SuperBlog – „Vorbe în online, fapte în offline”
***Credite lui Daniel Botea pentru zicala de mai sus.
Weekend-ul trecut tocmai a fost Gala SuperBlog 2014, la Vila Alpin din Straja. Până acolo însă, vreau să o iau în ordine cronologică. De la început și până la sfârșit. Ce am vrut să subliniez aici a fost însă faptul că SuperBlog 2014 s-a terminat cu totul. Și, încep să cred că am devenit masochistă în cadrul competiției, dar mi-aș fi dorit să mai continue.
M-am înscris în SuperBlog 2014 pe la jumătatea lui septembrie, așteptând cu nerăbdare să înceapă ediția de toamnă SuperBlog. 1 octombrie, începutul competiției, m-a prins însă într-o rezervă de spital. Și, pentru primele 3 probe, m-am chinuit să scriu la timp, până să se lanseze următoarea probă, adică într-un interval de două zile, chiar dacă aveam la dispoziție o săptămână de scris pentru fiecare. Voiam să fiu la zi cu toate probele, sau aproape cu toate, atunci când se lansa alta. Dar am reușit, așa că nu am de ce să mă mai plâng de asta. A fost oarecum un remediu de a-mi mai ieși din starea din perioada respectivă.
Și m-am apucat eu să scriu la toate probele la timp, când, nu știu cum și prin ce minune eronată, am ajuns să le public în ultima zi, pe la ore d-astea de 23:52, 23:58, adică cu vreo câteva minute înainte să se ducă termenul limită și să încep să-mi iau penalizare câte 10 puncte pentru fiecare zi de întârziere. Din fericire pentru mine însă, nu mi-am luat niciun punct de penalizare. Am postat de fiecare dată la limită. La limita limitelor chiar.
Au fost 24 de probe intense. Din două în două zile câte o probă. Fiecare pe altă temă. Au fost teme din cele mai variate, ca de fiecare dată de altfel. De la internet, până la ojă și lacuri de unghii, epilare, cărți, comunități online și offline, aparate de cafea și alegeri electorale/prezidențiale (depinde cum voiai să abordezi proba respectivă). Mi-a făcut plăcere să scriu pentru fiecare în parte.
Dacă în celelalte două ediții juriile mi s-au părut nedrepte, ei bine anul acesta am încercat să-i înțeleg. Și i-am înțeles. Am înțeles mai ales faptul că obiectivitatea nu poate exista. E vorba de subiectivitate în jurizare. Și de rezonanță. Adică de cât de mult ai rezonat tu cu juriul respectiv și cât de mult i-a plăcut articolul tău. Nu trebuie să ai cel mai bun articol, ca să fie cel mai bun pentru el. Poate sunt alții care au articole și mai bune ca ale tale, dar au primit note mai mici. Contează doar să fii pe aceeași lungime de undă cu juriul, cu opiniile și cu așteptările lui în privința textului câștigător pentru proba sa. Și dacă ești pe aceeași lungime de undă cu cât mai multe jurii, tadadadaaam, câștigi competiția!
Am ajuns la concluzia că nimeni nu favorizează pe nimeni, ci cu toții sunt subiectivi. Notează în funcție de ce le-a plăcut cel mai mult. Notează cu punctaj maxim articolul care i-a impresionat cu adevărat. Ori care le-a adus un zâmbet adevărat, de fericire, pe față. Sau poate că le-a smuls o lacrimă.
Cred totuși că sistemul de notare nu este tocmai bine pus la punct. Dacă se dau note de la 10 la 100, apăi să se dea de la 10 la 100. Dacă se dau de la 70 în sus, să se dea de la 70 în sus. Și, mai ales, să fie un sistem clar de notare. Să știm și noi. Dacă facem asta.. luăm atât. Dacă ne străduim să mai fim și creativi, mai luăm încă 10 puncte. Dacă rezonăm și cu sponsorul, luăm suta. Cred că ar trebui să fie un barem de notare bine pus la punct căci, noi habar nu avem pe ce criterii jurizează de multe ori bloggeri, pe lângă subiectivitate. Și, chiar dacă nu am rezonat îndeajuns cu juriul, dar articolul este bun din punct de vedere tehnic și gramatical, clar nu poate primi o notă de 25 de puncte. Sau de 40. Sau mă rog… nici măcar de trecere.
