Home Blogging Improvizează și dezvoltă-te pe plan personal la Școala de Teatru Qfeel

Improvizează și dezvoltă-te pe plan personal la Școala de Teatru Qfeel

by Daniela Bojincă
scoala de teatru

Am fost invitată să particip sâmbăta ce tocmai a trecut la un seminar de improvizație ținut de Doina Ionescu, fondatoarea Școlii de Teatru Qfeel. Din păcate pentru mine, n-am putut ajunge și nu m-am putut distra alături de ceilalți bloggeri, căci am văzut că tare bine s-au mai distrat.

Dacă vă întrebați ce-i cu Școala de Teatru Qfeel și ce se face mai exact acolo, ei bine în primul rând nu se face doar teatru. În primul și în primul rând ai parte de dezvoltare personală, căci asta este menirea cursurilor de la Școala de Teatru Qfeel. Să îți dezvolte anumite abilități. Iar pentru ca aceste abilități să fie dezvoltate ai parte de cursuri de actorie, improvizație, dicție și vorbit în public.

Cu toții avem nevoie de astfel de cursuri, care să ne ajute, practic, să prindem mai multă încredere în noi și să nu ne fie teamă să ne exprimăm în fața celorlalți. Să avem mereu cuvintele la noi atunci când vorbim în public și să putem da mereu o replică în funcție de ceea ce spun sau fac ceilalți. Adică, pe scurt, să improvizăm.

Când am mai luat parte la un seminar de improvizație, pe lângă faptul că am învățat o multitudine de lucruri, m-am distrat pe cinste. Am râs și asta m-a ajutat tare mult să fiu o persoană mai veselă toată săptămâna. Cursurile astea de improvizație nu au doar menirea de a te învăța ceva legat de actorie, vorbit în public și improvizație, ci te ajută și să te descoperi pe tine. Să-ți descoperi punctele tari și punctele slabe. Eu spre exemplu am descoperit  că nu-s deloc bună la făcut rime pe loc. Dar deloc. Sunt chiar praf. Mă blochez și acolo am rămas.

Ce-mi place cel mai mult la cursurile astea, este că se face totul prin joc. Sunt o multitudine de jocuri prin care să înveți să improvizezi și să vorbești în public din ce în ce mai bine. Înveți să fii prezent și atent la tot ceea ce se întâmplă în jurul tău căci, dacă nu ești prezent, dacă nu ești atent și nu-ți focusezi atenția asupra oamenilor din jur, n-ai cum să ai o replică imediat asupra acțiunilor, ori spuselor acestora. O replică imediată se poate da doar atunci când ești atent și ai o bază pe care să-ți formezi improvizația (sper că m-am făcut înțeleasă). Trebuie să asculți și să creezi relații puternice cu cei din jur. Adică nu trebuie să fii cu capul prin alte părți. Trebuie doar să fii acolo.

Sunt sigură că s-au distrat și s-au simțit bine. Și, sper ca într-o zi să-i onorez și eu invitația Doinei. Sunt sigură că mă voi simți tare bine la Școala de Teatru Qfeel și voi avea multe de învățat și de descoperit la mine însămi. iar partea asta-mi place cel mai mult. Să mă descopăr ca să pot aplica cele învățate cât mai eficient.

You may also like

5 comments

costinel mitrache martie 4, 2015 - 00:38

Parearea mea este ca nu mai este nevoie de teatru improvizat, in viata de zii cu zii suntem proprii actori si jucam un rol însă multumim

Reply
Daniela Bojincă - Pishky martie 4, 2015 - 00:54

Nu ai înțeles. Ideea era alta. Acolo înveți altceva. Înveți să ai reacții imediate. Fără bâlbe. Să gândești imediat. Eu spre exemplu, la anumite exerciții, mă blocam efectiv. Nu știam ce să zic. Cum să continui o frază, o poveste, o idee etc. Cursurile astea te ajută să te dezvolți personal. Să fii mai bun tu. Și să n-ai teamă. Eu am teamă să mă exprim în public :D.

Reply
Doina Ionescu martie 4, 2015 - 12:23

In fiecare zi jucam diferite roluri pe scena vietii, intr-adevar. Iar pentru a le „juca” cat mai bine este nevoie de analiza, autocunoastere si dorinta de a ne dezvolta permanent. Sa gasim noi modalitati de exprimare si sa avem curaj sa actionam. In fapt, toate aceste lucruri duc la increderea in fortele proprii, iar asta se obtine prin experiente cat mai variate.
Cu aceasta ocazie invit cititorii danielabojinca.ro sa participe la un curs Gratuit de Actorie si Improvizatie, pe care il organizam in fiecare sambata. Informatii gasiti aici: http://cursuri-actorie.ro/servicii/curs-gratuit/

Reply
Daniela Bojincă - Pishky martie 4, 2015 - 12:37

Super!
Cred că mulți sunt reticenți, dar cred că o să putem face ceva în privința asta :D!

Reply
QFeel- Lectia de Impro - Paul Dutu martie 11, 2015 - 21:38

[…] aceasta minunata poveste au contribuit alaturi de mine : Madalina Iancu; Malaezu; Spanac; Daniela Bojinca; Andreea; Emil Calinescu; Iulia Boiu; Andrei Ciobanu; Roxana Bursuc; Vaca Verde; Alex […]

Reply

Leave a Comment