Pe 18 septembrie scriam articolul în care cuprindeam prima parte a aventurii noastre în Maramureș. Unde am stat și ce am muncit pentru că, așa cum scrie și în titlu, noi am mers pe principiul Work and Travel. Am ajutat oamenii la care am fost cazați cu ce am putut, în schimbul cazării și mâncării. Iar în timpii morți ne-am bucurat de împrejurimile unde am fost cazate și de peisajele minunate ale Maramureșului. Așa că dacă vrei să citești despre prima parte a aventurii noastre, te invit să începi cu primul articol. Tot acolo am povestit și cum ne-a venit ideea asta trăsnită. Iar acum a venit rândul obiectivelor pe care le-am vizitat în Maramureș.
Dacă ai citit deja primul articol, știi că am stat câteva zile în Bârsana, la vreo 20 și ceva de kilometri de Sighetul Marmației. Și în Ocna Șugatag, la vreo 13 kilometri de Bârsana.
În Bârsana ne-am bucurat de un peisaj absolut mirific, cu o vedere panoramică asupra regiunii, dintr-un vârf de deal. M-am îndrăgostit de locul acela extraordinar. Am pus o poză în primul articol, cu peisajul acela superb.
Dar să trecem la locurile minunate pe care le-am vizitat în Maramureș.
Cât am stat în Bârsana, am vizitat următoarele:
Am vizitat Cimitirul Vesel de la Săpânța
Într-o zi de vineri dimineața am coborât de pe deal în sat, în Bârsana și am luat o ocazie până în Săpânța. Inițial era vorba să luăm până în Sighet, doar că am avut noroc și ne-a dus până în Săpânța și înapoi în Sighet.
Cimitirul Vesel era musai pe lista noastră. Mai ales că eram și destul de aproape de el. Și ca în orice alt cimitir ne-am plimbat printre cruci care mai de care cu texte mai amuzante sau mai puțin amuzante, dar cu foarte mult tâlc.
Asta mi-a plăcut cel mai mult acolo. Faptul că dincolo de decorurile crucilor și de amuzamentul textelor, în spatele lor se ascundea câte o povață. O filosofie de viață și o morală. Și e tare interesat să descoperi viețile unor oameni prin doar câteva cuvinte. Cu tristeți și bucurii.
E un loc în care, dacă ai ocazia, chiar îți recomand să te duci. Să te duci și să te plimbi printre cruci. Dar nu doar atât. Îți recomand să-ți aloci ceva timp ca să poți să citești măcar câteva dintre texte și să le înțelegi în profunzimea în care au fost ele scrise.
Am vizitat cea mai înaltă biserică din lemn din lume
Da. Cea mai înaltă biserică din lemn, din lume, se află chiar la noi în România, în Maramureș. Și este la doar câțiva kilometri de Cimitirul Vesel de la Săpânța. Locul se numește Mănăstirea Săpânța – Peri și este tare fain acolo. Iar biserica este extraordinar de frumoasă, cu motive tradiționale sculptate în lemn și totodată foarte simplă.
Întoarse la Sighet, am vizitat Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței
Doar eu. Andreea a preferat să nu intre în depresie.
Vizitând Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței, citind mărturiile celor care au fost torturați și au apucat să vorbească despre asta, mi-am dat seama din nou cât de norocoasă sunt că trăiesc în societatea de acum. Chiar dacă, știm bine cu toții, nu e tocmai cea mai roză. Însă este de cel puțin 100 de ori mai bună ca a oamenilor condamnați în închisori pe motive politice.
Deși nu ai ghid, muzeul este plin de informații pe care poți să le citești în liniște și să le digeri. Pentru că, într-un fel sau altul, îți pică greu. Am sta vreo 2 ore, dacă nu mă înșel. La un moment dat știu că m-a sunat Andreea să mă întrebe dacă mai am mult, iar eu abia eram pe la jumătate. Bineînțeles că i-am spus că nu, nu mai am mult, sunt aproape să ies. Iar eu mai aveam de vizitat un etaj plus curtea interioară. Ambele pline de texte, mărturii și foarte multe informații.
Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței este un loc pe care îl recomand tuturor celor care vor să cunoască mai în amănunt atrocitățile care au avut loc și pe teritoriul României, nu doar în Polonia, la Auschwitz, sau în Germania. Tuturor care văd doar partea minunată a comunismului în care, într-adevăr, nu prea duceai grija zilei de mâine dacă erai un om obișnuit, care își vedea de treaba și de familia lui, în ordine și pace.
Mai exact, o să citești cum au fost torturați oamenii, o să ți se prezinte istoria cu bune și cu rele, monarhia versus comunismul, cum trăiau oamenii în închisorile comuniste și o să vezi celula în care a murit Iuliu Maniu.
