Home Filme Unlocked – un film care te ține în priză de la început până la sfârșit

Unlocked – un film care te ține în priză de la început până la sfârșit

by Daniela Bojincă
unlocked

Am văzut săptămâna trecută filmul Unlocked la Cinema City. Un film care te ține în priză de la început și până la sfârșit. Sau cel puțin atât de tare m-a prins pe mine, că l-am simțit ca fiind într-o continuă acțiune. Mereu se întâmpla ceva și nu erau momente moarte și plictisitoare. Eram cu sufletul la gură mai tot timpul. Și tocmai de asta vreau să ți-l recomand și ție. E un film de acțiune excepțional, cu o poveste pe măsură.

unlocked

Povestea filmului Unlocked

O avem în prim plan pe Alice Racine (Noomi Rapace), care a fost una dintre cele mai bune investigatoare ale CIA, dar care s-a retras din activitate din cauza faptului că nu a putut să oprească un atac terorist din 2012 de la Paris, în urma căruia a existat un număr semnificativ de victime. Eșecul o obsedează permanent și nu vrea să renunțe la actuala poziție de agent sub acoperire din cauza fricii de a nu o da din nou în bară.

Totul se schimbă când este informată prin manipulare și complot tocmai de către cei pe care trebuia să-i prindă că Londra avea să fie în curând sub atacul unui atentat cu bombe chimice pe un stadion unde veneau oameni din toată lumea. Prin urmare boala respectivă s-ar fi răspândit la nivel global. Un atentat pus tot pe umerii lui Allah și care are în spate un scop nobil.

Astfel, manipulată, Alice reintră în rolul de investigator. Și o să-ți placă cât de bună e și cât de abilă e să obțină informațiile. Povestea se complică însă când intră în horă și Jack Alcott (Orlando Bloom) care are parte de o transformare foarte interesantă și neașteptată.

Ce mi-a plăcut la filmul Unlocked

Mi s-a părut tare faină povestea și cum au construit totul în jurul subiectului. E captivantă de la început până la sfârșit, fără momente moarte și plictisitoare și cu foarte multe momente de întorsături ale situației, ale părților bune și ale părților rele. M-a captivat cu totul tot firul poveștii.

Mi-au plăcut tare mult și personajele, desigur. Și alea rele și alea bune pentru cum și-au interpretat rolurile. Naomi Rapace este absolut genială în rolul ei de investigatoare, iar personalitatea personajului e fix ceea ce trebuie. Apoi, Orlando Bloom în rolul de băiat bun-rău este la fel de fain. E fix genul ăla de personaj pe care l-ai pupa și l-ai omorî în bătaie în același timp. Iar mie îmi place genul ăsta de personaj. Și, nu în ultimul rând, mi-a plăcut de Michael Douglas în rolul lui Eric Lasch, fostul șef al lui Alice, care este unul dintre personajele cheie ale acestui film. Iar la sfârșit putem spune că dă lovitura de grație, deși nimeni nu se așteaptă la asta.

Sfârșitul. Deci sfârșitul îți demontează toate presupunerile tale despre cum s-ar putea termina filmul și care i-ar putea fi sfârșitul. Dar absolut toate. Ceea ce îl face să fie un sfârșit extraordinar de bun în care totul se termină cu bine și nu prea.

Hai și tu să vezi filmul Unlocked

Dacă îți place să fii ținut în priză într-o poveste de la început până la sfârșit, sigur o să-ți placă să vezi și filmul Unlocked. A intrat în cinematografe din 16 iunie 2017 și este distribuit de Forum Film România.

Sursă YouTube (user Zero Media)

 

You may also like

Leave a Comment