Îmi place să vorbesc cu lumea. Îmi place să fac asta pentru că aflu mereu lucruri noi, povești noi și am accesul, uneori, la alți oameni care să contribuie la dezvoltarea mea personală. Iar atunci când întâlnesc oameni despre care cred eu că merită povestit, vă spun și vouă câteva cuvinte pe blog.
Pe scurt, sunt o persoană sociabilă și dornică să cunosc lucruri noi și oameni noi.
Zilele astea vorbeam cu un amic și, din vorbă în vorbă, m-a întrebat cum mi se pare mie un site de prezentare al unei formații de muzică din Iași. Și, cum eu n-am nimic în comun cu muzica populară (de obicei nu-mi place când o aud pe la nunți, lălăită și făcută playback), mă așteptam să dau peste ceva care să-mi fie la fel de indiferent precum pomul din curtea de vis-a-vis (știu, nu mă pricep prea tare la făcut comparații în miez de noapte).
În schimb, am dat peste ceva care chiar mi-a plăcut. Cred, însă (și susțin cu tărie), că mai au ceva de lucrat la cum arată site-ul (colajul de poze). La temă, mai exact. Să fie ceva mai prietenoasă și mai frumoasă din punct de vedere estetic.
După ce le-am citit textul de prezentare, am căutat pe site să găsesc înregistrări audio, că eram tare curioasă cum cântă căci, până la urmă, asta este cel mai important. Să vezi cum cântă omul, nu neapărat cum arată site-ul (deși aspectul acestuia te face să rămâi pe site și să cauți ceva mai mult).
Și după ce-am găsit ce căutam, am rămas cu gura căscată. Mi-au plăcut oamenii. Și au fost cam singurii care mi-au plăcut cum cântă muzica populară. Au o voce caldă care te face într-un fel să vibrezi în același timp cu ei, atunci când încep să cânte. Ceea ce, personal, mi se pare de-a dreptul foarte tare să se întâmple asta.
E important ca oamenii ăia care cântă să reușească să ajungă la tine. Să te facă să-ți placă și să te poftească cu drag la dans, nu doar ca să nu te plictisești pe scaun atunci când emrgi la o nuntă, la un botez, ori la orice alt eveniment.
Dacă vreți și voi să le ascultați câteva melodii, iar apoi să-i invitați la evenimentele voastre, vă invit să intrați pe site-ul lor, Dorin Band formație nuntă Iași (cred că se încumetă să cânte și-n deplasare). Iar dacă nu vă plac, spuneți-le ce ar putea să îmbunătățească.