Am văzut zilele trecute filmul Alita Battle Angel, la IMAX în Cinema City, în Afi Cotroceni. Și vreau să-ți spun că m-a ținut cu sufletul la gură, iar la sfârșit mi-a dat toată lumea peste cap. Ce toată lumea, întregul Univers. Bine, pe scurt, mie mi-a plăcut foarte tare. Îmbinarea CGI-ului cu personajele reale și trecerea de la unele la altele-i chiar foarte tare.
Alita Battle Angel este ecranizarea unei serii Manga cu același nume și, din câte am înțeles de la cei care au citit seria, sau au citit despre seria Manga respectivă, filmul Alita Battle Angel respectă seria Manga de benzi desenate. Ceea ce mi se pare și mai fain. În general mie îmi plac ecranizările care respectă firul poveștii originale, În special pentru cienva care a citit fie cărți, fie benzi desenate, fie orice poveste originală, e destul de important să nu-i fie stricată imaginiea aia cu care a rămas și să nu se denatureze firul poveștii.
Pe scurt, Alita este un personaj din viitor, dintr-o lume de după un alt mare război, un război care s-a lăsat cu o lume distrusă în proporție de aproape 99%. Un singur oraș a rămas întreg, împreună cu a sa „zonă industrială” ca să-i zicem așa. Iar Alita nu este orice personaj. Ci este un cyborg. Un cyborg pe cât de inteligent, abil în tehnici de luptă complexe, pe atât de sensibil și chiar uman. Alita te face, practic, să o iubești. Să speri și să visezi alături de ea.
Povestea o prezintă pe Alita (Rosa Salazar) salvată și reconstruită de către medicul Ido (Christoph Waltz), în încercarea de a-și afla propriul trecut și propria poveste. Filmul prezintă două planuri. Unul în care Ido încearcă să o protejeze de trecut și altul în care noul ei prieten, Hugo (Keean Johnson), încearcă să o ajute să-și descopere trecutul. Două situații în antiteză dar care, în același timp, se completează perfect una pe cealaltă.
Mi-a plăcut faptul că Alita este atât un personaj tare drăgălaș, simpatic și sensibil, dar și un personaj dur și care știe niște tehnici de luptă ca nimeni altcineva. Un personaj complex prin caracteristicile sale umane, cât și de cyborg. Mie mi s-a părut a fi un personaj tare interesant.
Apoi, mi-au plăcut efectele din IMAX. Îmbinarea CGI-ului cu realitatea. Trecerea rapidă de la una la alta. Suprapunerea lor. Părea totul aproape real, iar tu parte din poveste.
Atât de tare m-am îndrăgostit de Alita, dar și de Hugo, încât am trăit acolo cu ei fiecare scenă. Iar sufletul meu le împărtășea aproape fiecare trăire. Mai mai că-mi venea să trec prin ecran să pun și eu osul la treabă. Mă rugam, așa, în gând, să se întâmpe fie una, fie alta. Iar la sfârșit, ei bine, la sfârșit mi-a distrus tot Universul. Pentru că eu mă așteptam să se termine într-un anume fel și stăteam acolo cu sufletul la gură și-mi spuneam în gând: hai, Alita, hai că poți! Știu că poți! O să reușești! Hai că mai e încă puțin!. Și ce crezi? Fix atunci s-a terminat. În coadă de pește. Am rămas năucită de-a dreptul și mă întrebam: păi ce-ai făcut băi, nene, băi? Asta-i final?. Mi-a dat tot Universul peste cap. Am ieșit de la film năucită și nu-mi venea să cred. Încă eram în transa aia de: hai, Alita! Hai că poți! Go and win and kill him now!!!!
Bine, finalul respectiv are și el un anumit scopt. Lasă loc de o a doua parte a filmului. Pe care AAAAABIA O AȘTEPT!!!!!
Filmul a intrat în cinematografe din 14 februarie și este distribuit de Odeon Cineplex. E proaspăt ca pâinea caldă și te așteaptă în IMAX cu niște efecte tare faine, să-l vizionezi și să-ți pui și tu sufletul în poveste.
Sursă YouTube (user 20th Century Fox)