baga pe gat un card.

Reply
Daniela Bojincă - Pishky august 5, 2015 - 11:51

Treaba asta cu card contactless, mi se pare ok, nu stai mult la coadă. Dar nu mi se pare ok, cum ai zis și tu, să te oblige să-ți faci la ei card contactless, când ai deja unul, chiar și la altă bancă. Știi, cardul ăla, ulterior, nu-l mai poți folosi. Nu-i cu nume, nu-i cu nimic. Era încărcat cu niște bani/puncte și cam atât…

Reply
Emil Calinescu august 5, 2015 - 02:30

In al doilea rand, legat de oameni, asa se intampla in oricare situatie in care pui multi oameni laolalta NESUPRAVEGHEATI. E un mit ca la Cluj e mai curat ca la Bucuresti si ca vinovati ar fi „strainii” si nu „autohtonii”. Adevarul e altul: orice oras, fie el din Oltenia, Moldova ori Transilvania, este curat atat timp cat nu e supra-aglomerat. Clujul e un oras mare, dar daca te uiti la statistici, la densitatea populatiei, vei vedea un numar decent. Ar putea fi oriunde, tot curat e. Sa-ti zic cat de curata e Slatina mea? E curata, si nu pt ca sunt slatinenii extrem de harnici. Pur si simplu.

Si inca ceva: cand clujenii au venit in Buc (de ex, la Robbie Williams) crezi c-au fost monument de civilizatie? Iti zic eu: s-au comportat fix ca „miticii”.

Reply
Daniela Bojincă - Pishky august 5, 2015 - 11:52

N-ai cum să supraveghezi sute de mii de oameni din orașul ăla, la concert. Știu că așa se întâmplă, de obicei, în aglomerații. Doar că nu ar trebui să se întâmple, nu?

Reply
dan august 27, 2015 - 21:12

Cluj Napoca are cea mai mare densitate la kilometru patrat din Romania.Informeazate.Daca au venit 60.000.erau plecati 300.000.tranzitul orasului este 700.000- 800.000 in functie de perioada anului.asa ca….nu ma lua cu 350.000 de clujeni fiindca este un oras in primul rand al flotantilor.(vezi studiu de piata auchan).

Reply
Gramaticus august 5, 2015 - 14:42

„Apoi, că-mi aminti”
Eu imi amintii/tu iti amintisi/el isi aminti/
Noi ne aminitiram/voi va amintirati/ei isi amintira
Radacina e „amint”, „i” e vocala de legatura, dupa care urmeaza desinentele pt modul indicativ, perfectul simplu…
In rest, articol pertinent ?

Reply
Daniela Bojincă - Pishky august 5, 2015 - 14:55

Sau, mai simplu decât lecția ta de gramatică, dezactivează filter keys când scrii articole, ca să poți scrie două litere identice una după cealaltă. Altfel, scrii degeaba, că nu ți le ia decât la un interval de 2s. Mi-am dat seama la un moment dat că s-a întâmplat asta și, peste tot pe unde erau două litere identice, una după alta, îmi apărea doar una. Se pară că peste „amintii”, am sărit cu corectatul.

Reply
dan august 4, 2016 - 09:30

Marlanii si „muzica” lor. Este un acord perfect intre galagie si amatorii ei. Emanatiile sonore cu pretentii de…muzica sunt echivalente cu manelele tiganesti. Si comportamentul acestor turme este identic cu cel al interlopilor. Mizerabil si mizerabili !!!

Reply

Leave a Comment