Home Personal Orice domeniu ai alege, trebuie să studiezi mereu

Orice domeniu ai alege, trebuie să studiezi mereu

by Daniela Bojincă
succes

Aud mereu în jurul meu oameni care aleg o facultate doar pentru că are mai puțini ani decât alta și că nu trebuie să studieze prea mult, sau pur și simplu că dă bine la CV să studiezi una sau alta. Termină repede cu examenele și, în sfârșit, își pot trăi viața așa cum au visat încă de mici copii. Ceea ce nu iau ei în considerare, este faptul că trebuie să studieze toată viața domeniul pe care și l-au ales, citind cărți de actualitate.

succes

În principiu trei ani sunt suficienți, iar masterul nu-i neapărat obligatoriu. Drept urmare foarte mulți se îndreaptă către facultăți doar ca să le facă, să primească o diplomă și să crească salariul. Prea puțini sunt cei care, în timpul facultății, ajung să fie fascinați de ceea ce fac și, ulterior, să-și facă treaba bine.

Am învățat că, în viață, unul dintre cele mai groaznice lucruri este să nu știi ceea ce vrei să faci cu viața ta. Adică încotro vrei să te îndrepți și care ar fi lucrul ăla pentru care ai fi dispus să te trezești în fiecare dimineață, fără să o faci cu groază. Cred că este important ca, ceea ce faci, să faci cu plăcere. Să-ți fie drag, nu să ți se pară chinuitor să muncești.

În jurul meu, din păcate, am văzut prea puțini oameni pasionați și fericiți cu ceea ce fac zi de zi. Adică cu meseria aia pe care și-au ales-o fie prin intermediul facultății, fie că nu.

În schimb, am văzut o grămadă de oameni nefericiți cu ceea ce fac. Oameni care n-au chef să se trezească pentru încă o zi de muncă. Oameni care regretă drumul pe care și l-au ales în viață, mai mult sau mai puțin conștient. Și poate că asta-i și problema, faptul că ne alegem un drum în viață fără să fim conștienți de tot ceea ce implică el pe viitor, cu bune și cu rele.

Cred cu tărie că, pentru a face ca ceva să meargă bine, trebuie să-ți urmezi pasiunile. Însă ca să-ți urmezi pasiunile, trebuie să ți le descoperi din timp căci, din nefericire, prea puțini sunt cei care și le descoperă după ce și-au ales deja calea pe care vor să meargă în viață.

Doar că lucrurile nu se opresc aici când vine vorba de lucruri bine făcute. Nu e vorba doar despre pasiune. E vorba și despre ce faci după facultate, deoarece studiile nu se opresc doar la nivel de facultate, master, ori doctorat. Nu. Indiferent de domeniul pe care ți l-ai ales, ca lucrurile să meargă bine, trebuie să continui mereu să studiezi. Până când ieși la pensie și, de ce nu, dacă vrei să fii un om activ în continuare, chiar și după ce ieși la pensie.

Domeniul tău nu se va opri doar la ceea ce tu ai studiat în facultate. Domeniul tău continuă să se dezvolte pe zi ce trece. Iar tu trebuie să fii mereu pus la punct cu noutățile și tendințele din domeniul tău. Sau, dacă nu-ți surâde ideea, gândește-te cum ar fi fost să scrii încă la o mașină de scris și nu la un laptop? Lucrurile evoluează, iar tu trebuie să evoluezi odată cu ele.

În jurul meu, cel puțin deocamdată, am foarte mulți oameni din domeniul marketingului. Iar oamenii ăștia, fiind pasionați și de ceea ce fac, nu se opresc niciodată din a studia ce tendințe apar în marketing. Sunt mereu cu „burta pe carte”, ca să zic așa. Îi aud mereu cum citesc câte ceva nou și-și recomandă unii altora câte un studiu bun de luat în seamă și aplicat în campanii, ori cum își dezvoltă singuri un studiu pe care ulterior îl dau mai departe, fie publicând cărți, fie prin intermediul conferințelor.

Așa că, înainte să-ți alegi o facultate doar pentru că are puțini ani de studiu, gândește-te dacă ești dispus să continui să-ți studiezi domeniul căci, după cum spuneam și mai sus, cunoașterea și aprofundarea noțiunilor nu se termină odată cu terminarea facultății, ci se încheie odată cu viața.

