Precaut. Fii precaut! Dar, de ce e bine să fii precaut? În general, ca să te scapi singur de chestiile nașpa care ți s-ar putea întâmpla în viața asta. Bine, acum nici să fii ca în povestea cu drobul cu sare. Adică nici să nu fii precaut, dar nici prea precaut. De obicei extremele nu-s bune. E bine să te situezi undeva cam pe la mijloc întotdeauna.
În articolul ăsta am să vorbesc despre două tipuri de precauție care n-au absolut nicio legătură una cu alta. Se încadrează însă în aceeași sferă, ca să zic așa.
Prima poveste este despre părinți. Cred că este a treia sau a patra oară când văd părinți cu copii mici, de câțiva anișori, la volan, iar pe bancheta din spate stă părăsit un scaun auto de copii. Dacă tot ai un scaun special pentru copilul tău în mașină, dacă tot ai dat banii pe el, dacă îți pasă suficient de mult de copilul ăla, pune-l naiba să stea în el și gata. E mult mai safe – ca să bag și un englezism.
Dacă pui o frână, brusc, pentru că nu știu, nu ești atent la semafor, sau îți sare pur și simplu ceva în față, copilul ăla e prin geam și următoarea etapă e să se facă praf și pulbere pe asfalt. Chiar cred că, în privința asta, părinții ar trebui să fie ceva mai precauți. Să aibă grijă de copilul lor. Într-adevăr, e adevărată și aia cu: „când e să ți se întâmple, ți se întâmplă și gata”, dar de ce să contribui inconștient la producerea unei tragedii?
Apoi, a doua poveste, tot așa, scurticică, căci pe aceasta o voi aprofunda zilele care vor urma, are legătură cu atentatul din Istanbul în timp ce eu mă aflam în Turcia, în Van, aproape de granițele cu Iran, Iraq și Siria. O zonă de conflict despre care nu știam că-i zonă de conflict până să ajung acolo și să aflu ce se petrece pe la ei și de ce vezi la tot pasul tancuri de poliție și polițiști cu mitraliere. Să zicem că nu-s tocmai genul de om care să fie la curent cu actualitatea mondială.
***Pozele astea minunate nu sunt făcute de mine. Sunt preluate de pe un stick de la unul dintre participanți, cu acceptul lui, desigur.
Acum, după ce a fost atentatul și MAE a anunțat că ar fi bine să ne înscriem pe listele ambasadelor, am zis să fiu precaută și să fac asta. Pentru că, de ce nu? Nu știi niciodată ce se poate întâmpla. Desigur, era puțin probabil să mai dea cu o bombă și fix peste 10 zile când aveam și noi să ajungem în Istanbul, sau să se mai întâmple ceva prin VAN după ce au fost executați 12 kurzi și multe proteste și așa mai departe. Dacă nu pățisem ceva până atunci, n-aveam să pățim nimic nici de atunci încolo. Sau cel puțin asta speram și încercam să-mi mențin o gândire pozitivă.
Apoi ne-am lovit de birocrație și refuzuri abuzive, dar despre asta, după cum deja am spus, am să vorbesc într-un articol mult mai detaliat. Până atunci, să rămânem la precauție.
Am zis că-i bine să ne aflăm pe listele alea, în caz că se întâmplă ceva. Să fim acolo. Să se știe de noi. Să fim precauți.
Better safe, than sorry!