Recunosc. N-am vrut să mă uit la filmul ăsta. N-am vrut absolut deloc să mă uit la el.
Prima dată, despre filmul Gone Girl, mi-a spus Emil, după ce l-a văzut. Și de când mi-a spus de el și mi-a arătat trailer-ul, am spus un NU răspicat. EU NU MĂ UIT LA AȘA CEVA, în timp ce Emil tot insista. Iar eu eram ceva de genul: ce faci băi Emile aici, mă pui să mă uit la ecranizarea Elodiei într-o variantă mai bună decât a lui Dan Diaconescu la TV?
Cred că mi-a spus de enșpe miliarde de ori că Gone Girl este în top 3 cele mai bune filme ale anului 2014. Și asta nu doar după gusturile lui. Am mai auzit apoi de la mulți că Gone Girl este unul dintre cele mai bune filme ale anului și că merită- să-l vezi.
Apoi am dat peste un top al celor mai bune 10 cărți citite anul acesta. Și, urmărind eu Topul celor mai bune cărți citite în 2014, al Dianei Gavrilă, am dat peste Fata dispărută, sau, în engleză, Gone Girl. Atunci mi-am zis: „Eteteeee, există și o carte”, întrebându-mă dacă Dan Diaconescu este gelos și invidios pe faptul că filmul ăsta a avut mai multe vizionări și aprecieri decât emisiunile lui despre Elodia. Presimt însă că rămân cu întrebarea. Dar cum oare să nu-l roadă invidia și să nu-i fie ciudă?
Oricum, părerea mea e că hoții ăștia s-au inspirat din cazul Elodiei și i-au furat pâinea lui Diaconescu. Glumesc, evident. Și dacă totuși este adevărat?
În fine. După ce am urmărit topul Dianei, m-am apucat să caut filmul pe net, sperând să-l găsesc într-o variantă cât de cât ok. Și l-am găsit chiar într-o variantă foarte bună. Foarte bună pentru un film văzut pe laptop și nu la Cinema City, pentru că da… la cinema l-am pierdut, având în vedere faptul că am refuzat cu tărie să mă uit la așa ceva. Eram pur și simplu sătulă până peste cap de cazul Elodiei.
Mi-am luat o pungă cu popcorn, m-am așezat în fața laptopului și am dat play filmului Gone Girl. Iar din momentul acela am fost cu totul captivată de film. Am început să-l iubesc și să-l urăsc în același timp. Scenariul era atât de bine pus la punct. Interpretarea actorilor. Firul acțiunii, decorul. Mimica feței.
Gone Girl este genul de film care-ți dă impresia în fiecare secundă că te-ai prins de ce se întâmplă în următoarele cinci minute, ca mai apoi să se întâmple cu totul și cu totul altceva. Gone Girl este genul de film al cărui sfârșit nu-l știi din prima și nici nu-l poți desluși pe parcurs, așa cum se întâmplă în majoritatea filmelor. Gone Girl este filmul ăla care te scoate efectiv din minți, care se joacă cu tine și te dă peste cap. Te lasă fără suflare. Gone Girl este filmul care trebuie musai văzut, iar eu vi-l recomand.
Filmul, deși pare destul de asemănător cazului Elodia, este cu adevărat unul bun. Unul foarte bun. Și, în cazul în care v-am convins să-l vedeți, aștept să-mi spuneți cum vi s-a părut. Sper să vă placă la fel de mult cât mi-a plăcut și mie. În plus, vă asigur că nu o să regretați. Are ceva care atrage și care te dă pe spate.