Luni am fost la avanpremiera filmului Bohemian Rhapsody, la IMAX în Afi Cotroceni, un film biografic al faimoasei trupe Queen. Trupa în vogă pe vremea alor mei și care mi-a plăcut și mie. Nu cât să fiu un fan înfocat, da mi-a plăcut.

Bine, sinceră să fiu, n-am fost niciodată un fan înfocat al nimănui și n-am dezvoltat niciodată vreo pasiune năucitoare pentru muzicieni/actori/cărți. Mie pur și simplu îmi plac, sau nu-mi plac. N-aș putea explica de ce, dat fiind faptăul că în jurul meu sunt înconjurată de oameni care adoră tot felul de lucruri și cum apare în peisaj subiectul, cum se dezlănțuie fascinația. Dar să trecem peste subiectul ăsta care mă face să par dubioasă.

Filmul Bohemian Rhapsody este un film tare criticat de critici pentru că nu respectă neapărat ordinea cronologică iar unele lucruri ar fi distorsionate. Dar nici nu cred că și-a dorit asta. Nu și-a dorit să fie un film care să respecte un pattern. Ci mai mult un film care să aducă emoție și să te facă să vibrezi de foarte multe ori. Mie asta mi-a și plăcut cel mai mult la acest film. Faptul că trezește în tine emoție. Că te face să suspini și că-ți trezește admirație față de măreția unei trupe care, la momentul respectiv, a revoluționat industria.

Queen însăși, prin membrii săi, nu a respectat patternurile impuse de vremea respectivă. A performat mereu după cum a simțit și după propriile valori asupra a ceea ce vor și trebuie să ofere oamenilor care ascultau Queen.

Așa s-a născut, de altfel, Bohemian Rapsody. Prin nesupunerea în fața regulilor și a trendurilor din vremea respectivă. Prin risc și dorința de a aduce altceva publicului larg. Ceva tipic Queen și atipic oricui altcuiva. Prin propria identitate.

Bohemian Rhapsody e un film la care s-ar putea să plângi

Eu am făcut-o de câteva ori. E multă emoție acolo. Multă pasiune și dedicare. Greșeli și păreri de rău.

Freeddie Mercury e motorul întregului sistem, iar dramele lui sunt dramele tuturor. Am nutrit, oarecum, sentimente de antipatie față de deciziile sale. Niște decizii nepotrivite în momente nepotrivite. Dar, până la urmă, stă în esența noastră să greșim. Sau să luăm decizii pe care alții să le considere greșeli.

Până la sfârșitul filmului ajungi să înțelegi că n-ai cum să nu-l iubești pe Freddie Mercury. Și nu doar pentru vocea excepțională și pentru ceea ce a însemnat împreună cu Queen. Ci efectiv pentru omul din spatele artistului. Omul care, trăind pentru artă, la un moment dat a uitat să mai trăiască și pentru el, dar și pentru artă. Omul creativ, plin de idei și nonconformist. Pe dos mereu față de trendurile impuse de către lumea muzicii. Dar fix asta este ceea ce l-a consacrat și ceea ce a consacrat Queen. Faptul că într-o lume plină de similitudini, exista ceva cu totul diferit cae ieșea în evidență.

Bohemian Rhapsody te trimite în timp

Nu știu cum a fost pentru ceilalți, sau cum o să fie pentru tine care o să vezi filmul, însă eu am simțit că văd pe ecran chiar trupa Queen. Atât de bine și-au interpretat personajele, actorii. Și atât de bine semănau. Păreau că sunt chiar ei. 

Și e un sentiment așa plăcut ca totul să pară atât de real. Rami Malek, cel care l-a interpretat pe Freddie Mercury, parcă l-a reînviat și l-a adus în fața noastră pe marile ecrane. Nici Joseph Mazello care l-a interpretat pe John Deacon nu a fost mai prejos, sau Ben Hardy interpretându-l pe Roger Taylor.

Filmul intră în cinematografe de azi, 2 noiembrie, fiind distribuit de către Odeon Cineplex. Și, dacă n-ai deja tot programul stabilit pentru weekend, îți recomand să te duci să-l vezi.

Trailer:

Sursă YouTube (user 20th Century Fox)