You may also like

10 comments

Ionescu Daniela august 16, 2015 - 15:14

Felicitari dsoara Daniela … frumos spus … Indiferent de ce alegi in viata, omul cat traieste invata, studiaza, e valabil ptr facultate si ptr tot ce alegi in viata … Succes Tot inainte! 🙂

Reply
Daniela Bojincă - Pishky august 16, 2015 - 15:34

Mulțumesc frumos :)! Cu siguranță dacă oamenii nu s-ar plafona și ar continua să se pună la curent cu tendințele care apar în domeniu an de an, lucrurile ar merge mai bine și n-ar mai fi făcute de mântuială.

Reply
Alex Ureche august 16, 2015 - 20:38

Ce este trist este ca in viata noastra avem parte de foarte putina distractie si fericire. Ne nastem, suntem fericiti pana pe la 6-7 ani. Apoi mergem la gradinita, apoi la scoala pana pe la 18 ani. Mergem la o facultate, invatam pana pe la 22-23 de ani ca apoi sa ne luam un job din care sa avem un amarat de salariu. Muncim pana pe la 65 de ani, iesim la pensie si murim la 67. Asta nu este viata!

Reply
Daniela Bojincă - Pishky august 17, 2015 - 11:09

Eu cred că greșești. Viața e frumoasă. Și, tocmai, dacă alegi să faci ce îți place, nu o să te naști, o să înveți și o să mori. O să înveți din plăcere și o să te distrezi. Normal că n-ai cum să fii fericit dacă nu faci nimic cu plăcere și dacă îți e groază de ceea ce faci, doar pentru că nu ai știut ce alegeri să faci în viață și le-ai făcut poate influențat de alții și tot așa.

Reply
Mugur august 16, 2015 - 21:17

Mă bucur că ai atins unul dintre punctele nevralgice ale societății noastre! Din păcate, cunosc prea mulți oameni ce consideră că, la terminarea unei școli, au încheiat și studiul. Fie că discutăm despre strategii, despre sisteme complexe, fie că este vorba doar de anumite elemente constitutive ale acestora, în permanență trebuie să fim la curent cu noutățile în domeniul respectiv.
Mă apropii de maturitatea celor 60 de ani de viață, pe care-i voi împlini în curând. Am învățat că nimic nu stă în loc, totul este într-o permanentă evoluție, așa că trebuie să învăț în permanență dacă vreau să pot lucra în continuare în domeniul meu.

Reply
Daniela Bojincă - Pishky august 17, 2015 - 11:18

Și eu mă bucur că mai există oameni care conștientizează asta pentru că, într-adevăr, indiferent de domeniul în care lucrați lucrurile nu mai stau ca acum aproape 20 de ani când ați terminat facultatea. Au evoluat. Drept urmare, nu ați mai putea aplica chiar tot ce ați învățat. Principiul o fi rămas același, dar modalitatea de aplicare este cu totul alta, în funcție de tehnologia apărută.
Felicitări pentru că, deși faceți parte din acea generație care vrea să se facă lucrurile așa cum se făceau odată, înțelegeți evoluția și acționați ca atare. 🙂

Reply
Mugur august 18, 2015 - 23:12

N-am spus că am terminat o facultate. Vorbeam despre terminarea unei școli.
Teoria este valabilă nu numai pentru absolvenții de studii superioare, ci pentru foarte multe categorii profesionale!

Mulțumesc!

Reply
Daniela Bojincă - Pishky august 19, 2015 - 01:16

Scuze. Indubitabil, orice studii ai avea, la orice nivel, orice ai alege ce faci, trebuie să studiezi mereu și să fii la curent cu tot ce apare și cu tot ce se întâmplă :).

Reply
razvan august 16, 2015 - 23:19

subscriu. in domeniul IT apar zilnic chestii noi. si asa e in toate domeniile 😀

Reply
Daniela Bojincă - Pishky august 17, 2015 - 11:19

Na poftim, eu am fost mega indulgentă când am folosit expresia „de la an la an” să-ți actualizezi cunoștințele și să mergi în tandem cu noile tendințe.:D

Reply

Leave a Comment