iepuras

Nu știu despre voi, dar eu anul ăsta am avut parte de un iepuraș tare darnic. Aș putea spune că iepurașul a fost mai darnic ca niciodată. Dacă ani la rând mi-a adus ba iepurași de ciocolată, ba ouă de ciocolată, ba hăinuțe, ba biciclete de copii, ba jucării sau mai știu eu ce altceva, ei bine anul ăsta mi-a adus o răceala zdravănă, de n-am mai poposit niciodată pe la mine, care m-a pus la pat imediat ce am și căpătat-o.

Miercuri, pe 27 aprilie, alergam să prind trenul de 8.50 care avea să plece din Gara de Nord, spre Târgu-Jiu. Am urcat în el pe la și 45. M-am așezat frumos la locul meu și am simțit cum începe să mă ardă, brusc, gâtul. Și atunci mi-am zis că sigur răcesc.

Și-mi făceam eu planuri, să ies cu bicicleta, să mă plimb prin oraș, să stau cât mai mult pe afară, să scriu articole despre cât de frumos și de bine e în natură (surprinzător, m-am săturat de betoanele din București). Și am ajuns acasă pe la 15 (CFR și întârzierea). Am mâncat. Am mai vorbit cu ai mei. M-am plâns de gât și a început și mai rău. Cert e că, pe la 18-19, m-a trimis maică-mea să mă bag în pat că eram mai mult moartă decât vie și așa am zăcut toată perioada asta. În pat, sub plapumă de iarnă, cu foc în centrală, tras de nas, tuse, ceaiuri fierbinți și multe pastile.

Știți voi expresia aia cu răcită cobză? Ei bine eu am fost răcită cobză cobză cobză!

Recunosc, m-am ridicat din pat ca să mă duc la masă. Și la toaletă. Și cam atât. În rest am dormi și mi-am plâns de milă. În gând, că de vorbit nu prea puteam. Era un adevărat chin. Practic, s-au dus în van toate planurile mele de plimbăreală, ieșit cu bicicleta și orice altceva.

Iepurașul nu mi-a înțeles bine dorința. Îi cerusem, într-adevăr, să mă relaxez și să mă odihnesc. Iar el a dat-o în extremă cu odihna. Mi-a oferit un cadou care să mă țină la pat și să mă odihnesc de-a binelea. Data viitoare o să încerc să nu-mi mai doresc chiar atât de multă odihnă, că se pare că nu-i tocmai bine. O să fiu mai precisă cu iepurașul.

Iar dacă vă întrebați cum îmi mai e acum, ei bine m-am ridicat din pat. Încă trag de nas și încă dau niște concerte extraordinare pe timp de noapte și spre dimineață. Uneori, mă mai doare capul. Partea bună e că nu mai tușesc chiar atât de rău, nu mă mai doare gâtul.

Paște fericit și vouă, chiar și în a treia zi de Paște! Sunt încă în termen, ca să zic așa.

Oficial, mai sunt fix 30 de zile până la paște. Cu tot cu ziua de azi. Asta înseamnă că mai sunt fix 30 de zile până să învie pentru a 2016 oară Iisus Hristos, cum spun răutăcioșii. Practic, e doar a 2016-a celebrare și atât. La fel cum fiecare dintre noi își serbează ziua de naștere, Iisus e mai șmecher și-și serbează și nașterea și moartea și învierea.

Ce vreau eu, însă, să subliniez, este să vă spun faptul că mai sunt fix 30 de zile până să vină domnul iepurilă. Asta înseamnă că mai sunt fix 30 de zile până să primesc cadouri. Adică jucării, că eu asta-mi doresc. Și, ca să vedeți totuși că am evoluat și nu mai am mintea unui copil de 5 ani, vreau chiar jocuri educative. Bine, practic și unul de 5 ani tot jocuri educative primește, că ăsta-i scopul jucăriilor și al jocurilor. Să fie educative.

Pentru mine spiritul ăsta al Sărbătorii pascale, la fel ca spiritul Crăciunului, încă nu a murit. Pentru mine încă mai e vie speranța aia că măcar de două ori pe an primesc și eu cadouri. Desigur, asta pe lângă momentele alea minunate, petrecută alături de propria ta familie. Căci,să recunoaștem, sărbătorile astea devin un motiv pentru reîntregirea membrilor familiei care, de obicei, nu prea se mai văd din motive relativ ușor de înțeles: distanță și lipsă de timp.

Văd asta la mine care, de când sunt prin București, abia dacă mai apuc să dau pe acasă. Îmi e din ce în ce mai greu să plec weekendurile: drumul mult prea obositor și lung. Iar Sărbătoarea Pascală e un motiv să merg acasă. Să mă relaxez și să mă bucur de o săptămână de liniște și vacanță.

Și un motiv să-l aștept pe domnul iepurilă cu multe chestii faine. Iar dacă nu reușește el să-mi aducă jucării, măcar o ciocolată poate încearcă. Sau o măslină. Sau sâmburele de la o măslină. Numai să nu vină cu lăbuțele goale, că-l pun pe grătar și-l mănânc la masa de duminică.

Iar dacă se gândește să nu vină deloc, e vai de el. Îl caut și-l tot pe grătar ajunge. Bine ar face să nu mă supere, să fie un iepuraș bun, să-mi aducă jucării și ciocolată și toată lumea să fie fericită.

Și nu, nu e o păcăleală de întâi aprilie. Eu chiar îmi doresc jucării de la domnul iepurilă.

Iepurașul a fost darnic anul ăsta

AMR 30