E primul an în care particip la Noaptea Muzeelor. Am vrut să particip și în anii trecuți, acasă, la Târgu-Jiu, dar mi-am dat seama că le văzusem deja și nu avea rost să merg să stau la coadă ca să le văd din nou. Așa că am spus pas de fiecare dată.
Venind în București, am luat-o iar cu muzeele. Când am avut timp. Și chef. Așa că am văzut până acum Muzeul de Geologie, Antipa, Palatul Primăverii și cam atât. Îmi doream să ajung la Muzeul Satului, Muzeul Țăranului și la Palatul Cotroceni. Și mă gândeam eu că Noaptea Muzeelor ar fi o ocazie bună, cu tot cu statul la coadă. În plus, ar fi o nouă experiență.
Drept urmare, mi-am luat inima-n dinți și, după multe răzgândiri, am ieșit pe ușă spre muzee, în ordinea următoare: Muzeul Satului, Muzeul Țăranului Român, Muzeul de Hărți și Cărți și Muzeul Palatul Cotroceni. Să le luăm pe rând și să povestesc aici cum a fost pe la fiecare.
Muzeul Satului de Noaptea Muzeelor
N-am stat la coadă. Mi-a plăcut tare mult. Amenajat frumos, aerisit, cu oameni pe care-i întrebi și îți explică. Târguri. Multe căsuțe deschise și o priveliște superbă asupra lacului. Mi-a plăcut să mă plimb printre căsuțele foarte frumos amenajate din toate colțurile acestei țări și să mă bucur de expozițiile tradiționale ori de tot felul de mâncăruri și de dulciuri. A fost o experiență interesantă, ca să zic așa.
Apoi, de pe 17 mai s-a deschis și aripa nouă a Muzeului Satului, cu și mai multe căsuțe din diverse regiuni ale satului. E la fel de aerisit, cu informații despre fiecare casă în parte.
Ce mi-a plăcut cel mai mult aici a fost că ne-am întâlnit cu un domn muzeograf care ne-a povestit despre o casă muntenească (încă în amenajare) și despre faptul că el își dorește să prezinte și evoluția satului românesc – adică și case interbelice și comuniste, ori cât mai actuale și totuși tradiționale. În plus, ne-a rugat să ne uităm peste niște chestionare și să ne dăm cu părerea despre cum ar trebui să fie amenajată casa respectivă, cât și cea comunistă și cea interbelică. Mi s-a părut foarte faină treaba asta cu: „părerea vizitatorului chiar contează”.
În plus, dacă aveți ceva obiecte din perioada comunismului prin casă, muzeul este dispus să le accepte ca donație ori să le cumpere (depinde de mărinimia fiecăruia).
P.S.: Aveau ghid audio pt Noaptea Muzeelor :D.
Muzeul Țăranului Român de Noaptea Muzeelor
Era ceva coadă, dar în vreo 5 minute am și intrat în muzeu. Puteam vizita parterul, etajul, cinematograful și curtea interioară. Cinematograful și curtea interioară le mai văzusem, dar eram tare curioasă cum e muzeul în interior. Și nu m-a dat deloc pe spate. M-am simțit ca la o expoziție. Și cel mai urât era faptul că nu era pe niciunde nicio plăcuță sau ceva sugestiv despre fiecare exponat în parte. Nimic. Nimic. Nimic. Te plimbai acolo printre ele fără să înțelegi prea mare lucru. Vedeai niște țoale și obiecte tradiționale fără să le știi istoria, perioada, ori zona din care proveneau.
Apoi, au mai avut o expoziție în fotografii a vieții lui Ion Rațiu și niște sculpturi ale nu-știu-cărei-tipe. N-a fost cine știe ce, ca să zic așa.
Muzeul de Hărți și Cărți de Noaptea Muzeelor
N-am stat la coadă. Absolut deloc. Cum am ajuns, am și intrat. M-a impresionat multitudinea de hărți, pe 3 nivele ale clădirii, cât și clădirea în sine care a aparținut unui negustor nu foarte important (și totuși, ce mai casă superbă își puteau permite negustorii pe vremea aia).
