Despre cartea din Autobuz: De obicei veneam la muncă cu metroul. 5-10 minute până la metrou, 20 minute cu metroul și încă 20 de mers pe jos până la birou. Mi se părea că pierd în jur de 1h40′ degeaba. Nu le puteam valorifica în niciun fel. Și îmi place să citesc în metrou. Doar că la orele la care plec eu la muncă de la Politehnică și mă întorc de la Unirii, este suficient de aglomerat încât să mă bucur dacă prind loc lipită de ușă, cumva, în dungă. Nici vorbă să poți citi.  Apoi, când a venit vara și s-a mai aerisit cât de cât orașul pentru că au început vacanțele și concediile, am zis că dacă tot am două autobuze care mă iau din fața blocului și mă lasă la 2 minute de birou, să încerc și varianta asta. Așa că mi-am făcut abonament. Fac 30-40 de minute, cel mult. Timp în care doar citesc. Și la dus. Și la întors. Și e atât de plăcut. Fapt pentru care am zis să scriu pe blog despre toate cărțile pe care le citesc în autobuz. Așa a apărut Cartea din Autobuz. Până acum am terminat una, despre care am să și scriu în acest prim articol și sunt pe cale să o termin și pe a doua.

Jurnalul Annei Frank

Cred că înainte de a scrie despre Iubirea secretă a Annei Frank a autoarei Ellen Feldman (pe care o poți cumpăra de aici), ar trebui să spun cine este Anne Frank. Asta în caz că nu știi deja. Și să povestesc puțin despre cartea scrisă de Anne Frank, Jurnalul Annei Frank (pe care o poți cumpăra de aici). Cartea de la care a pornit povestea ulterioară și pe care ți-o recomand să o citești înainte de Iubirea secretă a Annei Frank, pentru a putea înțelege așa cum trebuie întreaga poveste.

Anne Frank a fost un copil cu visuri mărețe. Și, cu siguranță, dacă ar fi supraviețuit, ar fi ajuns o bună jurnalistă. Un exemplu pentru generațiile viitoare. Și cel mai probabil ar fi militat pentru pace și pentru toleranță.

Anne Frank a fost evreică născută în Germania și refugiată în Olanda, în Amsterdam, alături de familia ei. Împreună au stat în așa numita Anexă Secretă, încercând să nu facă niciun zgomot ca să nu fie despistată de către vecini existența lor acolo. 

Într-o seară, la radio, evreii erau încurajați să țină jurnale în care să-și documenteze viața. Iar Annei Frank i se pare o idee interesantă. Astfel, se apucă și documentează periodic viața lor din Anexa Secretă, dând nume fictive membrilor anexei (în editările utlerioare sunt specificate și numele reale), în jurnalul pe care l-a primit la aniversarea de 13 ani. Notează cum primeau mâncare pe sub mână. Cum mâncau cartofi putreziți. Cum se spălau care cum putea și apuca. Cum mergeau pe vârful picioarelor ca să nu facă nici cel mai mic zgomot. Cum vorbeau în șoaptă, discuțiile dintre membrii anexei, dragostea ei față de Peter van Pels și problemele pe care le aveau zi de zi în mica lor închisoare.

Scriind jurnalul, Anne Frank și-a dat seama că își dorește să devină jurnalistă când avea să se termine Al Doilea Război Mondial și când ei, evreii, nu mai aveau să se ascundă. Din păcate visul ei nu a devenit realitate niciodată. În 4 august 1944 au fost luați de către naziști, judecați și trimiși în lagărele de concentrare. Anne Frank, deși a scăpat de gazarea imediată pentru că împlinise deja 15 ani, a murit un an mai târziu, la Auschwitz. Peter van Pels, băiatul de care se îndrăgostise în Anexă, a murit și el chiar cu 3 zile înainte să fie eliberat. Singurul care a supraviețuit a fost Otto Frank, tatăl Annei Frank.

