Home Blogging Viața la țară, desculț

Viața la țară, desculț

by Daniela Bojincă
ALCEDO

M-am născut în oraș, dar mare parte din copilărie mi-am petrecut-o la țară. N-am să uit niciodată cum alergam pe ulițe neasfaltate și-mi rupeam papucii mei de cauciuc cu luminițe, ajungând, de obicei, cu câte un picior desculț acasă.

Am crescut în praf și printre fire de iarbă verde, crudă. Printre pomi fructiferi, copaci și pe câmpuri și dealuri cu vie.

Am avut o copilărie fericită. Și-mi amintesc că tare-mi făcea plăcere să merg cu ai mei la adunat de prune, vișine, cireșe, caise și alte cele. Mi-a plăcut întotdeauna să-ncerc să fac tot ceea ce făceau cei din jurul meu, fie că ajungeam să mă conving că rămân doar cu încercarea și că n-am aptitudinile fizice de a putea continua munca respectivă.

Întindeam folia pe jos, scuturam cu prăjina, le adunam apoi și le puneam în găleată, căram gălețile la tractor și tot așa. Însă, cel mai tare îmi plăcea să dansez printre fructe, pe folie, în vârful degetelor, cu imensă grijă și inima cât un purice să nu le calc și să le flecesc. Mă jucam și în același timp făceam și treabă. Multitasking de mică.

Îmi plăcea să alerg pe dealuri, prin vie, la săpat, deși, trebuie să recunosc, datul cu sapa nu m-a încântat niciodată și nici n-am încercat. Mie-mi plăcea la cules via, când mâncam strugurii. Da, mai și culegeam, dar majoritatea-i mâncam. Oh, și ce-mi mai plăcea să-i zdrobesc și să-l ajut pe bunicul să facă must. Sunt o fană înfocată a mustului, până devine vin. Vinul n-aș mai putea spune că-mi place la fel de mult. Dar mustul, mustu-i marea mea iubire dinaintea ciocolatei.

Să copilărești la țară, e un adevărat noroc. Pentru mine, cel puțin, a fost. Am învățat multe lucruri crescând la țară, despre procesele în care ajung anumite produse la un stadiu finit. Am învățat cum crește o roșie și cum ajung legumele la maturitate, cum se face țuica, vinul, cum se plivește (deși, personal, nu-mi place neapărat să fac asta), cum să vopsești un gard, un perete la o casă, cum se scoate apa din fântână și chiar cum să conduc un tractor, pe lângă o grămadă de multe alte lucruri. Din păcate, n-am învățat să dau cu coasa și tare rău îmi pare. Mi-ar plăcea să știu și asta, așa, pentru mine, din curiozitate.

La țară te călești altfel. Și te dezvolți altfel. Înveți totul practic și în același timp teoretic.

Ah, și ce-mi mai plăcea când mă întorceam în oraș, când începeam școala/grădinița și împărtășeam cu prietenii mei tot ceea ce eu învățasem să fac pe la țară. Îmi plăcea să le împărtășesc altora lucruri pe care nu le știau și de care nu aveau parte. Îmi plăcea să-i bucur.

Însă ce-ar fi fost toată copilăria mea fără existența unui pământ fertil în care să se investească? Aș mai fi știut eu, acum, o grămadă de lucruri practice și m-aș mai fi bucurat oare de o viață de țară în adevăratul sens al cuvântului?

Pentru o parte din copilăria mea frumoasă, de care am avut parte printre diferite culturi, la țară, vreau să le mulțumesc oamenilor care au încredere în ea și o susțin. Oameni precum cei de la ALCEDO care, din 1990, aproape de când m-am născut și eu, adică de 25 de ani, căci atât au împlinit anul acesta, susțin și permit dezvoltarea agriculturii românești. Ei sunt cei care oferă, copiilor micilor și marilor agricultori, o copilărie plină de bucurii și învățarea multor lucruri practice care, cu siguranță, le vor fi utile în viață.

