scaun auto copil

Pe la voi e 18 și ceva, în momentul în care scriu eu acest articol, în timp ce la mine, aicișa în America, este foarte de dimineață. Probabil, când o să se publice acest articol o să fie seară pe la voi.

Ieri seară (azi de dimineață în România), am ajuns aici, în America, undeva lângă Boston. Și, din Boston până aici am mers cu autobuzul și, de la autogară ne-aluat cineva cu mașina. Cât am mers cu astea două mașini am observat mai multe chestii.

În primul rând, ei respectă regulile în trafic. Adică, dacă pe autostradă scria că limita e de 35 km/h în anumite zone, ei mergeau cu 35. Dacă era de 70, mergeau cu 70. Mi s-a părut foarte tare treaba asta. La noi nu se prea întâmplă asta.

Apoi, am văzut o grămadă de mașini cu scaun auto de copii. Care merg și mai prudent decât ceilalți oameni care oricum merg prudent. Ciudat lucru. Foarte ciudat.

Când am urcat în autobuz, în Boston, către Portland, n-am plătit. Și n-am plătit nici la coborâre. În schimb, am dat pașapoartele. Pe care, atunci când am coborât, le-a dus la recepția companiei respective (Concord) și am plătit acolo, pe rând. Ceea ce iar mi s-a părut un sistem interesant și ciudat. Ciudat pentru că nu-i întâlnit pe la noi. Și prin ciudat vreau să spun interesant.

Și, cea mai amuzantă chestie posibilă în America, la ei, sunt semafoarele. Stai frumos la trecere, apeși pe buton, aștepți ca din DONT WALK să se transforme în WALK. Apare acolo WALK, apuci să faci doi pași și, imediat, pâlpâie iar DONT WALK-ul ăla de, prima dată, te panichezi, rămâi în mijlocul străzii și nu înțelegi ce se întâmplă cu tine acolo. Dar e ok. Când pâlpâie DONT WALK, înseamnă că poți trece în continuare dacă te-ai înscris să traversezi, dar nu mai ai voie să pui piciorul pe trecere dacă încă ești pe trotuar și nu ai apucat să pui piciorul pe trecere. Și oamenii de aici chiar respectă treaba asta, indiferent că ar avea timp să treacă sau nu.

E interesant aici. Dificil în prima zi. În schimb, nu am simțit deloc schimbarea fusului orar. Pe mine nu mă afectează. Cum am venit am adormit. M-am trezit la ora 7 ca și în România, dar ora 7 dimineața a lor. A fost ok.

Dragă părinte, dacă ai un copil mic, să știi că el stă în spate, într-unul dintre acele scaune auto pentru copii. Ăla e locul lor, ca să fie în siguranță.

Mergeam pe stradă. Îmi place, uneori, să merg pe jos și să cunosc mai bine orașul. Mă opresc la semafor și, din depărtare, văd o mașină care venea spre Eroilor, pe partea stângă a Dâmboviței, cu ceva viteză. Ceea ce m-a uimit nu era neapărat faptul că avea viteză, ci că mie mi se părea că văd două persoane la volan. Începusem să cred că am vedenii.

Dar nu. N-aveam vedenii. Pe scaunul șoferului chiar erau două persoane. Un adult și un copil de vreo trei-patru ani, hai maxim cinci. Stătea în brațele tatălui său, cu mâinile pe volan. Practic, conduceau amândoi. Treaba asta, m-a șocat, deși nu este primul caz de acest gen pe care l-am văzut.

Mă întreb ce s-ar fi întâmplat dacă eu, pieton bezmetic, i-aș fi sărit în față. Nu doar că ar fi dat peste mine, din lispă de neatenție și din partea lui, ci și-ar fi nenorocit și copilul care, cu siguranță, ar fi fost proiectat prin parbriz direct pe asfalt.

Sau ce s-ar fi întâmplat dacă o mașină, în intersecție, i-ar fi ieșit în față? S-ar fi ciocnit, cel mai probabil. Sau poate ar fi pus doar brusc, frână. Oricum ar fi fost, copilul ăla ar fi plonjat prin parbriz și, dacă nu ar fi murit, cu siguranță ar fi fost nenorocit pe viață. Și e păcat, pentru un copil.

Un copil nu are discernământ. De cele mai multe ori, nu are discernământ nici pe la 18 ani. Tocmai de aceea ai fost lăsat tu, pe acest pământ, dragă părinte. Ca să-l educi, ca să-l înveți și ca să-l ocrotești până ce va ajunge la maturitatea necesară astfel încât să o facă el singur, fără să mai fie nevoie de cicăleala ta zilnică.

Un copil nu-l educi însă decât dându-i un bun exemplu și nicidecum unul prost. Copilul are nevoie de tine, în primii lui ani de viață, până începe să se formeze ca om, să-i spui cum să facă, ce să facă și unde trebuie să stea. Nu trebuie să fie nici o marionetă în mâinile tale, dar trebuie să-i trasezi cumva drumul de început, ca să poată ulterior să și-l croiască singur. Ăsta-i rolul unui părinte. Să aibă grijă de copilul lui, nu să și-l nenorocească.

Sunt sigură că nu vreți să faceți un copil de care să nu apucați să vă bucurați, că-l îngropați dintr-o prostie, așa cum s-a întâmplat în foarte multe cazuri. Nu-l mai ține în față, cu tine, la volan. Și nici pe scaunul din dreapta. Ține-l în spate, în scaunul auto special. Vezi că, la Noriel, au scaune de toate tipurile, de care să-i fie drag și copilului tău, ca să nu înceapă să plângă de cum l-ai legat acolo și l-ai lăsat singur.

Ai grijă de copilul tău. Nu l-ai făcut ca să-l omori, ci ca să-l iubești și să vă bucurați de o viață frumoasă împreună.

America și respectatul regulilor

Ai grijă de copilul tău când conduci!