Se pare că am o problemă oriunde în lume cu treaba asta. Oriunde m-aș duce, nu găsesc încălțăminte pe mărimea mea. Ba e prea mică, ba e prea mare. Practic, eu nu mă încadrez nici la copii, nici la oameni mari. Am rămas prinsă undeva la mijloc. În general, îmi convine treaba asta, că migrez ușor dintr-o tabără într-alta după cum îmi convine mie. Dar, când vine vorba de treaba asta cu încălțămintea, sincer, nu-mi mai place. Mi-aș dori să fiu și eu într-o tabără anume și să nu mai am atâtea bătăi de cap.
Când e să-mi cumpăr cizme, pot să-mi cumpăr și cizme de copii și cizme de adulți. Alea de copii sunt strânse pe picior, iar alea de adulți, cel mai mic număr, e doar puțin lărguț. Deci merge. Nu-mi iese piciorul din ele în niciun caz.
Dacă vreau să-mi cumpăr adidași, sau ceva de genul ăsta, iar pot să-mi cumpăr și de la adulți, chiar dacă sunt doar puțin mai măricei. Pentru că nu-mi ies din picior. Dacă am ceva peste picior, sunt ok ca încălțăminte.
În schimb, dacă vreau să-mi cumpăr pantofi, sandale sau opincuțe, cu astea am o problemă. Nimic nu mi se potrivește. Ori sunt prea mici, ori sunt prea mari și-mi ies din picior. Nimic nu e fix. Sunt exact între numere și nu, piciorul meu nu vrea să mai crească absolut deloc. E încăpățânat să rămână la mărimea actuală și să mă frustreze toată viața mea.
Ca să mi se potrivească încălțămintea de genul, am nevoie să-mi fac pe comandă. Să mi se ia măsuri și să se facă încălțămintea exact pe dimensiunile mele. Mi-am făcut niște cizme, astfel, la un domn prin București. Și a fost foarte tare să am încălțămintea exact pe mărimea mea. Era o senzație puțin ciudată pe care nu o mai trăisem de ceva timp.
Dacă îți faci încălțăminte pe comandă, îți stă fix și la glezne, și pe picior și, dacă sunt cizme, îți stă fix și pe pulpe. Oricum, tot frustrant e să fii nevoit să-ți faci pe comandă și să nu poți cumpăra, mai simplu, direct din magazin, un model care îți place. Dar, cine știe, poate, cândva, în viitorul apropiat, tălpile picioarelor mele vor fi suficient de drăguțe încât să se mai lungească puțin și să nu-mi mai facă probleme. L-aș fi etern recunoscătoare.