Vine iarna. Vine iarna. Vine iarna. Și da, eu tocmai încerc să o invoc, ca să vină mai repede și să ajung pe pârtia de ski. Nu mai am răbdare. Aici, între betoanele astea bucureștene, simt că înnebunesc. Am nevoie de zăpadă mai rău ca de aer. Am nevoie de ski mai rău ca de aer și, de când am ajuns în București, aștept mai tare ca niciodată zăpada și pârtiile pregătite pentru ski și snowboarding.
Și, dacă tot vine iarna și sunt eu așa pasionată de sporturile de iarnă, am zis să scriu pe blog un articol în care să vă prezint cum ar trebui să ne echipăm pe pârtia de ski, astfel încât să fim cât mai în siguranță și să ne simțim confortabil în timp ce practicăm acest minunat sport.
Ca buget, am fix 1300 de lei. Și, deși pentru mulți pare mic acest buget pentru un echipament bun de ski, să știți că nu-i. Poți să-ți cumperi multe chestii pentru ski în 1300 de lei, care să fie chiar foarte bune.
De-a lungul anilor, după ce am renunțat la a mai fi căpoasă, am început să învăț că-i bine să-i asculți pe ăia ceva mai mari sau care au ceva mai multă experiență decât tine, sau care pur și simplu sunt mai conștienți de anumite lucruri pe care tu s-ar putea să le ignori și să nu-ți dai seama că-ți pui în pericol viața. Astfel că, primul lucru pe care îl recomand oricui îmi spune că schiază este:
1. Casca de protecție
Da. Dacă ți la viața ta, ai să porți o cască de protecție. Nu știi niciodată când ți se împleticesc picioarele și dai cu capul de ceva, sau când pur și simplu unul mai neatent, care nu știe să țină bețele, vine și-ți dă cu ele fix în cap (eu n-am pățit asta, dar tata da). Pe mine, în schimb, casca m-a ferit de o crosă în cap. Mă dădusem jos de pe teleschi, dar nu plecasem de acolo efectiv. Stăteam și admiram priveliștea, munții și apusul când, dintr-o dată, buuum, o crosă-mi vine fix în cap. Casca e puțin strâmbă. Capul meu, din fericire e întreg. Și, pentru că recomandările nu se fac fără să și recomanzi ceva efectiv, vreau să vă ghidez către casca de la Hervis, Salomon Ranger (499,99 RON). Și eu am una asemănătoare, cu sistem audio (și sunt foarte tari căștile astea cu sistem audio, pe bune), căptușeală moale detașabilă și aerisire în trei trepte.
2. Ochelarii
În primul rând, ochelarii te ajută să nu-ți mai obosești ochii de la albul din jur. Deși nu-ți dai seama, albul zăpezii și cu razele soarelui fac rău ochilor. E bine să-i protejezi.
În al doilea rând, ochelarii te protejează de zăpada aia care-ți intră ochi și de curentul care se formează în jurul tău atunci când schiezi sau te dai cu snowboardul. Sunt utili. Iar ca pereche de ochelari care să-ți protejeze ochii, îți recomand ochelarii ProGalea de la Hervis(99,99 RON) cu strat dublu de burete de protecție, protecție antiaburire, lentilă dublă și protecție UV 400.
3. Jacheta
Din punctul meu de vedere, jacheta trebuie să îți ofere mobilitate, posibilitatea de a te mișca ușor, să nu simți că ești îngreunat sau ceva. Iar eu zic că, pe pârtie, e bine să ai o jachetă colorată, ca să fii ușor observat și să nu te trezești că nu ești văzut și te doboară pe pârtie. Apoi, ea trebuie să fie impermeabilă. Știi tu, zăpada se topește și n-ai vrea să răcești. E păcat să nu te poți bucura de sezon pentru că ai răcit și n-ai avut grijă de tine. Și, ca să-ți recomand și o jachetă, eu zic că jacheta Fundango Leste de la Hervis (359.99 RON), impermeabilitate 10.000 mm coloana de apă, respirabilitate 10.000 gr/m2/24h, călduroasă, colorată, cu glugă, loc de ski-pass pe braț, protecție parazăpadă și căptușeală teddy fleece, este numai bună.
4. Pantalonii
Pantalonii, zic eu, ar cam trebui să fie negri. Cei deschiși la culoare se murdăresc tare, dar tare repede. În plus, n-ar strica niște elasticitate, ca să te simți comod și să ai mobilitate. Aici, n-am prea multe de spus, așa că trec direct la recomandare și zic că pantalonii Kilimanjaro Ural de la Hervis (299.99 RON) ar fi o idee înțeleaptă.
Iar dacă stăm să adunăm, ne dăm seama că am cheltuit 499,99+99,99+359.99+299.99=1259,96 și am mai rămas cu 40.04 RON din care, ca să-i cheltuim și pe ăștia, ne-am mai putea lua un tricou Only Play Dixie (39,99 RON). Gata. Acum am rămas cu 0,05 RON de care nu ne mai putem lua nimic. E ok. Ne-am luat oricum destule.
În plus, dacă vreți să învățați să schiați, puteți apela cu încredere la mine. De iarna trecută sunt instructor acreditat. Asta așa, că nu apucasem încă să mă laud niciunde și nicicum. Pam Pam!
***Articolul participă în concursul „Hervis – Kitul de ski ideal într-un articol pe blog”.