Cred că, din când în când, ar trebui să mulțumim oamenilor care susțin lucrurile valoroase din țara asta. Lucrurile care pe noi toți ne țin în viață. Cei de la ALCEDO, în caz că nu știați, susțin aproximativ o treime dintre agricultorii din țara noastră (asta, în 2014, însemnând protejarea a aproximativ 20% din suprafața arabilă a României), ALCEDO fiind cel mai mare distribuitor de produse pentru protecția plantelor și de semințe din România și unul dintre principalii jucători pe piața de distribuție de îngrășăminte.

Așa că, cu această ocazie a aniversării celor 25 de ani, vreau să le mulțumesc celor de la ALCEDO pentru că susțin agricultura și viața și pentru că au contribuit la o copilărie fericită. Copilărie mea fericită.
Felicitări, ALCEDO!

ALCEDO

You may also like

4 comments

Desculţ Dinu august 11, 2015 - 12:03

Foarte frumos… Şi eu am crescut la ţară, unde m-am călit şi-am învăţat aceleaşi lucruri ca şi tine. În plus, bunicii mei mai aveau şi-o vacă care trebuia dusă mereu la păşune. Singura deosebire ar fi că eu n-am avut încălţări decât la 5 ani. Şi tare nu mi-au mai plăcut. Nu puteam să merg încălţat fără să simt praful fierbinte al uliţei, ploaia refrişantă sau verdele crud al ierbii pline de rouă. Şi nici omătul pufos al iernii. Astfel că… toată viaţa am fost mai mult aşa cum mi-i numele. Şi-s foarte fericit ! ^_^

Reply
Daniela Bojincă - Pishky august 11, 2015 - 13:17

Da, cu siguranță e o experiență faină mersul desculț. Mama mea îmi povestește adesea că mergea desculță la țară.

Reply
KarlK decembrie 27, 2015 - 01:14

Și eu am trăit la țară cu bunicii mei. Vara era pentru mine un anotimp frumos. Mergeam în pădure, la baltă, pe ulițe desculț. Prima pereche de pantofi sau papuci am avut-o la 13 ani, după ce am terminat clasa a VIII-a, și a trebuit să plec la oraș. Atunci m-am acomodat foarte greu.
Revenind la copilărie…
Bunicii aveau doua vaci și vreo sută de găini, câțiva purcei. Vindeam lapte și ouă, și cu asta ne întrețineam. Bineînțeles că în locul unde stăteau animalele trebuia să se facă curățenie. Îi ajutam pe bunicii mei. Am un frate și trei surori. Eram crescuți de bunici.
Niciun membru al familiei nu avea încălțări și nu ne era rușine.
În casă aveam două cămăruțe și o bucătărioară. În cele două cămăruțe dormeau cele șapte persoane vara, iar iarna, când era frig, pentru că aveam o singură sobă, dormeam toți șapte într-o cameră. Dormeam pe saltele. Câte doi pe una. Ne înghesuiam.
Ne spălam de două ori pe săptămână (vara), iar iarna mai rar ( cam de trei ori în perioada 15 noiembrie – 15 martie).
La școală mergeam desculți. Învățam foarte bine. Participam la olimpiade pe județ sau pe țară, unde mergeam la oraș, și primeam premii. Oamenii se mirau cum învățăm așa de bine, dacă stăm desculți, șaptea într-o cameră.
Nu asta contează.
Desculți… În zilele când ne spălam, eram curioși să vedem cum ne arată picioarele, tălpile. Ne erau murdare, prăfuite, de culoarea balegii uscate, miroseau urât.
Aș mai adăuga ceva… nu aveam multe haine. Vara era fierbinte, la 40 grade, dar foloseam pantaloni lungi. Cu aceleași haine dormeam.Iarna, ne culcam cu picioarele înghețate limite de sobă.
Vremurile acelea au trecut…
Aș putea să mai scriu, dar cred că este de ajuns.

Reply
Daniela Bojincă - Pishky decembrie 28, 2015 - 16:05

Pentru ceea ce ai scris aici, n-aș putea spune decât atât: impresionant. Știu că nu e mult spus, dar parcă exprimă totul, nu?

Reply

Leave a Comment