M-am gândit mult la titlul pe care să-l pun acestui articol. Orice găseam, era suficient de bun încât să mă facă să mă răzgândesc. Voiam ceva scurt și la obiect. Și, din câte se pare, tot n-am reușit. Sau cel puțin mie mi se pare prea lung.
M-am gândit mult și la cum să-mi încep articolul, cât și cum să-l continui astfel încât să mă fac înțeleasă pe deplin, nu pe sfert sau pe jumătate.
Mi-a plăcut dintotdeauna istoria. Însă nu istoria aia predată la școală, în care proful venea mai mult sau mai puțin plictisit și începea, fix ca o moară stricată, să vorbească fără încetare despre o anumită perioadă și să aibă pretenția ca tu să scrii efectiv tot ceea ce spune el. Adică să fii atent și la ce spune și la ce scrii. Tu, practic, nu pricepeai mai nimic din clasă, pentru că nu puteai fi atent în două locuri. Așa că deveneai un robot care pur și simplu scria ce auzea, nu întotdeauna tot, pentru că el vorbea repede și mai pierdeai idei. Dintr-un astfel de text pe caiet, nu puteai să spui că înveți istoria. Poate o învățai dacă erai efectiv atent la ce vorbea și se purta o discuție pe o anumită temă istorică, dată de manual.
Mie mi-a plăcut istoria pe care am studiat-o singură, din cărți. Asupra căreia am putut să fiu atentă. Istoria aia care îți era explicată, nu doar prezentați niște ani în care s-au întâmplat niște lucruri și cam atât, cum se întâmpla spre exemplu să întâlnești în manualele de istorie.
La început, eram pasionată de antichitate și de faraoni. Îi puneam pe ai mei să investească o grămadă de bani în cărți și în reviste. Apoi, a început să mă fascineze perioada monarhiilor și a războaielor ăstora care porneau de la intrigi fără nicio importanță. Însă, doar pentru că le-am studiat, n-aș putea spune că sunt de acord cu ele. Fiecare regim are și părțile lui bune și părțile lui rele. Importantă este echilibrarea balanței acestora și evitarea înclinării talerului spre părțile negative.
Cred că poți afirma cum a fost cu exactitate un regim doar în perioada în care ai trăit în el. Așa, din afară, de cele mai multe ori îți poți face o părere greșită. De cele mai multe ori, nu întotdeauna.
Dar zic să revin asupra titlului acestui articol. Nu știu dacă ați fost atenți la ce s-a mediatizat excesiv în ultima perioadă, deși nu cred, dar s-a făcut o vâlvă imensă asupra monarhiei și cum Regele Mihai i-a luat titlul de Principe nepotului său, Nicolae.
Iar eu vin și vă întreb acum, care REGE și care PRINCIPE? Noi nu mai avem monarhie, oficial, de la 3 ianuarie 1948. În regimul actual, cel de republică semi-prezidențială, nu există regi, regine, prinți și prințese. Așa că, în momentul de față, că i-a luat un titlu inexistent în țara noastră, pe noi, cei din popor, nu ne afectează cu absolut nimic. Pe noi ne afectează genunchiul lui Ponta și plimbările aproape fără rost ale lui Iohannis. Practic, ne afectează că niciunul nu face nimic pentru țară, pentru popor. Salariile sunt tot acolo, pensiile la fel, sistemul sanitar la fel, sistemul învățământului la fel. Și la fel sunt și dacă-i Nicolae Principe ori ba.
Chestia asta ne-ar afecta, într-adevăr, dacă am fi monarhie. Da, ar fi nașpa ca, singurul om din cadrul Casei Regale care-i mai aproape de oameni și de problemele lor, care se implică în activitățile societății și care încearcă să contribuie nu doar prin prezență, ci și prin fapte la ceva, este înlăturat de la tron. Practic, omul ăla de care chiar am avea nevoie în cazul în care AM FI o monarhie este înlăturat din motive politice, logic: pentru că, așa cum au spus ulterior într-un comunicat de presă, nu se adaptează la strictețile și răceala regală. El e acolo, printre oameni și pare bucuros de asta. Iar poporul asta vrea: un conducător care să fie printre ei, să le asculte problemele și să le rezolve, nu să se plimbe toată ziua ca și când ar fi într-una în concediu.
Și, deși monarhia nu există iar pe noi ne afectează prea puțin, ca popor, în momentul de față, ce se întâmplă în cadrul familiei lor, oamenilor le pasă de asta mai mult decât de ce face Iohannis, Ponta și guvernul actual. Ceea ce, pentru o republică semi-prezidențială, treaba asta-i destul de gravă. Asta înseamnă că oamenii, într-un număr destul de mare, își doresc un alt regim și, din câte se pare și se poate observa cu ochiul liber, se cam dorește trecerea la monarhie.
N-am trăit vreodată-n monarhie. Nici măcar în comunism. M-am născut la patru ani după terminarea lui. Părinții mei au trăit în comunism, iar bunicii mei au prins și monarhia, doar că, atunci, erau mult prea mici. Erau copii, iar un copil nu poate înțelege prea multe dintr-un sistem. În schimb, străbunicii mei au trăit în monarhie și povesteau cum, viile regale le culegeau cu botniță la gură. Străbunicul meu a fost și santinelă la tren, când Mihai a părăsit țara cu vagoanele încărcate de bunuri. Bunuri despre care lumea spune că au fost ale lui, iar alții că au fost ale statului. Străbunicului meu nu i-a prea convenit situația, căci el știa cum este cu adevărat viața oamenilor de rând și cum este viața bogătașilor din vremurile alea. Și era dureros să vadă averea cu care Mihai pleca și sărăcia în care ei au trăit și urmau să trăiască. Nu erau săraci lipiți pământului, dar nu trăiau nici în luxul de la Peleș, ce-i drept.
În schimb, tot ei povestesc că Mihai a fost doar o unealtă în mâna guvernului. A fost o victimă. Era un copil sub 10 ani când s-a trezit rege. Habar nu avea cu ce se mănâncă toate astea. Iar cei care au putut să se folosească de el, s-au folosit până l-au scos în exil. Am urmărit un documentar despre viața lui, în care el a fost educat să fie printre oameni – singurul lucru bun pe care consideră că l-a făcut tatăl lui pentru el. Să-i cunoască pe toți și să vadă cum trăiesc oamenii, care le sunt nevoile astfel încât el să demareze proiecte în soluționarea lor. Avea colegi din toate categoriile sociale, din toate colțurile țării, tocmai ca să poată să ajungă să-i înțeleagă pe fiecare, iar la sfârșit de trimestru plecau cu toții prin țară ca să vadă cum trăiește poporul.
Și totuși, monarhia nu mai există. Însă, noi, facem o paralelă între monarhiile actuale și regimul din țara noastră. Cu toții au un trai decent. iar atunci când vezi ce se întâmplă în afară, vrei și tu binele lor. Vrei și tu bogăția lor, viața lor, sistemul lor. De asta, oamenii, facă vâlvă când vine vorba despre monarhie, pentru că, pentru ei, Nicolae reprezenta un simbol. Un simbol al faptului că cineva îi poate asculta, înțelege și ajuta.
Însă, problemele noastre din prezent sunt legate de o democrație inexistentă și de o republică semi-prezidențială. Problemele noastre sunt create de conducerea actuală și, cred eu, ar trebui să ne preocupăm mai mult de prezent și să facem mai multă vâlvă și presiuni asupra lui, decât asupra a ce ar putea fi în viitor, fie el apropiat sau îndepărtat. Prezentul e mai important decât orice viitor. Iar prezentul nostru-i negru.