Recent, blogosfera a fost târâtă într-o mizerie infectă. Pentru că se poate. Pentru bani de buzunar și, probabil, din plictiseală.
Se dă un caz de câteva zile (iar eu am să vi-l spun la cel mai simplist mod posibil): un blogger scrie articole despre un caz social – o mamă cu doi copii care locuiau într-un grajd – pe care decide să-i ia sub acoperișul lui și, cu ajutorul donațiilor oamenilor de bună credință și dornici să le creeze copiilor o viață mai bună, să le ofere o casă socială, de-ale gurii, un serviciu mamei, haine și alte din astea de care un om, care nu are efectiv nimic, are nevoie.
3 articole într-o singură zi. 24 de ore, dintre care hai să zicem 8 dormite. Bine, 6 că a fost ocupat să ajute oamenii. A făcut omul ăsta ce nu face un ONG în trei luni. Adică a găsit oamenilor casă socială, i-a găsit mamei serviciu, a cumpărat haine și toate cele, a strâns bani, că oamenii chiar au donat, le-a făcut la toți copiii analize (din banii unui medic care n-a vurt să-și dea numele). Da. pe scurt, e mai bun omul ăsta decât toate ONG-urile la un loc. Ceea ce, trebuie să recunoaștem, e o adevărată calitate. Cinste lui.
Și acum hai să punem pauză. Și să reluăm totul.
1. Cine mama naibii poate să facă munca a trei ONG-uri într-o singură zi? – Nimeni, corect!
2. Cine mama naibii poate să găsească unei femei, ce până ieri stătea într-un grajd și nu avea posibilitatea de angajare, serviciu cu 1400 de lei salariu ca recepționeră la un hotel, unde trebuie să știi cel puțin o limbă străină, să umbli pe calculator și alte cele? Cine mama naibii o angajează? – Nimeni, corect! – Eventual, ca femeie de serviciu, dar cu siguranță nu ca recepționeră și nu pe banii ăia, din prima.
3. Cine mama naibii ia sub acoperiș niște oameni dintr-un grajd despre care nu știe nimic? Adică, cât mult poți să riști? Femeia aia-ți poate da foc la casă, gen tipa aia care s-a dus după băutură și au murit copiii arși în casă. Sau eu mai știu, te poate omorî în somn. Cum poți să ai așa, încredere? Adică cine mama naiba crede că poți să ai încredere în oameni pe care acum îi văzuși pentru prima dată și îi iei la tine în casă? – Mulți, din nefericire!
4. Cine mama naibii crede toate cele de mai sus, care par de-a dreptul imposibile, pentru numele tuturor sfinților și Dumnezeilor în care credeți? – Mulți și de data asta, din nefericire!
5. De ce mama naibii ai dona, fără să verifici cazul? Să vezi dacă-i adevărat? Cum poți, așa, uite, e blogger, a găsit o familie și uite ce scrie, hai să-i dăm bani, laptop-uri și alte cele. Știu că sunt oameni de bună credință care, sincer, au toată stima mea pentru treaba asta. Dar pe bune, nu mai fiți atât de creduli.
Hai să o luăm logic, da? Tu ești omul ăla care găsește familia respectivă. Tu ești bloggerul. Crezi că poți găsi casă socială într-o zi? Crezi că poți oferi un serviciu de 1400 de lei unei femei care a trăit într-un grajd? Nu, NU POȚI! Nici măcar cu pile nu poți. Pentru că birocrație românească, formalități și alte căcaturi. Lucrurile astea durează. Interviurile durează. Demonstrarea aptitudinilor durează și, implicit, perioada de probă care n-are salariu așa mare pentru o simplă recepționeră.
Deci, tu, drag om, cu inimă mare, cum poți să crezi așa ceva și să donezi, fără să verifici, fără să ți se fi prezentat dovezi?
Eu primesc aproape săptămânal mail-uri și telefoane despre cazuri sociale pe care să le prezint pe blog. Și stau și îi ascult/citesc pe oameni, că m-a făcut mama copil politicos. Iar apoi, la sfârșit, le arunc întrebarea: „ Bla bla bla despre caz. Și, care sunt dovezile pe care mi le puteți prezenta că ceea ce spuneți este adevărat și că povestea asta există?”. Pas. N-au dovezi. Pe bune, frate, adică tu vrei să-ți dau bani, ori să te promovez, dar tu nu ai o poză sau un filmuleț despre cazul ăla?
Fix de asta nu prezint eu cazuri sociale. pentru că nu vin cu dovezi. Și pentru că toți ăia care au venit la mine, îi vedeam apoi prin pub-uri cum beau banii, sau la mama la schimb valutar cum îi schimbau în euro și nu pentru caz, ci pentru propriile lor buzunare.
Din nefericire, multă lume le pică în plasă.
Dar să revenim la Sarcasticul nostru (Răsteanu Daniel Octavian), care mă face să scriu un articol de câteva sute de cuvinte, așa, la foc automat, și cum a fost el prins și demascat de către un alt blogger. Cristi Iosub a auzit de cazul ăsta, prin share-urile altor bloggeri. Și, om cu inimă mare fiind, a vrut să ajute. Așa că a zis că el ajută doar dacă vine la Craiova și vede cu ochii lui. Sarcasticul, a fost de acord, căci nu credea (probabil) că o să ajungă. Cristi a venit. Iar Sarcasticul, ia-l de unde nu-i, că s-a făcut nevăzut și a dispărut din peisaj și nici că a vrut să se mai vadă cu Cristi, care venise încărcat de la București cu tot felul de chestii. Pentru că ia de unde nu-i cazul pe care tocmai l-ai prezentat, nu?
Sarcasticul nostru a șters și articolele, pe motiv că, oameni răi și cum i-a mai făcut el pe acolo, nu-l lasă să ajute și bla bla bla. Man, serios vorbind, asta înseamnă pe bune că treaba nu-i curată. Pentru că tu puteai veni în secunda doi cu dovezi și se le prezinți fraierilor care te-au pus la zid pe tine. Puteai să faci un filmuleț cu familie. puteai prezenta copii ale actelor depuse pentru casa socială. Puteai aduce patronul hotelului care a angajat femeia, nu să dai bir cu fugiții. Asta-i picătura aia care umple paharul și-ți spune da bă, ăsta-i pe bune șarlatan și treaba nu-i adevărată!
Amuzanți sunt oamenii ăia care încă așteaptă să li se aducă dovezi că treaba-i adevărată. Oameni buni, dovezile astea nu vi le poate aduce, că nu există. Pur și simplu nu există. Altfel, nu ștergea articolele. Dacă le avea, le prezenta imediat și închidea gura tuturor. În plus, atunci când ai cazuri din astea, le faci TRANSPARENT, ca să știe lumea pentru ce și pentru cine donează.
Serios, oameni buni, nu mai fiți creduli. Nu vă mai aruncați banii aiurea, fără să aveți dovezi clare și concrete.
Vă las aici articolul lui Cristi Iosub și articolul lui Damian Irimescu. Ei au povestit cap coadă toată întâmplarea și tot ceea ce au vorbit.