Cine sunt eu? Da, cred că, mai întâi de toate, ar trebui să mă prezint. Să vă spun cine se ascunde în spatele acestor cuvinte, cât și în spatele celor care vor urma, în spatele acestui blog danielabojinca (punct) ro. Numele meu nu e complicat. Mie una, după 20 de ani de folosință, îmi pare uneori chiar banal. Mă numesc simplu, Daniela Bojincă, conform buletinului. Desigur, plus numele de Adriana. Dar din motive personale, nu-l folosesc. Am considerat mereu că prezența lui îmi este incomodă. Timp pierdut în semnarea lucrărilor oficiale și alte d-astea. Dacă numele meu nu vă sună însă cunoscut, poate ar trebui să vă spun că eu sunt autoarea blogului Pishky Blog. Tot eu sunt cea care se află în spatele lui, printre cuvinte și idei.
Cum a apărut acest blog? Blogul ăsta a apărut ca urmare a împlinirii unuia dintre visurile mele. Mi-am dorit dintotdeauna un blog pe domeniu, unde să-mi pot exprima liber trăirile, sentimentele, experiențele, fără a mă ascunde în spatele vreunui pseudonim. Mi-am dorit un loc în care să pot fi eu. Fără măști. Pur și simplu eu. Mi-am dorit ceva nou. Un alt start, chiar dacă voi păstra și blogul Pishky Blog. Locul acesta nu vreau să-l transform într-o mașinărie de bani. Locul ăsta vreau să aibă suflet, căci el este o parte vie a sufletului meu.
Ce voi scrie pe acest blog? Știți că încă sunt în dilemă cu acest fapt? Nu m-am hotărât însă cum voi separa postările de pe acest blog și celălalt. Cert este că vreau ca aici să nu apară niciun advertorial. Cel puțin deocamdată asta vreau. Sper să nu mă apuce bâzdâgăniile peste un timp. Aici vreau totuși să scriu articole de suflet. Să prezint călătorii și gândurile minții. Nu știu încă cum o să fac, dar o să văd eu pe viitor.
Când voi scrie? Nici asta nu știu cu exactitate. Dar cu siguranță nu voi scrie în fiecare zi, atât din lipsa timpului, cât și din pricina existenței celuilalt blog. Trebuie să mă ocup de amândouă, ambele fiind, în felul lor, câte o parte din mine și din sufletul meu.
Când a apărut acest blog? Mulți știu că acest blog a apărut acum aproape o săptămână. Mulți l-au vizitat și tot mulți m-au întrebat de ce nu postez încă nimic pe el. Ei bine, dragii mei, pentru că mi-a fost greu, pentru început, să-mi aleg tema. Apoi să mă documentez despre plugin-urile care sunt must-have unui blog pe domeniu pentru o indexare cât mai bună, cât și pentru a oferi o ședere plăcută cititorilor mei. M-am jucat prin el, să văd ce și cum, cum merge treaba și toate cele, iar acum, azi, m-am hotărât să scriu. Totuși, ca o scuză, aș putea spune că am scris în paginile din meniu: pagina „Despre”, pagina „Ia logo”, pagina „Advertorial”, și am creat pagina „Contact” și una către blogul meu Pishky. Cel mai mult însă m-am luptat cu tema și cu poziționarea chestiilor, astfel încât să arate cât mai bine. Ahhh, da și am pus bannere, către oamenii pe care îi citesc, în josul paginii.
Mulțumiri? Da, cu găleata. Ele se îndreaptă către Lotus, care m-a ajutat cu explicațiile privind plugin-urile și blogul în sine, cât și lui Dani(căte el nu punem link, căci n-are decât profil de Facebook și probabil m-ar omorî dacă aș trimite oameni acolo), pentru logo-ul meu. Și desigur, că doar mulți mă cunoașteți, nu în ultimul rând mie, pentru că m-am decis să-mi fac acest blog.
Așteptări? Da. Și de astea sunt o mulțime. În primul rând, vreau să fac o treabă frumoasă. Să aduc cuvintele potrivite în textele mele, astfel încât să mă mulțumească pe mine, cât și pe voi, cititorii mei.