London has fallen, dacă nu mă înșel, l-am văzut chiar săptămâna trecută. Și a fost unul dintre filmele alea care m-a captat cu totul. Mie mi-a plăcut. De obicei îmi plac filmele care se apropie cel mai mult de realitate (vezi atentatele din Bruxelles din dimineața asta).
London has fallen pleacă de la o poveste cât se poate de simplistă. Prim-Ministrul Londrei moare. Drept urmare, toți marii șefi de stat din întreaga lume sunt invitați la comemorarea acestuia și la înmormântare. Asta transformă Londra în cea mai securizată capitală din lume, căci fiecare om de stat vine cu propria strategie de securitate, iar Londra își are, desigur, o altă strategie pentru a-i proteja pe toți.
Însă, Londra este trădată de către proprii oameni. Iar ceea ce urmează să se întâmple este un dezastru total. Un atentat în masă care viza toți marii șefi de stat. Se dorește o altă lume în care ei să nu mai fie la conducere și, de asemenea, se dorește răzbunarea.
Am așteptat London has fallen pentru că îl avea în distribuție pe Gerard Butler. Iar mie îmi place tare mult Gerard Butler ca actor.E cuceritor cu fiecare lor pe care și-l asumă și care, de fiecare dată, mie mi se pare că i se potrivește mănușă.
Și, ca să nu vorbim doar de o prezență masculină care mi-a plăcut mie, zic să aduc în discuție și actrița care m-a fascinat în filmul ăsta prin rolul ei impunător. Charlotte Riley a fost bomboana acestui film. Bomboana aia pe care o savurezi la sfârșit, căci ea este cea care a pus capăt deznodământului acestui film cu inteligență și mult tact.
Revenind puțin la povestea filmului, cred că ar fi o bună inspirație pentru teroriștii ăștia care tot pun bombe. Și, dacă ați văzut deja filmul, sau dacă o să-l vedeți și nu sunteți neapărat de acord cu mine, gândiți-vă doar la asasinarea lui Kennedy în care nu a fost vorba despre trădarea forțelor de ordine. Oamenii, pentru o bună sumă de bani pot fi ușor manipulați fără să se gândească la consecințe și mai ales la faptul că ar putea fi chiar ei victimele unui atentat în masă. Asta dacă nu sunt kamikaze din naștere.
E o poveste care ar putea deveni reală și asupra căreia ar trebui să reflectăm, având în vedere toată nebunia de la nivel mondial cu atentatele astea teroriste. Practic, atentatele teroriste cu care deja ne-am obișnuit s-ar putea transforma în așa ceva. Să fie duse la un alt nivel. Un nivel al extremelor. Asta ar trebui să ne dea de gândit.
Filmul este distribuit de RO IMAGE și a intrat în cinematografe din data de 18.03.2016.
Sursă YouTube (user Movieclips Trailers)