Săptămâna aceasta, pe 19 februarie, se împlinesc 139 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși (știți voi, cel care a sculptat în piatră Masa Tăcerii, Aleea Scaunelor, Poara Sărutului și Coloana Infinitului, monumente pe care le găsiți în Târgu-Jiu, Gorj, la rugămințile Arethiei Tătărescu, cel care a lăsat în România – și nu numai – o adevărată comoară și o adevărată istorie în ceea ce privește arta și sculptura modernă). În cinstea lui, săptămâna 16-22 februarie 2015 îi este dedicată în totalitate. Iar în orașele Târgu-Jiu, Craiova, Paris, Londra, New York și Philadelphia sunt organizate diferite evenimente culturale. Drept urmare m-am hotărât să vă las și vouă o listă de evenimente care vor avea loc în Săptămâna Brâncuși.
Primul eveniment despre care vreau să vă vorbesc este cel din Social Media. Se vrea promovarea acestei săptămâni în Social Media, așa că propunerea este următoarea: dacă te afli într-unul dintre orașele menționate mai sus, ești provocat să faci poze în spațiile publice în care sunt amplasate diferite opere ale lui Brâncuși, iar apoi să le publici pe Facebook, Twitter și Instagram cu hashtagurile #Brancusiselfie #Brancusi139 #Brancusiweek #Brancusi și #ConstantinBrancusi, pentru ca toți cei care le urmăresc și nu se află în locul în care te afli tu să se bucure alături de tine de frumusețea acestei săptămâni culturale dedicate lui Brâncuși. Mai multe despre eveniment găsești pe pagina de Facebook a evenimentului.
Craiovenii spre exemplu or să facă fotografii la Școala de Meserii din Craiova, unde Brâncuși a studiat 6 ani, cât și la bustul din Parcul Romanescu. În plus, dacă nu mă înșel, am impresia că vor avea mai multe evenimente legate de Brâncuși săptămâna aceasta în Craiova, dat fiind faptul că acest oraș a fost considerat de Brâncuși ca o a doua casă, după Hobița gorjenească (satul său natal).
Și în Târgu-Jiu, Centrul Municipal de Cultură Constantin Brâncuși organizează în această săptămână dedicată lui Brâncuși o serie de evenimente faine, precum vernisaje, recitaluri de pian și violoncel, o lansare de carte, lecturi publice, vizite la ansamblul monumental din Târgu-Jiu (amplasat pe Calea Eroilor), expoziție de fotografii a vieții lui Constantin Brâncuși, o sesiune de comunicări științifice, o vizionare de film despre viața lui Brâncuși, încheindu-se cu obișnuita festivitate de încheiere.
Sursă poză: centrulbrancusi.ro.
Bănuiesc că și în Paris, Londra, New Yark și Philadelphia or să fie diferite evenimente dedicate lui Brâncuși. Cu siguranță la Muzeul din Paris veți găsi ceva interesant, așa că, dacă sunteți pe acolo, vizitați-l că nu veți regreta. Iar dacă sunteți prin Târgu-Jiu, ori Craiova, merită să participați la evenimente și să faceți parte dintre cei care îi aduc un omagiu lui Brâncuși pentru toate frumusețile lăsate drept moștenire nouă, românilor.
Dacă aveți și alte informații pe lângă cele prezentate de mine în articol, dați-mi de știre. Chiar sunt interesată și curioasă.
P.S.: Promit ca la sfârșitul acestei săptămâni să public un articol cu poze de la operele lui Brâncuși, poze făcute chiar în această săptămână.