Jurnalul a supraviețuit datorită lui Miep Gies, cea care i-a ajutat în perioada în care au stat închiși în Anexa Secretă. L-a închis într-un sertar în momentul arestării lor și apoi i l-a înmânat lui Otto Frank, după ce a fost eliberat din lagăr, la sfârșitul războiului. Practic, Anne Frank, într-un fel sau altul, a ajuns o jurnalistă de succes, fie și post-mortem, prin jurnalul lăsat în urma sa, jurnal care stă și astăzi drept mărturie pentru o lume întreagă asupra întâmplărilor din vremea respectivă.

Jurnalul Annei Frank l-am citit acum câțiva ani. Și m-a șocat maturitatea cu care a putut să scrie un copil de doar 13 ani. Cum a ilustrat fiecare moment al vieții din Anexa Secretă, cu câtă tărie a făcut asta. Cred că am plâns la fiecare pagină pe care o citeam.

Iubirea secretă a Annei Frank

Iar acum să revin la cartea scrisă de Ellen Feldman, Iubirea secretă a Annei Frank. Ei bine, dacă Jurnalul Annei Frank este o serie de consemnări istorice, cartea Iubirea secretă a Annei Frank este o ficțiune. Faptele nu sunt reale, ci este pur și simplu imaginația autoarei, în cazul în care Peter van Pels, iubirea secretă a Annei Frank din Anexă, ar fi trăit.

După ce a vizitat muzeul dedicat Annei Frank, Anexa Secretă, iar ghidul povestea că despre Peter van Pels nu există dovezi concrete care să-i certifice moartea (în urma documentării s-a constatat că există), autoarei i-a venit ideea de a scrie o carte despre cum ar fi fost dacă Peter van Pels chiar ar fi trăit.

Personal, nu mi-a plăcut ce și-a imaginat autoarea. Anume un Peter care vrea să uite de trecut și își reface viața mințind pe toată lumea, înclusiv actuala familie cum că nu ar fi evreu. Se dezice de evrei exact cum au făcut și naziștii. Cel puțin eu așa am perceput atitudinea fictivă a lui Peter. Sau perspectiva autoarei, mai bine zis.

Mai degrabă eu mi-aș fi imaginat un Peter van Pels care, ajungând în America, nu se dezice de ceea ce este cu adevărat, de părinții lui morți, de Anne și iubirea copilărească dintre ei, un Peter care face front comun cu Otto Frank și își împărtășește povestea astfel încât, într-un viitor apropiat sau îndepărtat, lucrurile să nu se mai repete. Sau ajută supraviețuitorii din lagăre. Orice, numai un personaj care ar fi fugit nu mi l-aș fi imaginat.

Desigur, felul cum își imaginează Ellen Feldman lucrurile este chiar interesant. Un Peter van Pels fugar din fața propriului trecut. Un Peter căutând un viitor diferit, dar totuși cu trecutul mereu în subconștient. Un trecut care îl blamează că vrea să se dezică de el și de tot ceea ce a dus la formarea celui care a supraviețuit. E totuși o posibilitate și acest comportament, în cazul în care ar fi supravițuit. La fel cum e o posibilitate și să fi fost total opusul personajului descris de autoare. Dar asta nu o să putem să știm niciodată, pentru că Peter van Pels nu a trăit.

Eu îți recomand să citești ambele cărți. Desigur, începând cu Jurnalul Annei Frank și abia apoi cu Iubirea secretă a Annei Frank. Asta ca să înțelegi povestea și să-l înțelegi pe Peter van Pels chiar și într-o ficțiune. Poată o să-i aprobi comportamentul. Sau nu, așa cum, de altfel, am făcut eu. Oricum, jurnalul este o lecție de viață, zic eu, pentru fiecare dintre noi. Și cartea lui Ellen Feldman la fel. Ambele merită citite. Și sper să-ți placă. Cred că e important să cunoaștem istoria în special de la cei care au trăit-o. Tu nu? Sunt sigură că da. Așa că spor la citit, dacă ți-am dat un imbold și te-am făcut curios.

Iubirea secretă a Annei Frank o poți comanda de aici, iar Jurnalul Annei Frank de aici. 

Și uite și niște reduceri la cărți, proaspăt scoase din cuptor, care s-ar putea să te intereseze: