E perioada aia din an în care începe facultatea. Şi, odată cu facultatea începe şi perioada de recrutare a studenților de către agențiile de work and travel. Și e important să nu te lași influențat de către prima agenție care te întâmpină pe holurile facultății așa cum, de altfel, am făcut eu. Fapt pentru care m-am gândit împreună cu cei de la Students Experience să scriu un articol, din perspectiva studentului care a trecut deja prin acest proces și s-a confruntat cu niște lucruri, cam ce ar trebui să urmărești atunci când alegi o agenție (în mare, desigur – dar practic ăsta-i startul vital ca să nu o dai în bară).
Iar la sfârșit avem și o ofertă pentru tine. Genul ăla de ofertă pe care eu mi-ș fi dorit să o am, dar nu a fost să fie. Așa că poate profiți tu de ea.
5 pași în care să îți alegi agenția dacă vrei să pleci cu Work and Travel
1. Stai de vorbă cu cât mai mulți
Ăsta-i pasul cel mai important din punctul meu de vedere. E ca atunci când te duci la piață. Nu cumperi roșii de la prima tarabă. Te mai plimbi, te mai uiți, poate găsești în altă parte ceva mai bun la un preț mult mai avantajos. Sau poate pur și simplu mai bun, că piața poate-i cam aceeași.
Așa e și cu agențiile. Trebuie să cercetezi piața. Să-i cunoști aproximativ pe toți. Să vorbești cu ei. Să vă împrieteniți, să le afli ofertele și abia apoi să vezi de care dintre ele te lași cu adevărat curtat. Nu de alta, dar s-ar putea să regreți după în caz că nu faci alegerea tocmai bună. Așa cum am făcut eu.
Uite, eu am regretat că, pe holurile facultății, m-am lăsat recrutată de prima tipă care mi-a sărit cu pliantul în față. Am regretat că nu m-am interesat și de existența altor agenții de care am aflat abia când am ajuns în SUA cu work and travel de la studenți care nimeriseră super bine, spre deosebire de mine.
Iar dacă ți se pare că orice agenție e ok, că toate fac același lucru (așa cum credeam eu la început), te înșeli. Adică, da, toate fac același lucru, dar nu toate lucrează și cu material bun. Unele au joburi mai bune, altele mai proaste. De asta trebuie să ajungi să le cunoști. Ca să nimerești un job bun. Asta ca să ai o experiență cât mai frumoasă în SUA și să nu te chinui pe acolo.
2. Vezi dacă te afli pe aceeași lungime de undă cu ei
Apoi, după ce ai ajuns să cunoști agențiile cât de cât, vezi dacă te afli pe aceeași lungime de undă cu ei. Ce vreau să spun aici e să încerci să vezi dacă ei îți oferă ceea ce cauți tu.
Fă-ți un plan de acasă. Vezi ofertele lor și apoi treceți pe hârtie următoarele: cât mă costă investiția (aproximativ vreo $3000 cu totul ca să ajungi acolo și să plătești și chiria în avans), banii pe care trebuie să-i scoți (musai să scoți investiția, că dacă nu, e cam nasol mai ales dacă ai de plătit un credit când te întorci acasă), banii pe care vrei să-i faci peste ca să poți să vizitezi și, eventual, să-ți mai și rămână când ajungi în țară; adună sumele astea și apoi calculează cam cât ar trebui să câștigi pe oră (din unu sua două joburi), ca să fie totul roz și să nu te întorci cu buza umflată și trist că n-ai apucat să vezi tot ce aveai în plan pentru că, ajuns acolo, ai constatat că nu îți ajung banii să vizitezi și trebuie să ții de ei ca să ai cu ce plăti creditul.
3. Cere modele de joburi și salariile aferente
După ce ai în minte toată treaba asta de la puntul 2, vezi cine îți poate oferi ceea ce tu ai nevoie. Cere modele de joburi, tipuri de joburi și salariile aferente. E foarte important să ajungi acolo și să îți permiți să trăiești decent, fără să te chinui. E groaznic să ajungi acolo și să-ți dai seama că salariul pe care-l câștigi nu-ți ajunge pentru mare lucru. De asta și zic că trebuie să discuți cu cât mai multe agenții. Ca să-ți faci o părere și să vezi cine îți spune cât mai obiectiv care e situația, de cât ai nevoie să trăiești în SUA în alea 3-4 luni și cam cât ar trebui să câștigi pe săptămână ca să fie totul ok. Fiecare are propria părăre. Și din toate părerile fiecăreia o să-ți poți face propria ta părere.