Să revenim la hărți. Te pierzi printre ele. Eu mereu am fost fascinată de hărți. Mi-a plăcut să mă uit cum s-au transformat locurile prin care am trecut și eu, ori cele în care chiar am trăit o lungă perioadă de timp. Mi se pare fascinantă treaba asta: să vezi cum s-au schimbat granițele, denumirile și așa mai departe (sau poate sunt eu puțin dusă cu pluta).
Apoi, foarte bine organizat muzeul și plin de voluntari care să-ți explice hărțile din camera respectivă. Spre exemplu, eu azi am aflat că hărțile de război erau cele mai detaliate și totuși nu puteai identifica pe ele forma terenului (ceea ce mi s-a părut nașpa).
E un muzeu care chiar merită vizitat. E drăgălaș și primitor.
Muzeul Palatul Cotroceni de Noaptea Muzeelor
Aici am prins o coadă de 6 stâlpi. Nu aș știi să-ți spun cât înseamnă asta exact în metri, cert e că am stat la coada aia fix două ore. Nici mai mult nici mai puțin.
https://www.facebook.com/photo.php?fbid=1035843276453427&set=a.300443006660128.64552.100000832920636&type=3
Probabil că, în orice altă zi, la cum mă știu eu, o persoană fără pic de răbdare, cu toate țiglele pe casă și perfect întreagă la tărtăcuță, n-aș fi stat niciodată acolo. Tocmai de aceea cred că, atunci când o să-i povestesc, prietenul meu o să se gândească să-mi ridice o statuie pentru răbdarea avută. Sau nu o să mă creadă. :))
Când am trecut de zidul ăla mare de la Cotroceni, am avut o bucurie imensă. Am rezistat două ore ca să văd un muzeu pe care l-aș fi putut vedea în orice altă zi fără să stau atâta timp la coadă și fără să plătesc prea mult (sunt studentă, am reduceri mari – pam pam).
M-am pozat cu niște mașini de epocă și am intrat în curtea interioară a Palatului Cotroceni (cadou de nuntă făcut de Carol I nepotului Ferdinand și viitoarei regine). Am admirat biserica și am intrat în palat, în Holul de Onoare. Am apreciat nespus de mult că în fiecare sală erau explicații și, în bibliotecă, am dat de o doamnă tare simpatică care ne-a explicat cu așa un patos diferite chestii despre palat, de n-ai mai fi plecat de acolo și ai fi tot stat să o asculți.
Apoi, am mai văzut Sala de Recepție a Regelui Ferdinand, Sala de Vânătoare, Sala Balului, Biblioteca (deja menționată), un alt hol tare drăgălaș, pianul reginei și cam atât. Din câte știu eu, muzeul e mult mai mare, iar un tur complet cuprinde mult mai multe chestii. Într-un fel cred că a fost o strategie bine pusă la punct ca să vii să vezi o mică parte din muzeu și ulterior să vrei să o vezi și pe cealaltă, căci palatul este de-a dreptul superb și foarte bine întreținut.
Eu clar o să mă mai întorc, chit că va trebui să fac programare cu 48 de ore înainte și să găsesc un grup de 15 persoane disponibile. Dar merită. Chiar merită. E superb! Și nici nu mai stau două ore la coadă. Iar acum, dacă vă întrebați de ce am stat două ore la coadă, ei bine de groaza de a face programare cu 48 de ore înainte și de teama că nu găsesc 15 persoane (cum de altfel s-a și întâmplat cam de fiecare dată când am vrut să merg). Și ca să-mi testez răbdarea, desigur.
Concluzia despre Noaptea Muzeelor
Per total, mie chiar mi-a plăcut. Am avut parte de o experiență grozavă, alergând de la un muzeu la altul. Și m-am ales cu o durere de picioare zdravănă. Dar mi-a plăcut. Am fost motivată să văd câteva muzee pe care altfel aș fi tot amânat să le văd (cum de altfel am tot făcut până acum). Cred că acțiunea asta e motivațională și stimulantă. Te scoate afară din casă și din zona ta de confort și te pune să îmbrățișezi cultura.
Și mi-a plăcut că fiecare muzeu în parte îți dădea harta cu toate muzeele și partenerii care participau.
Recomand pentru anii viitori!