Home Filme Point Break – find your breaking point

Point Break – find your breaking point

by Daniela Bojincă
point break

point break

Pentru cei care au văzut prima ecranizare a Point Break din 1991, în care personajele principale erau interpretate de regretatul Patrick Swayze și extraordinarul Keanu Reeves povestea nu va fi o surpriză: Johnny Utah (Reeves) este agent FBI care lucrează sub acoperire pentru a îl prinde pe Bodhi (Swayze) – un surfer spărgător de bănci, totul într-o întreagă desfășurare de scene de surf sau sărituri cu parașuta care îți pun adrenalina în mișcare, presărat pe aici și pe acolo de replici pline de înțelepciune.

Punctele principale se păstrează și în versiunea din 2015, adică avem un agent FBI sub acoperire numit Utah, avem un pasionat de sporturi extreme răufăcător, un fel de Robin Hood modern, pe nume Bodhi, mai avem surf și parașutism, dar după acestea se trage linie. Pentru că a reproduce mot-a-mot un film clasic de mare succes este o prostie. Așa încât dacă în anii ‘90 Point Break era era despre prietenie și despre bine și rău și mai puțin despre sporturile X, în 2015 duce totul se concentrează pe sport, imagini 3D care îți taie răsuflarea și extrem și când spun asta, o fac cu toată tastatura.

Ca pentru a semnaliza încă de la început la ce ar trebui să te aștepți primele minute ale filmului Point Break sunt petrecute pe marginea prăpastiei, Johnny Utah (Luke Bracey) este un foarte cunoscut sportiv de motocross, iar sponsorii se bat pe el. În timpul filmării unui clip pentru youtube, cel mai bun prieten al său moare sub ochii lui, împingându-l pe Utah să își regândească viața din toate punctele de vedere. Așa că, ca orice om normal care își caută drumul în viață se înscrie la Academia FBI. Aici, prin cunoștiințele acumulate în anii petrecuți în lumea sportului face legătura între o bandă de răufăcători și sporturile extreme ceea ce îl împinge într-o aventură care îl va purta în peste 11 locuri de o frumusețe rară din lume, din Marea Mediterană pe Mont Blanc, din Franța în Venezuela pentru a practica numeroase sporturi X (extreme): motocross, sărituri de la punct fix sau cu parașuta, wingsuit, cățărări libere, snowboarding, hiking și evident surf – păstrat ca numitor comun cu prima ecranizare.

Sursă YouTube (user Warner Bros. Pictures)

Pentru că nu vreau să îți stric plăcerea de a vedea filmul Point Break, nu voi intra mai mult în acțiunea acestuia decât a făcut-o trailerul, dar dacă în 1991 filmul era despre prietenia care se naște între cele două personaje, în 2015 este mai multe despre om și natură și despre distrugerile pe care acesta le face în drumul lui spre bogăție, ah și despre sporturi extreme…oare am mai zis asta? ;).

Fie că ești pasionat, fie că ți-ai dori să încerci la un moment dat să te cațeri pe un perete de stâncă fără coardă de asigurare sau să te parașutezi dintr-un avion – filmul îți oferă cu ajutorul 3D-ului din plin bucăți din ceea ce înseamnă să trăiești viața pe marginea prăpastiei. Bonus, vei avea ocazia să îi vezi în film, alături de actori și pe cei mai cunoscuți sportivi X ai momentului: Jeb Corliss – cunoscut basejumper și wingsuiter, este cel care a făcut cascadoria pentru Bodhi în scena din Alpii Elvețieni în care cei 4 sportivi pornesc în cadere liberă într-un costum special care cu ajutorul legilor fizice îi face să zboare până aproape de pământ. În scena din Franța, când Bodhi și Utah fac surf, aceștia sunt dublați de către Bruce Irons, fratele tripului campion mondial Andy Irons și Dylan Longbottom – un cunoscut sportiv retras acum în Bali și devenit producător de plăci de surf.

Acum, pe final dacă cele de mai sus încă nu te-au convins că ai vrea să vezi filmul îți mai dau 3 motive pentru care din ianuarie e musai să mergi la cinema și să îl bifezi:

  1. Vei găsi inspirația în dialogurile dintre personaje, și fiind trecerea între ani nu ne strică aă avem ceva de pus pe lista lucrurilor de făcut în 2016.
  2. Experimentezi peste 15 tipuri de sporturi și ajutat de tehnologia 3D îți vei da seama dacă ți-ai dori să încerci pe pielea ta așa ceva, la prețul și siguranța oferită de un bilet de film.
  3. Vei vedea zăpadă din plin, și dacă cumva Moș Crăciun aduce în loc de cadouri mormane de nea – e bine să vedem ceva ce are legătură cu iarnă măcar la cinema 🙂

Filmul Point Break este distribuit de Ro Image și apare în cinematografe din data de 01/01/2016.

Articolul este scris de Ana Marin, dat fiind faptul că eu nu-s în București și n-am putut ajunge la vizionarea de presă. Mă bucur că i-a plăcut!

Sursă YouTube (user Movieclips Coming Soon)

You may also like

Leave a Comment