Apoi am vizitat Casa Elie Wisel din Sighetul Marmației
Elie Wisel, în caz că nu știi cine e, a fost născut în România într-o familie de evrei, în Sighetul Marmației și a fost un supraviețuitor al Holocaustului și al lagărului de concentrare de la Auschwitz. A primit Premiului Nobel pentru Pace și a fost un mare activist și susținător al drepturilor omului. A scris o multitudine de cărți și a lăsat în urma sa o poveste pe care ți-o recomand să o descoperi. E un exemplu de om care, deși a trecut prin suferințe greu de imaginat (unii dintre noi ne plângem de cele mai nesemnificative lucruri, cum ar fi: ce grea e viața când plouă), văzându-și trimise la gazare mama și sora și, într-un final, tatăl.
În Casa Elie Wisel mă așteptam la mai multe lucruri despre Elie Wiesel. O incursiune pe larg în istorie. Din câteva camere câte are casa, foarte frumoase de altfel, cu mobilier și frumos aranjate, doar una singură era, într-adevăr, despre Elie Wiesel. Însă m-am bucurat efectiv de casă din punct de vedere al obiectelor din interior. Frumoasă. Cochetă. Cu bun gust.
În ultima zi în Bârsana, am vizitat Mănăstirea Bârsana
Duminică am vrut să mergem la mănăstire. Și cum am avut norocul să nimerim chiar în satul în care se afla una dintre mănăstirile de patrimoniu din Maramureș, am zis că musai trebuie să o vizităm. Și ce moment să fie mai bun dacă nu ziua de duminică, când e slujba și când apoi să vezi obiceiurile maramureșene și cum decurge o slujbă.
Eu nu prea merg la biserică. Doar de sărbători și, mai nou, nici atunci. Pentru că nu suport predicile imbecile ale popii că nu a plătit nu știu ce bătrână nu știu ce pomelnic. Mi s-a întâmplat odată să ascult asta, în loc de slujba de Paști. Și de atunci am zis: nu, mersi! Credința e la mine în suflet. E suficient.
Însă îmi place să merg în lucruri noi și să văd cum e pe la alții. Și m-a impresionat plăcut să văd că, acolo, în Maramureș, lumea se bucură cu adevărat de slujbă. Nimeni nu șușotește cu nimeni. E cu adevărat o plăcere, în colțul acela parcă rupt din Rai, să asculți liniștit slujba.
Și a fost super fain că ne-am îmbrăcat și în costum tradițional, cu opinci și toate cele. Majoritatea localnicilor erau îmbrăcați așa. Și e atât de plăcut vizual.
Apoi am plecat de la Bârsana la Ocna Șugatag. Unde nu am vizitat foarte multe locuri și nici peisaj nu am avut.
La Ocna Șugatag am vizitat mai întâi stațiunea
Am făcut o plimbare, la pas, prin stațiune, până la lac. Vreo 15-20 de minute față de locul unde eram cazate (despre care poți să citești în primul articol – am lăsat un link în primul paragraf). Am făcut niște poze. Ne-am odihnit privind apusul și cam aia a fost. Ne-am întors la pensiune că aveam de ajutat la prepararea cinei.
Apoi am vizitat satul Breb
Care este un sat absolut minunat. Ai o priveliște minunată, când cobori în sat. E situat la poale de munte și e vestit pentru frumusețea lui peisagistică.
Acolo am vizitat cea mai veche biserica de lemn din România. Un loc care cred că ar trebui să fie ceva mai bine îngrijit și conservat. E prea frumos ca să nu.
De acolo am plecat să vedem casele Prințului Charles care, de fapt, nu mai erau ale lui că le-a vândut pe cele din Maramureș. Și oricum nu am ajuns la ele. Am ajuns la The Village Hotel, tot ale unui englez. Englez care, ulterior, după ce am ajuns în București, am aflat că este faimosul paparazzo Duncan Ridgley, cel care o vâna peste tot pe Prințesa Diana. Mai jos am să-ți las și un mini documentar despre el. E tare interesant de ce a ales România și cum a ajuns să fie vecin tocmai cu Prințul Charles.
The Village Hotel este absolut extraordinar. Am făcut o grămadă de poze și ne-am îndrăgostit efectiv de locul acela minunat, cu căsuțe bătrânești, renovate și foarte bine întreținute. Tare mi-ar plăcea să mă întorc în Maramureș și să stau vreo 2-3 zile pe acolo. E un loc în care îți încarci cu siguranță toate bateriile.
Și uite și mini documentarul despre care îți vorbeam:
Sursă YouTube (user Ionuț Jifcu)