Urăsc shoppingul. Așa că mi-am luat stilist personal

by Daniela Bojincă
Published: Last Updated on
tinuta birou the outfit stilist personal

Bine, bine. Poate e puțină exagerare în titlu. Nu e chiar la nivel de ură. Dar dacă te-am supărat rău de tot cu ceva și vrei să mă pedepsești, invită-mă la o sesiune de shopping în mall. Nu-mi place pur și simplu. Mă obosește să umblu din magazin în magazin să caut printre miile și miile de produse. Așa că mi-am luat stilist personal care să-mi aleagă el hainele în locul meu. Iar dacă ajungi până la finalul articolului, am un cod de discount în valoare de 40 de lei ca să încerci și tu serviciul.

Nici măcar în supermarket nu-mi place să merg, să mă plimb printre rafturi. Nu. Mie-mi place ca totul să fie cât mai simplu. Am o aplicație, caut produsul, îl pun în coș și gata. Vine la ușă.

Doar că la haine nu-i chiar așa de simplu. Nu poți pune doar produsul în cos. Dai comandă. Vine la ușă. Dacă nu ți se potrivește? Și nu doar ca mărime, ci și ca stil? Plus că e prea complicat cu returul. Mai bine un serviciu care să le facă pe toate.

Așa că am încercat The Outfit, un serviciu care îți pune la dispoziție un stilist personal care să facă shopping în locul tău. Mie îmi place pentru că nu mai stau să mă plimb prin magazin și să probez zeci de articole vestimentare. Bine, nici nu prea făceam asta că nu-mi plăcea, dar înțelegi tu ideea.

Ce mi se pare foarte tare este că serviciul acesta a fost adus pe piața din România de trei bărbați. Probabil ei înțeleg și mai bine cât de crunt e să fii plimbat dintr-un magazin în altul.

The Outfit și ideea de stilist personal funcționează super simplu

Ai platforma The Outfit pe care îți faci cont. Iar după ce îți faci cont răspunzi la o serie de întrebări și bifezi o serie de lucruri astfel încât acel stilist personal pe care ți-l alocă The Outfit să te cunoască cât mai bine posibil. Cred că sunt peste 100 de lucruri la care răspunzi inițial.

Ulterior îți configurezi primul set și alegi de exemplu pentru ce vrei hainele (de zi cu zi, pentru birou, pentru o petrecere, de ieșit în oraș cu fetele, de seară și așa mai departe), ce tip de haine vrei să îți aleagă stilistul (pulovere, pantaloni, cămăși, rochii și așa mai departe), ce tip de accesorii ți-ai dori (ai iarăși o listă cu ele precum cercei, inele, coliere, până la încălțăminte).

Spre exemplu eu aleg foarte rar și accesorii. Odată am primit o pereche de cercei. Important de menționat e că bijuteriile vin și cu garanție (nu știu de încălțăminte, că n-am încercat).

accesorii the outfit

În funcție de selecțiile tale pentru configurarea primului set, la o dată aleasă de tine, vine curierul la ușă cu o cutie de la The Outfit și propunerile stilistului tău pentru tine. Sunt cinci articole vestimentare în fiecare set configurat.

the outfit stilist personal

Ce-mi place super mult e că stilistul ține legătura constant cu tine. Îți spune când ți-a creat setul, când ți-l trimite sau dacă ai avut vreo preferință pe care nu o poate onora că nu e pe stoc la ei așa ceva. De exemplu, prin noiembrie trebuia să merg la o nuntă tradițională în Turcia. Și am întrebat dacă în setul meu pot pune ceva cu specific tradițional din părțile orientale. Imediat m-a sunat Andreea și mi-a zis că nu au pe stoc așa ceva. Și mi-au reconfigurat setul.

Cabina de probă e acum chiar în confortul propriei tale locuințe

După ce vine coletul, ai la dispoziție trei zile să probezi hainele și accesoriile, dacă ai optat și pentru acestea din urmă. Însă ce-mi place și mai mult e că, pe lângă faptul că le probez acasă, când am eu chef, e faptul că stilistul meu personal vine și cu recomandări de cum ți-a gândit ținuta plus recomandări de asortare cu potențiale articole vestimentare din garderoba ta. Nu sunt doar niște articole vestimentare, ci articole vestimentare care să se potrivească între ele. Și, după câteva luni de când folosesc acest serviciu, se potrivesc chiar și cu ce am mai primit anterior și am păstrat.

Și ca să fie și mai faină cabina de probă, pe lângă recomandările vestimentare ai și-un playlist pe spotify, ca să creezi un adevărat mood de shopping la tine acasă. Super faină mi se pare ideea asta.

