Tag Archives: Meryl Streep

The Post – un film despre încăpățânare și curaj

Daniela Bojincă/ februarie 27, 2018/ Filme/ 0 comments

N-am mai ieșit la un film de o groază de timp. Nici nu mai știu exact de când, atât de mult timp a trecut. Nu știu cum am ajuns la The Post, sinceră să fiu. Și, pentru că mereu am câte un motiv pentru orice mi se întâmplă, am și acum. Ba am chiar două. Se numesc job și licență cu facultate. Cu accentul pus pe licență, desigur. Și, în cheful meu de a nu mai avea chef de nimic, la un moment dat, primesc o invitație la film. Și, habar n-am cum, dar am acceptat-o. Iar într-o seară, după

Read More

Florence – the world’s worst opera singer

Daniela Bojincă/ noiembrie 9, 2016/ Filme/ 0 comments

Am fost acum vreo două zile și-am văzut filmul Florence. Țin minte că am văzut trailerul filmului de acum vreo cinci-șase luni și pe cât de amuzantă mi se părea ideea în sine a filmului, pe atât era și de interesantă și abia așteptam să-l văd. Apoi, îmi plac tare mult filmele care aduc pe marile și micile ecrane o poveste reală. Filmele astea au un altfel de impact asupra mea. Înainte de film, eu eram entuziasmată și toată lumea-mi spunea: „Ahh, o să fie un film nasol. N-ai văzut trailerul? E doar o comedie nereușită despre o tipă bogată care credea că

Read More