Personal, am luat note destul de mari. Majoritatea peste 90. Două-trei peste 80 și una de 75. Am câștigat un SSD de 240 de GB, cu o viteză de citire de 580 MB/s (de ultimă generație) pentru, într-adevăr, cea mai bine documentată și structurată probă a mea despre internet, pe care o puteți citi aici. Am mai câștigat un voucher de 100 de lei pentru un parfum, premii de la COLOP România, o carte de la Editura All și locul 7 în clasamentul general. Nici măcar nu mă așteptam să fiu în TOP 10, dar pe locul 7 (cifra 7 chiar e magică pentru mine; o întâlnesc peste tot; absolut peste tot și, se pare, îmi poartă noroc). Cel mai important este însă că am câștigat experiență și un weekend de vis la Vila Alpin din Straja, cât și faptul că i-am revăzut pe cei din edițiile anterioare și i-am cunoscut pe bobocii din ediția curentă.
Ohh, da. Am uitat de ren (primit de la Iulia Boiu), de cele două ciocolate (una de la Rudia și alta de la Nicușor), cât și de ochelarii 3D (de la Alina Gheorghe).
Apoi, dacă tot s-au terminat toate probele, a urmat gala SuperBlog. Pentru gală n-am dormit toată noaptea dinainte. Și rău am făcut. La 4:45 aveam trenul (inițial eu am crezut că e la 4:55, noroc că m-am uitat la 4:25 pe bilete și am văzut cum stă treaba; și am fugit spre gară). În tren m-am întâlnit cu Nașa, Bianca și Andra, care veneau de la Constanța și cu craiovenii (Mihnea, Andrei, Loredana și Ianolia). În jur de ora 8, 8 și ceva, am ajuns în Straja. Am mâncat și ne-am pus la somn, căci seara la 17:00 avea să-nceapă gala SuperBlog, live. La gală, premierea, desigur. Și, pentru că am participat 3 ediții la rând îndemnată de Emil și tot de 3 ori l-am și bătut, am zis ca măcar de data asta să se simtă și el bine și să-l scot printre cei din TOP 10, pe locul 7 mai exact și să-l premiez. Cum? Vedeți mai jos.
Da. Praz și 3 pungi de pișcoturi pentru Emil (una de ziua lui, una de Moș Nicolae și una de Moș Crăciun).
După gală a urmat petrecerea. Cu un aperitiv gustos cu brânză de la Delaco. Și mult dans. Și lume supărată pe mine că i-am părăsit destul de devreme și că am adormit, în timp ce ei au dat stingerea la 4 dimineața. Îmi pare rău. Data viitoare promit să dorm pe masă!
A doua zi, ne-am plimbat puțin prin Straja, iar o parte din SuperBloggeri au vrut musai să se pozeze cu renul Iancu (da, acum are și nume, după Mădălina Maria Iancu; n-a avut de lucru și m-a pus să-i dau nume; și i-am dat).
Apoi n-am mai plecat cu trenul, ci am plecat cu mașina, având-o ca șoferiță pe Iulia. Și pe Andrei, într-o altă mașină. Și, pentru că eu sunt din Târgu-Jiu, i-am plimbat pe la operele lui Brâncuși. Iar SuperBloggerii s-au pozat fericiți operele.
Iar unii au plimbat renul prin parc.
Și de aici, fiecare pe drumul lui, către casă.
Mi-ar plăcea, ca de acum înainte, după cum le-am spus și organizatorilor, să nu mai fie doar două zile Gala SuperBlog. Să fie de cel puțin 3-4 zile, dacă nu chiar de o săptămână. Și să fie, an de an, prin diferite colțuri ale țării: Oltenia, Transilvania, Banat, Maramureș, Moldova, Dobrogea și Muntenia. Să ajungă peste tot, ca astfel SuperBloggeri să viziteze cu această ocazie și țara. Iar în cadrul întâlnirii de câteva zile, a taberei SuperBlogosferice, să fie diferite ateliere de creație, ori de meșterit ori pur și simplu ceva interactiv și care să implice socializarea precum și ieșiri prin locul respectiv. Mi-ar plăcea să fie astfel de întâlniri, în urma unui concurs. Ar fi minunat ca ăsta să fie premiul unui sponsor. Sau să se cumuleze premiul mai multor sponsori.
Până atunci, aștept să se împlinească acest vis al meu cu tabăra SuperBlogosferică!