În ianuarie, Editura Univers sărbătorește luna Enigma, luna dedicată colecției de cărți polițiste și thrillere, una dintre cele mai vechi serii ale editurii: concursuri, mistere de dezlegat, informații atractive despre cărțile, autorii dar și cititorii Enigma, oferte și reduceri. Mai multe detalii găsești aici: http://www.edituraunivers.ro/12-enigma. Și, drept urmare a evenimentului lor, ne întreabă și pe noi, bloggerii, ce poveste din viața noastră ar putea fi un subiect de carte.
De fapt, dacă stau să cuget mai mult, povestea fiecăruia nu doar că ar putea fi un subiect de carte ci, ba din contră, ar putea fi un subiect pentru o serie întreagă de romane. Cu toții avem lucruri de împărtășit: sentimente, trăiri, aventuri, momente. Cu toții avem de spus povești. Și, oameni fiind, tindem să le împărtășim cu cei din jurul nostru. Cu ființe care să trăiască prin intermediul relatărilor noastre, însăși povestea.
Spre exemplu, eu mereu mi-am dorit să ajung să scriu o carte. Nu acum, ci mult mai târziu. Adică atunci când voi putea spune ca am trăit îndeajuns de multe experiențe, încât să le pot împărtăși altora aventura vieții mele. Iar ca subiect de carte să fie însăși întâmplările care au avut un impact vizibil asupra emoțiilor mele, a sentimentelor, a trăirilor și a deciziilor ulterioare.
Până acum, deși am doar 20 de ani, a existat un eveniment ale cărui întâmplări, nu tocmai potrivite și drepte pentru un copil de 12 ani, au reușit să mă doboare efectiv de pe axă. Să-mi distorsioneze lume atât de mult, încât au reușit să mi-o distrugă și, implicit, să transforme copilul din mine într-un adult prematur. Un adult care era, de fapt, un copil captiv într-o altă lume.
Pentru mulți, uneori chiar și pentru mine, povestea-i una banală. Care i s-ar fi putut întâmpla oricui. Și, totuși doar un singur om a fost afectat emoțional într-un procentaj imens. Eu. Povestea asta se repetă mereu. Aproape zilnic pentru cel puțin un copil. Aproape zilnic câte un copil este operat pe inimă, din diferite motive: ba că-i lipsește un perete, ba că-i bate prost, ba că etc. etc. etc. Iar unora li se distrug suflete. Întâmplarea în sine, nu voit, distruge suflete. Iar cartea mea despre asta ar fi. Despre cum de la o simplă banalitate, care se poate rezolva și cu un medicament, s-a ajuns la distrugerea unui suflet de copil. Și despre cum, oricât te-ai strădui, nu poți evita asta.
Desigur, cartea mea nu se vrea una tristă și exagerat de emoționantă, care să aducă poate șiroaie de lacrimi. Aș avea grijă să o umplu și cu experiențe fericite, cum ar fi momente din copilăria mea și întâmplări în urma cărora am învățat ceva care mi-a fost de folos aproape pentru toată viața. Cartea mea, dacă va fi să existe atunci când voi avea suficient de împărtășit cu oamenii din jurul meu, va fi despre un amalgam de experiențe, trăiri și sentimente.
Dacă ai și tu o poveste care crezi că ar putea fi un bun subiect de carte, lasă-mi un comentariu. Mie mi-a plăcut întotdeauna să aflu noi povești și noi experiențe de viață. În plus și cei de la Editura Univers vă vor citi comentariile.