4. Caută studenți care au fost cu agențiile respective și vorbește cu ei
Un alt punct foarte important, cred eu. Vorbește și cu alți studenți care au plecat cu agențiile. Cu Students Experience sau cu altele. Vezi opiniile lor despre cum au comunicat cu agenția înainte să plece și după ce au ajuns în SUA. Ascultă părerile fiecăruia și ia o decizie obiectivă în urma discuțiilor cu ei. Analizează și plusurile și minusurile trecându-le prin propriul tău filtru căci, ce la unii s-ar putea să fie un minus, la tine s-ar putea să fie un plus. Și invers.
Poate dacă aș fi discutat și eu cu studenți care au fost cu work and travel înaintea mea, aș fi aflat din timp de Students Experience și-ar fi fost ok.
5. Cere mereu informații suplimentare
Cum spuneam, fă-ți o listă de acasă. Vezi ce bifează ei de pe lista aia în discuțiile cu tine, apoi întreabă-i tu ce altceva te mai interesează. Nu lăsa niciun lucru nelămurit.
Gândește-te la tot ce te-ar interesa pe tine. Pune toate întrebările posibile și imposibile, indiferent de cât de stupide sunt în realitate. Cel mai important este să fii tu lămurit ca să poți lua cea mai bună decizie pentru tine.
Ofertă de Black Friday: 1+1 gratis – oferta de Black Friday nu mai este valabilă
Cam astea au fost sfaturile mele. Iar dacă vrei să pleci cu work and travel, să știi că oamenii de la Students Experience au oferta asta super tare și atractivă în luna noiembrie de Black Friday. În sensul că, dacă te duci cu încă un prieten, pltătiți înscrierea doar pentru unul singur (1+1 gratis, cum ar veni).
Înscrierea e 250$ pentru o persoană. Dar, dacă te duci cu codul ăsta de pe blogul meu DB487823 înscrierea e 200$ pentru o persoană. Și cum e 1+1 gratis de Black Friday, plătiți 200$ împreună (100$ de fiecare) în loc de 250$ (125$ de fiecare). Și îți zic eu: ăia 25$ contează. Și reducerea în sine de 1+1 gratis contează. Fiecare bănuț economisit contează când pleci cu Work and Travel și, în general, în viață.
UPDATE – Oferta lunii Decembrie: 25$ înscrierea!!!
Am revenit cu un update de ofertă pentru luna Decembrie, super convenabilă, asta că tot vine Moș Crăciun în curând!
Dacă te duci la cei de la Students Experience și dai codul DB487823, înscrierea te costă fix 25$ dacă vrei să achiți programul prin împrumut bancar de la BRD. Dacă optezi pentrua ceastă variantă, după ce te-ai înscris trebuie să te duci la BRD să-ți faci actele pentru împrumutul bancar, iar în termen de 30 de zile primești banii integral de la bancă. Dacă vrei fără împrumut bancar, înscrierea te costă 50$, iar în următoarele 21 de zile trebuie să plătești prima tranșă din taxa programului.
E mult mai avantajoasă decât cea de Black Friday. Se pare că Moș Crăciun e mai generos decât Black Friday.
Pe lângă tot ce ți-am povestit mai sus, indiferent că e Black Friday sau nu, oamenii ăștia au o ofertă permanentă super tare: pentru fiecare om adus îți fac o reducere de câte 100$. Ia-ți prietenii cu tine și mergi gratis în SUA!
Așa că aplică aici și apoi te duci și le faci și o vizită, vă cunoașteți și discutați. Vezi dacă-ți place de ei și profiți de ofertă. Îi găsești de la ora 10, până la ora 18 (cu pauză de masă între 13:30-14), la următoarele adrese:
În București: Strada Jules Michelet, nr 1, et 2, ap 4. Sau la sediul din cadrul Universității Româno-Americane de pe Bd. Expozitiei, Nr. 1B, Corp A, Parter (același interval orar cu aceeași pauză e masă).
În Craiova: Str. Libertatii, nr 19, Sala L-322, Craiova – in incinta Facultatii de Agricultura si Horticultura
În Cluj-Napoca: Str Ion Ratiu, nr 10-12, Cluj-Napoca
În Iași: Cladirea Habitat, Corp A, Bd. Carol I, nr 4, et 1, camera 108 (pct de reper: Restaurant „La Placinte”) Iasi
Alte Orașe: Baia Mare și Târgu Mureș, iar mai multe detalii ai aici pe pagina lor de contact de pe site.