Mai jos îți las ca preview recomandările stilistului de la prima comandă și de la ultima comandă.

Dar să revenim la probatul hainelor și la cât de confortabil e să fac asta acasă. Poți ocupa „cabina de probă” cât vrei, fără să te mai simți vinovat că sunt alți oameni care așteaptă la coadă. Pentru că nu mai așteaptă nimeni. Absolut nimeni.

În pozele de mai jos sunt câteva ținute pe care eu le-am păstrat.

Apoi, poți să le probezi și cu alte articole vestimentare de la tine de acasă, să vezi dacă se mai potrivesc și cu altceva deja existent în gareroba ta. Să vezi câte ținute îți poți face. Asta mi se pare un alt mare avantaj. De exemplu în poza de mai jos eu am combinat un pulover deja existent ăn garderoba mea, cu bocancii din dotare și blugii Mavi de la The Outfit.

recomandare stilist personal tinuta the outfit

Ai probat ce ți-a recomandat un stilist personal? Te-ai hotărât ce păstrezi? Urmează returul articolelor care nu ți se potrivesc, sau nu-ți plac. Și plata

Acum că ai terminat și cu probatul și te-ai hotărât ce păstrezi în funcție de ce ți se potrivește, ce-ți place și de preț. Împachetezi frumos hainele pe care nu le vrei, le pui în plic și aștepți să vină curierul după ele.

Bine, înainte să vină curierul după ele, trebuie să intri înapoi în cont. Selectezi setul configurat inițial și alegi de acolo ce vrei să păstrezi. Și aici intervine o altă parte interesantă.

După ce stilistul tău te-a cunoscut prin intermediul întrebărilor la care ai răspuns atunci când ți-ai creat contul, de acum te va putea cunoaște și prin intermediul alegerilor pe care le faci și al feedback-ului tău. Pentru fiecare produs ai posibilitatea în cont să-i dai un feedback. Cum ți s-a părut ca preț, ca stil, ca material. Sau ce îți place și ce nu îți place, astfel încât dățile următoare acel stilist personal să poată veni cu recomandări de articole vestimentare din ce în ce mai potrivite ție. La mine de exemplu așa s-a întâmplat.

Prima dată am păstrat un singur articol vestimentar. O pereche de pantaloni. Apoi, în urma feedback-ului fiecărei comenzi am ajuns să păstrez aproape toate produsele. Uneori le-aș păstra chiar pe toate, dar nu vreau să sar de un anumit buget stabilit. Aici cred că mai e puțin de lucrat cu cei de la The Outfit, să se încadreze într-un buget prestabilit de către client.

Costuri și discounturi

După ce ai selectat ce păstrezi și ce nu păstrezi, vine partea în care plătești exclusiv pentru produsele păstrate de tine. Iar aici ai niște discounturi și anume:

  • – 49 de lei se scad din suma totală (costul abonamentului de recurență); practic la început de lună, ceva de genul, sunt luați automant din cont, ca pentru orice abonament, iar ulterior sunt scăzuți din suma totală atunci când păstrez produsele din luna respectivă.
  • – 10% din suma totală pt abonamentul de recurență (dacă păstrezi mai puțin de 5 produse);
  • – 25% din suma totală dacă păstrezi toate produsele.
  • ai 40 de lei discount la prima comandă dacă folosești codul outfit-6922

Eu, de exemplu, atunci când am vrut să încerc acest serviciu am făcut-o când aveau abonamentul de recurență 9 lei. Cam tot pe acolo am ieșit, căci ulterior din suma totală mi s-au scăzut doar cei 9 lei + cei 10% pt că nu am păstrat toate articolele vestimentare.

Vrei să încerci și tu? Uite un cod de discount pentru prima ta comandă

După opt seturi primite de la The Outfit, chiar recomand acest serviciu. Și cum și eu am zis că nu vreau să investesc foarte mult la început doar ca să-l încerc, îți ofer un cod de discount de 40 de lei. Atunci când dai retur și ajungi la partea de plată, tot ce trebuie să faci este să adaugi codul următor în secțiunea aferentă lui din pagina de plată și se aplică automat discount-ul. Codul este: outfit-6922.

You may also like

2 comments

Chira Cosmina ianuarie 23, 2022 - 21:27

Chiar mi-a facut placere sa citesc acest articol!
Sa te bucuri de felicitarile mele pentru ca le meriti.
Mai doresc cu interes!

Reply
Daniela Bojincă ianuarie 29, 2022 - 20:22

Mă bucur! Sper să și folosești serviciul și să-ți placă 😀

Reply

Leave a Comment

* By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More