A picat acum două zile. Doar că eu am găsit abia azi momentul potrivit în care să scriu despre asta.
Joi, începuse, la un moment dat, să se încarce tare greu. L-am lăsat în pace, mi-am zis că iar îmi face probleme netul și m-am dus în pat. După vreun sfert de oră în care am moțăit, mi-am adus aminte că am ceva treabă pe calculator. Așa că m-am ridicat frumos din pat și, instinctiv, am intrat și pe Facebook, chiar dacă nu cu el aveam eu treabă.
M-a întâmpinat mesajul ăsta:
L-am închis din nou și mi-am văzut liniștită de treabă. Mi-am trimis mail-urile pe care le aveam de trimis, mi-am scris un articol, m-am jucat puțin niște Sims 3 și, uite așa, am făcut să mai treacă încă o zi din vacanța asta care mi-a mai rămas.
Seara, instinctiv, am intrat iar pe Facebook. Și, cum am intrat eu așa, frumos, pe timeline îmi apăreau poze ca cea de mai sus, prin care oamenii erau isterizați și șocați că le-a picat Facebook-ul. Am dat scroll, scroll, scroll și iarăși scroll și tot ceea ce vedeam erau niște capturi de ecran ale mesajului cu care Facebook își întâmpina utilizatorii și îi înștiința că are câteva probleme tehnice pe care încearcă să le rezolve și el cât de repede poate.
Ce m-a șocat pe mine, a fost isteria oamenilor din lista mea. Adică, pe bune? Nu mai merge Facebook-ul și gata. Mare chestie! E chiar un bun motiv pentru care să-ți suni părinții, să-i auzi, ori un prieten, ori să ieși prin oraș, să mai respiri și tu o gură de aer curat. Ceva de genul ăsta.
Dar să dai într-un refresh și, cum revine Facebook-ul, să te plângi de treaba asta, mi se pare tare ciudat. Parcă ar fi fost toți în sevraj că le-a picat Facebook-ul și n-au de unde să facă rost de o doză de socializare, ori ceva de genul ăsta.
Acuma, e și el un site. Mai pică. La el cum și tu te mai îmbolnăvești, la fel și el mai pică. Mai prinde câte un virus. Mai o eroare de cod. Sunt lucruri normale și, ghici ce, nu se sfârșește lumea că a picat Facebook-ul o perioadă de timp. Lumea rămâne acolo. Important e ca tu să nu te scapi din ea și să te prinzi într-o lume virtuală fără de care nu mai poți să mai trăiești. Asta-i o boală rea.