A venit primăvara. De o lună și 6 zile, oficial. Practic, de câteva zile, de când a dat căldura. Ceea ce mă obligă să fac un drum rapid la Târgu-Jiu să-mi iau haine subțiri, că pe aici am numai cojoace. Dar nu despre asta vreau să vorbesc aici. Vreau să vorbesc despre marea mea problemă când se schimbă anotimpurile și trebuie să-mi cumpăr încălțăminte.
Perfecțiunea mea, de la mama natură, e atât de perfectă și de atipică, încât nu mă pot încadra în nicio categorie, de cele mai multe ori. Dar să vă demonstrez cele spuse anterior.
Eu port 34 la picior. 35, sau chiar 36, uneori. Asta depinde mult de țara de proveniență, de tipul de încălțăminte, calapod și așa mai departe. Însă, în general, port între 34 și 35. Adică 34 e mic și 35 e prea mare. 34.5 e perfect, să zicem. Mărime care, de obicei, nu se găsește pe niciunde. Pentru că perfecțiunea tinde spre absolut și spre inaccesibilitate, nici numărul ăsta la încălțăminte nu se fabrică mai mult de 1-2 pe lot.
Desigur, de cele mai multe ori cumpăr încălțăminte de copii, când chiar găsesc un model care să-mi placă și când nu mi se spune că numărul e prea mare. Alteori, mă duc și pe la adulți. Se mai întâmplă ca, din când în când, să dau pe acolo și peste vreun 35 rătăcit care să mi se potrivească. Să fie potrivit. Nici fix, dar nici prea mare. Oricum, suficient de bun încât să merg comod și să nu mă deranjeze.
Dar uite că a venit căldura și m-a prins fără sandale. Sau fără vreun tip de încălțăminte adecvată acestui sezon. Și nici nu găsesc pe undeva. Sunt în pom, cum s-ar spune, și pomul foarte sus în aer. Iar mie nici nu-mi place să umblu din magazin în magazin și să caut chestii. Pe mine magazinele mă obosesc al naibii de mult. Știu, sunt atipică. Eu vreau să găsesc ce-mi place și ce mi se potrivește, din prima, fără să mai stau să pierd timpul de pomană prin fiecare magazin de încălțăminte în parte.
Apoi, am început să-mi fac și pe comandă. Surprinzător, se găsește un calapod și pentru mine. Că altă variantă, eu, nu prea am.