Sunt olteancă. Și, de cele mai multe ori, dacă ați observat, vorbesc despre foarte multe poriecte și evenimente, la care apuc să particip sau nu, din regiunea mea, în special din Craiova că mi-e mai ușor să aflu ce se întâmplă pe acolo. Să zicem că am mai multe cunoștințe prin Craiova (mulți bloggeri) și aflu mai ușor despre toate cele despre care apuc să scriu și aici, pe blog.
Astăzi mă adresez în special pasionaților de dans, oamenilor cărora le place să danseze, ori pur și simplu să privească o competiție de dans live.
În Craiova, mâine, 7 iubie 2015, la Centrul Multifuncțional Craiova – Str. Târgului, Nr. 26 (Fostul Târg Romanești), între orele 08:00 și 20:30, conform programului de mai jos (și da… știu că anunț puțintel cam târziu, dar rog să mi se scuze întârzierea), are loc Cupa Katamis 2015, etapa din competiția națională de dans sportiv, sponsorizată de către Aqua Carpatica.
Dacă n-ai ce face mâine, și-și place dansul, hai la Cupa Katamis Craiova 2015 să admiri dansuri standard și latino, costumații speciale de dans, dansatorii și să trăiești o atmosferă de poveste, căci intrarea este gratuită.
Programul este următorul:
8.00 – Înscrieri; 8.30 – Încălzire; 9.00 – Concurs:
- Debutanți perechi: 4-7 ani, 8-9 ani, 10-11 ani, 12-15 ani – un dans (cha-cha)
- Solo fete: 4-7 ani, 8-9 ani, 10-11 ani, 12-15 ani – un dans (cha-cha)
- Precompetițional 2 dansuri: 8-9 ani, 10-11 ani, 12-15 ani – vals lent, cha-cha 8-9 ani, 10-11 ani, 12-15 ani – vals lent, cha-cha,
- Precompetițional 3 dansuri: 8-9 ani, 10-11 ani, 12-15 ani – vals lent, cha-cha 8-9 ani, 10-11 ani, 12-15 ani – vals lent, cha-cha, jive
11.00 – Înscrieri; 11.30 – Încălzire; 12.00 – Concurs: H 6-9, H 10-11, H 12-15 E 6-11, E 12-15
15.00 – Înscrieri; 15.30 – Încălzire; 16.00 – Concurs: E 16-35 ST, D 6-11, D 16-35 ST, OB 12-15 ST, OB 16-35 LA
18.30 – Înscrieri; 19.00 – Încălzire; 19.30 – Concurs: E 16-35 LA, D 12-15, D 16-35 LA*, OB 12-15 LA, OB 16-35 ST
Eu nu apuc să ajung, pentru că distanță și pentru că examene și pentru că oboseală, dar te invit pe tine să mergi, să faci poze, să te bucuri de fiecare dans în parte, de muzică, de dansatori, să aplauzi și, cu ocazia asta, să ieși puțin din starea ta de confort. Orice ieșire din starea de confort e bună, iar să-ți clătești ochii într-un dans, zic eu, e mai mult decât perfect.
Dacă ajungi, anunță și pe pagina evenimentului de pe Facebook.